CSM Constanța se pregătește de returul din EuroLeague Women Basketball Alexandru Olteanu - „La fiecare partidă trebuie să creștem“
CSM Constanța se pregătește de returul din EuroLeague Women Basketball: Alexandru Olteanu - „La fiecare partidă
21 Sep, 2024 16:53
ZIUA de Constanta
845
Marime text
- Casademont Zaragoza s-a impus la Constanța cu 75-57, dar la pauză scorul la fost egal, 36-36.
După ce a debutat în EuroLeague Women pe teren propriu, echipa feminină de baschet CSM Constanța, campioana României, se pregătește de returul cu Casademont Zaragoza.
Formația spaniolă s-a impus la Constanța cu 75-57, dar, cu o echipă CSM care a dat pe teren tot ce a avut mai bun, la pauză scorul la fost egal, 36-36, oaspetele desprizându-se în partea secundă. Returul se joacă marți, 24 septembrie 2024.
Le-au surprins cu apărarea
„Cred că până la pauză am făcut un meci bun, le-am surprins puțin cu apărarea noastră. Din păcate, în a doua jumătate, nu am mai avut aceeași energie, pentru a fi la fel de eficienți în apărare. O echipă de acest nivel te taxează imediat. Exact asta s-a întâmplat și, în două minute, s-au distanțat la zece puncte. Ne-a fost greu apoi să revenim în joc, pentru că sunt foarte experimentate și au reușit mereu să pună mingea acolo unde aveau avantaj“, a declarat Alexandru Olteanu, antrenorul principal al CSM Constanța.
Sărbătoarea baschetului
Tehnicianul a subliniat că acest meci a fost ca o adevărată sărbătoare a baschetului. „Un meci în general e o sărbătoare, cu atât mai mult unul de Euroligă. Mulțumim fanilor că au fost alături de noi și, ca de obicei, ne-au împins. Și suporterii lor au fost foarte OK și nu trebuie să uităm că, la sfârșitul zilei, este doar baschet. Cea care contează trebuie să fie prietenia. Persoanele și lucrurile bune pe care le facem în comunitate sunt cele importante. Am văzut la sală foarte mulți copii, fetițe care probabil își vor alege idolii dintre jucătoarele noastre și de la Zaragoza. Cred că acesta este marele plus al unui meci de Euroligă, emulația care se crează în jurul unui fenomen“, a menționat antrenorul CSM Constanța.
„Sper să reușim să ținem nivelul ridicat mai mult“
„În retur, mergem să facem un meci bun, așa cum ne-am dorit și acum, să facem un meci bun până la capăt. Din păcate, ne-au ieșit doar 25 de minute. Sper ca în Spania să reușim să ținem nivelul ridicat mai mult. La fiecare partidă trebuie să creștem. Ne așteaptă apoi meciuri foarte grele, în campionat și în ce competiție europeană va urma, și trebuie să fim pregătiți“, a mai spus Alexandru Olteanu.
Trei jucătoare din primele cinci sunt noi
Principala marcatoare, cu 13 puncte, a echipei de pe litoral în primul meci cu Zaragoza, Gabriela Mărginean a punctat: „A fost un meci foarte bun pentru noi, știind că am avut numai două meciuri pregătitoare și trei jucătoare din primele cinci sunt noi. Mai e nevoie de timp să ne coagulăm un pic. Faptul că nu am jucat mult împreună și oboseala s-au văzut. Avem mult de lucrat, dar sunt lucruri care se rezolvă. Ca jucătoare profesionistă, trebuie să joci până la capăt, indiferent de diferența de pe tabela de scor. Atmosfera a fost foarte frumoasă, și din partea fanilor noștri, dar și ai Zaragozei. Nu mă așteptam să vină atâția, de la așa distanță. Suntem nou venite în competițiile europene și vrem să creștem. În Euroligă am vrut să ne verificăm nivelul“.
„Nu avem nimic de pierdut“
Nou venită la CSM Constanța, Nina Dedić a fost a doua marcatoare a CSM Constanța, cu 12 puncte, și spune că, în retur, echipa de pe litroal nu are nimic de pierdut.„Mare parte din meci am luptat, dar în final am cedat. Știm cât de greu e să joci la Zaragoza, am văzut și fanii acestei echipe la Constanța, dar nu avem nimic de pierdut. Presiunea e pe adversare. Suntem mândre de ce am realizat acum, chiar dacă rezultatul final nu e arată fidel ce s-a petrecut pe teren. Mergem în Spania pregătire și hotărâte să dăm ce avem mai bun în noi. Vom vedea ce se va întâmpla“, a precizat jucătoarea croată.
„Sperăm din tot sufletul să facem un meci frumos“
„Am început foarte bine și ne pare rău că nu am și încheiat în aceeași manieră. Zaragoza e o echipă cu tradiție în Euroligă și a fost un meci foarte greu. Returul va fi și mai dificil, dar vom fi pregătite și sperăm din tot sufletul să facem un meci frumos“, a menționat și Annemarie Gödri-Părău, autoare a cinci puncte în primul meci cu Zaragoza.PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Sursa foto: Facebook (CSM Constanța Baschet)
Citește și:
LIVE TEXT. Meci internațional
CSM Constanța a luptat admirabil contra puternicei Casademont Zaragoza, în EuroLeague Women Basketball (GALERIE FOTO+VIDEO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii