CS Farul Constanța Hotărâre de Guvern. Care este valoarea actualizată a Complexului de săli de sport „Decebal“ și a Bazei Nautice „Farul“ (DOCUMENTE)
CS Farul Constanța: Hotărâre de Guvern. Care este valoarea actualizată a Complexului de săli de sport „Decebal“
09 Jun, 2022 00:00
ZIUA de Constanta
2091
Marime text



- Potrivit art. 21 din Ordonanța Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituțiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările și completările ulterioare, „reevaluarea activelor fixe corporale se efectuează cu scopul determinării valorii juste a acestora, ţinându-se seama de inflaţie, utilitatea bunului, starea acestuia şi de preţul pieţei, atunci când valoarea contabilă diferă semnificativ de valoarea justă“.
Printre actele normative aprobate de Executiv în ședința de miercuri, 8 iunie, s-a aflat și Hotărârea de Guvern privind actualizarea valorilor de inventar, modificarea datelor tehnice, a denumirii și comasarea numerelor M.F. 26285, 100891 și 144709 la poziția cu nr. 26285 cuprinse în Anexa nr. 30 la Hotărârea Guvernului nr.1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, administrate de Ministerul Sportului, prin Clubul Sportiv Farul Constanța.

Hotărârea de Guvern, nota de fundamentare și anexele 1 și 2 le găsiți în secțiunea „Documente“ a acestui articol
Textul HG este următorul:
„Art.1. Se aprobă actualizarea valorii de inventar și datelor tehnice pentru imobilul cu nr. MFP 26287 - Baza nautică Farul, cuprins în Anexa nr. 30 a H.G. nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, aflat în administrarea Ministerului Sportului prin Clubul Sportiv Farul Constanța, ca urmare a reevaluării și înscrierii în cartea funciară în condițiile legii, potrivit anexei nr. 1.
Art.2. (1) Se aprobă comasarea pozițiilor cu nr. MF 100891 și nr. MF 144709 la poziția cu nr. MF 26285 cu denumirea Complexul de săli de sport „Decebal“, ca urmare a înscrierii în aceeași carte funciară și actualizarea valorii de inventar si datelor tehnice ale bunului rezultat în urma comasării.
(2) Datele de identificare ale bunului din domeniul public al statului rezultat în urma comasării sunt prevăzute în anexa nr. 2.
Art.3. Ministerul Sportului își va actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică și de cadastru și, împreună cu Ministerul Finanțelor, va opera modificările corespunzătoare în Anexa nr. 30 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare.
Art.4. Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre“.
Cu ce scop se efectuează reevaluarea

Noile valori, actualizate prin HG
De asemenea, conform sursei citate, art. 22 din aceeași ordonanță prevede faptul că, „începând cu data de 1 ianuarie 2008, activele fixe corporale de natura construcţiilor şi terenurilor aflate în patrimoniul instituţiilor publice vor fi reevaluate cel puţin o dată la 3 ani, în condiţiile prevăzute la art. 21, de o comisie numită de conducătorul instituţiei publice sau de evaluatori autorizaţi conform reglementărilor legale în vigoare, rezultatele reevaluării urmând a fi înregistrate în contabilitate până la finele anului în care s-a efectuat reevaluarea”.
„În urma reevaluării bunurilor și a activelor fixe aflate în administrarea Ministerului Sportului, prin Clubul Sportiv Farul Constanța, prin raportul de evaluare nr. 153/12.11.2021, efectuat de evaluator autorizat SC Ascenta Info Consult SRL, s-au stabilit valori de inventar diferite față de cele cuprinse în Anexa nr. 30 la Hotărârea Guvernului nr.1.705/2006 pentru aprobarea inventarului bunurilor din domeniul public al statului, fiind necesară promovarea unei Hotărâri a Guvernului prin care aceste valori să fie actualizate“, se precizează în notă.
Parte a aceluiași complex sportiv
Totodată, se mai arată în nota de fundamentare, au fost efectuate măsurători cadastrale, imobilele administrate de Ministerul Sportului, prin Clubul Sportiv Farul Constanța, fiind înscrise în cartea funciară, astfel: în CF nr. 234020 au fost înscrise imobilele cu nr. MF 26285 - Complexul săli „Decebal”, 100891 - Sediu administrativ și 144709 - Sala gimnastică sportivă aerobică, situate în municipiul Constanța, str. Decebal nr. 22, imobilele fiind parte a unui singur complex sportiv.
Ca urmare a înscrierii în aceeași carte funciară, pozițiile cu nr. MF 100891 - Sediu aministrativ și nr. MF 144709 - Sala gimnastică sportivă aerobică se vor comasa la nr. MFP 26285 - Complexul săli „Decebal”, fiind parte a aceluiași complex sportiv, conform descrierii din Cartea Funciară nr. 234020. Din același complex sportiv fac parte și imobilele C5 - sală protocol și C10 - birou și garaj lipite de construcția C3 - sală haltere, înscrise în același CF nr. 234020. Imobilul C5 (sală de protocol) este prevăzut la descrierea nr. MFP 100891. Construcția C7 - post transformare aparține Electrica - Enel Distribuție, potrivit adresei nr. 207/04.02.2008.
„În mod eronat, a fost trecută valoarea tuturor construcțiilor aferente clubului Sportiv «Farul» Constanța“
„Construcțiile aparțin domeniului public al statului, au destinație sportivă și sunt parte a aceluiași complex sportiv având același regim juridic, înscrise în CF 234020, fiind construcții de uz si de interes public național. Valoarea imobilului rezultat în urma comasării este de 19.700.711,86 lei, conform Raportului de evaluare întocmit de SC Ascenta Info Consult SRL, cu nr. 153/12.11.2021. Denumirea imobilului rezultat în urma comăsării va purta denumirea de complex săli de sport «Decebal». Imobilul cu nr. MF 26287 - Baza nautică «Farul» este înscris în CF nr. 232820 - C1 și prin raportul de evaluare nr. 153/12.11.2021 a fost stabilită valoarea de 211.934,08 lei, potrivit anexei nr. 1. În anul 2018, nr. MFP 26287 - Baza nautică a făcut obiectul unui proiect de act normativ de actualizare al valorii de inventar, însă în mod eronat a fost trecută valoarea tuturor construcțiilor aferente clubului Sportiv «Farul» Constanța, respectiv valoarea de 1.078.439 lei în loc de 174.343,27 lei valoarea acestui bun imobil conform Raportului de evaluare nr. 239/26.11.2015 (Anexa nr. 1 la raport)“, se mai precizează în nota de fundamentare.
Baza nautică, în administrare din 1984

PRECIZĂRI
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Sursa foto: csfarul.ro, Facebook (CS Farul) și ZIUA de Constanța
Citește și:
CS Farul Constanța
Surorile gemene Livia și Andreea Cotoban, medalii și la Campionatul European de Karate Shotokan (GALERIE FOTO)
CS Farul Constanța. Haltere în familie
Aurel și Darius Tătaru, tată și fiu, din nou pe podium la aceeași competiție (GALERIE FOTO)
Campioana olimpică Tecla Marinescu Borcănea, la „Memorialul Ştefan Aftenie“
„Nea Fane s-a născut să fie antrenor şi să scoată campioni“ (galerie foto + video)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii