Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:50 16 01 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CSM Constanța Diplomă de excelență pentru Dragoș Silvestru din partea Primăriei Ciucurova. „Mândru că fac parte dintr-o asemenea comunitate!“

ro

16 Jan, 2025 17:00 337 Marime text
Sursa foto: Facebook (Alin Larion)
 
  • În vârstă de 24 de ani, Dragoș Silvestru e campion național inclusiv la seniori, iar în 2024 și-a făcut debutul și în întrecerile externe.
 
Rezultatele deosebite înregistrate în atletism de sportivul Dragoș - Alexandru Silvestru, atât pe plan intern, cât și internațional, au fost apreciate, într-un cadru festiv, și de Primăria comunei tulcene Ciucurora, cea de care aparține satul Fântâna Mare, de unde este originar atletul cu dublă legitimare, CSM Constanța - CS Rapid București.
 
În vârstă de 24 de ani, Dragoș e campion național inclusiv la seniori, cu ștafeta de 4X100 m. La tineret, a cucerit aurul național la lungime, iar în palmaresul său stau numeroase alte distincții, la toate categoriile de vârstă. A ocupat locul întâi inclusiv la Campionatele Internaționale ale României, iar în 2024 și-a făcut debutul și în întrecerile externe, obținând o clasare de care e mulțumit la Campionatul Balcanic de seniori.
 
Pentru Dragoș Silvestru, atletismul reprezintă foarte mult, acest sport a devenit o parte însemnată a vieții sale. Primăria Ciucurova i-a acordat performerului o diplomă de excelență, subliniind însemnătatea performanțelor sale.
Sursa foto: Facebook (Alin Larion) 
„Susținerea dumneavoastră a fost esențială“
 
„Am avut onoarea și bucuria de a fi premiat de către Primăria Ciucurova, care a arătat recunoștință față de munca, dedicația și efortul depuse în drumul meu către performanță. Vreau să mulțumesc tuturor celor care au contribuit la această realizare și m-au susținut pe parcurs. Susținerea dumneavoastră a fost esențială în atingerea performanțelor mele și reprezintă o motivație importantă pentru mine să continui să duc numele comunității noastre mai departe. Aceste persoane reprezintă o parte din oamenii care m-au ajutat să dobândesc toate reușitele până în momentul de față, dar și de acum încolo. Mândru că fac parte din o asemenea comunitate!“, a fost mesajul lui Dragoș Silvestru.
 
A început atletismul cu Niculina Chiricuță
 
Dragoș Silvestru a început atletismul la vârsta de 16 ani, la LPS „Nicolae Rotaru“ Constanța, prima sa antrenoare fiind Niculina Chiricuță. A lucrat apoi cu Carmen Botea, iar antrenorul său actual, cu care se pregătește de cinci ani, este Alin Larion. A reprezentat și CS Farul Constanța în concursuri, iar acum concurează pentru CSM Constanța și CS Rapid București. A fost și student la Facultatea de Educație Fizică și Sport a Universității „Ovidius” din Constanța.  

 
Vicecampion la heptathlon și decathlon 

Dragoș Silvestru nu dă înapoi nici de la participarea la probele combinate, fiind vicecampion al României de seniori atât la heptathlon (în 2023, cu un valoros record personal), cât și la decathlon (în 2024). Probele combinate - competiții care nu sunt la îndemâna oricui, sportivii trebuind să concureze, în cazurile menționate, în șapte probe din atletism - heptathlonul (alergarea pe 60 m, 60 mg, 1.000 m, săritura în lungime, în înălțime și cu prăjina, aruncarea greutății), respectiv zece probe - decathlonul (100 m, lungime, aruncarea greutății, 400 m, săritura în înălțime, 110 mg, aruncarea suliței, aruncarea discului, săritura cu prăjina, 1.500 m)!
   
„Povestea merge mai departe“
 
La festivitatea de înmânare a diplomei de excelență lui Dragoș Silvestru, a participat și antrenorul Alin Larion.
 

„O diplomă și un premiu frumos, înmânate de Marin Șerban și Lucian Popa, de la Primăria Ciucurova (primar și viceprimar). O poveste care se derulează de 9 ani, de când Dragoș este la Constanța, pentru a face performanță în atletism și pentru a urma cursurile facultății.
 
Azi, premiat pentru rezultatele sportive excelente din 2024, gratulat de cei care îi sunt aproape, locuitorii din satul Fântâna Mare, comuna Ciucurova, de unde este originar Dragoș, selecționat de Niculina Chiricuță. Pe parcursul unei întâlniri emoționante, am derulat amintiri, i-am ascultat pe părinții atletului și cu toții am fost de acord că sportul aduce beneficii nemăsurate!
 
Povestea merge mai departe, iar modelul campionului cu siguranță va inspira și de acum înainte!
 
Mulțumim, Ciucurova Tulcea!“, a menționat Alin Larion.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. 
 
Citește și:

Interviu online cu atletul Dragoș Silvestru, de la CSM Constanța
„Băiatul de la Fântâna Mare a bătut orășenii!“
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii