Farul Constanța, punctaj maxim după primele două etape Gică Hagi - „Suntem pe un drum bun, dar e doar un început“ (GALERIE FOTO)
Farul Constanța, punctaj maxim după primele două etape: Gică Hagi - „Suntem pe un drum bun, dar e doar un
25 Jul, 2022 00:00
ZIUA de Constanta
1893
Marime text
- „Marinarii“ au câștigat meciurile cu FCU Craiova 1948 și CS Mioveni.
- Gică Hagi a subliniat că la Farul e un grup bun, toți jucătorii făcându-și datoria și ajutând echipa.
- „Regele“ îi așteaptă să ajungă la un nivel fizic bun și pe alți jucători transferați în această vară, dar își pune bazele și în tineri.
Ediția 2022/2023 a Superligii a început cum nu se poate mai bine pentru Farul Constanța, care a câștigat ambele meciuri jucate până acum, 2-1 acasă cu FCU Craiova 1948 și 2-0 în deplasare cu CS Mioveni.
A doua partidă a deschis etapa a doua, find singura întâlnire din ziua de vineri în campionat, astfel că, după această dispută, „marinarii“, cu șase puncte și golaveraj 4-1, urcau în fotoliul de lider în clasamentul intermediar. „Întotdeauna îmi place să spun că victoriile aduc bucurie și fericire. Am luptat pentru acest succes cu CS Mioveni. Știam că întâlnim un adversar foarte bun, mult mai omogen decât noi, cu evoluții apreciate în sezonul trecut. E greu să câștigi cu ei, mai ales în deplasare. E o echipă pe care o desfaci greu. Ne-am adaptat și la sistemul lor de joc. Ne-au ieșit și acele schimbări de la pauză, aveam nevoie de jucători proaspeți. Strategia pe care am avut-o era ca ei să facă diferența, să câștige, ceea ce s-a și întâmplat. Nu pot spune că am fost inspirat cu schimbările, căci gândisem așa. Lucrurile ne-au ieșit, ne-am întoars cu o victorie acasă, după ce anul trecut nu câștigasem. Lucruri pozitive, dar e doar un început de campionat și atâta tot, nimic altceva. Arătăm bine, creștem de la meci la meci, dar drumul e lung. Trebuie să ne pregătim săptămână de săptămână ca evoluțiile noastre să fie tot mai bune“, a declarat, după partida cu CS Mioveni, Gheorghe Hagi, managerul tehnic al Farului.
Grup bun
„Regele“ a subliniat că la Farul e un grup bun. „E debutul pe care ni-l doream. Eu m-am născut să câștig, îmi place să câștig. În viața mea, am avut multe momente din acestea. Așa sunt obișnuit. Asta le transmit și grupului și vestiarului. Trebuie să avem o mentalitate de a încerca să câștigăm și să ne impunem. Să o facem de cât mai multe ori, pentru că aduce încredere și fericire. Sunt mulțumit de cum am început și cum merg lucrurile. Am un grup bun, toți sunt împreună. Intră unul, joacă celălalt, toți își fac datoria și ajută echipa. Acesta e un lucru foarte bun, că am schimbat mulți jucători în vară. N-a fost ușor, dar se pare că, încet, se face un lucru foarte bun“, a punctat Hagi.
„Mai avem de arătat multe“
Managerul tehnic al echipei constănțene îi așteaptă să ajungă la un nivel fizic bun și pe alți jucători transferați în această vară, dar își pune bazele și în tineri.
„Mai avem de arătat multe. Pe Benzar, Alibec, Băluță nu i-am avut până acum. Îi așteptăm să ajungă și ei la un nivel fizic optim. Tactic știu fotbal. Sunt și băieții de la U-19, care au revenit după Campionatul European. Avem un lot numeros, dar și echipa a doua, de unde ne putem alimenta foarte bine. Suntem pe un drum bun, dar e doar un început, cum am spus. Echipa a jucat bine, a pus presiune pe adversar. A împins jocul pentru a câștiga. Am făcut mereu presing avansat, chiar dacă ne-am asumat anumite riscuri în spate. Lucrurile au mers bine, am câștigat și ne bucurăm“, a menționat Gheorghe Hagi.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Sursa foto: Farul Constanţa
Citește și:
Dublă Adrian Petre
Farul Constanța, victorie în deplasare cu CS Mioveni, într-un meci cu trei penalty-uri și un roșu! „Marinarii“, pe locul întâi
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii