Farul Constanța, singura echipă din Superliga 2024/2025 fără gol marcat în primele două etape. Hagi - „Avem un minus la finalizare“ (GALERIE FOTO)
Farul Constanța, singura echipă din Superliga 2024/2025 fără gol marcat în primele două etape. Hagi - „Avem
23 Jul, 2024 17:00
ZIUA de Constanta
1046
Marime text
- După întâlnirile cu Unirea Slobozia și Oțelul Galați, pentru Farul Constanța urmează două meciuri pe teren propriu.
Farul Constanța, campioana României din sezonul 2022/2023, se află pe locul 12 în clasament după primele două etape din ediția 2024/2025 a Superligii, în care a înregistrat o înfrângere și un egal. „Marinarii“ susțin următoarele două meciuri pe teren propriu.
Clasament arată astfel: 1. Sepsi OSK Sfântu Gheorghe - 6p, 2-3. Universitatea Cluj, Universitatea Craiova - 4p (4-2), 4. CFR Cluj - 4p (5-4), 5-6. Unirea Slobozia, Oțelul Galați - 4p (3-2), 7. Dinamo - 3p (6-4), 8. Poli Iași - 3p (1-1), 9-10. Rapid, FCSB - 2p (3-3), 11. Gloria Buzău - 1p (1-2), 12. Farul - 1p (0-1), 13. UTA - 1p (3-5), 14. FC Hermannstadt - 1p (1-3), 15. Petrolul - 1p (1-4), 16. FC Botoșani - 0p (2-4). În prima etapă, echipa de pe litoral a pierdut pe teren propriu (0-1) cu nou promovata Unirea Slobozia, iar în runda secundă a remizat (0-0) în deplasare cu Oțelul Galați. Meciuri fără goluri așadar pentru „marinari“, Farul fiind singura formație din campionat care nu a înscris în primele două runde. Ocazii au fost însă, atât cu Unirea Slobozia, cât și (mai ales) cu Oțelul, partide în care Farul a luat la țintă și bara. În ambele partide, a lipsit precizia la finalizare, lucru semnalat și de Gheorghe Hagi, managerul tehnic al Farului.
După Cojocaru, s-a accidentat și Rivaldinho
„E vorba de lipsa numărului 9, ne trebuie mai multă claritate la finalizare, mai multă inspirație. Vom vedea. Din păcate, l-am pierdut pe Rivaldinho, care s-a accidentat (n.r. la Galați), iar aceeași situație e cu Ionuț Cojocaru (n.r. cu probleme medicale înainte de partida cu Oțelul). Vom vedea ce vom face, ne gândim, avem un minus acolo. Putem juca și cu Iancu nouar, dar vom vedea, ne gândim, avem de lucru săptămâna aceasta“, a menționat Hagi.
„Puteam câștiga fără probleme“
Managerul tehnic al echipei constănțene a subliniat că Farul merita să câștige la Galați. „Am avut ocazii, chiar foarte clare, însă, din păcate, nu am marcat. A fost un duel frumos, pe care îl puteam câștiga fără probleme. Știam că întâlnim o echipă foarte bine organizată, disciplinată, puternică, ce are automatisme foarte clare, cu o dinamică ofensivă foarte bună, agresivi pe partea defensivă. Am făcut un meci bun, ținând cont și de săptămâna trecută, când am început prost campionatul. Cum le-am zis băieților, călătoria a început, drumul e lung. Trebuie să fim pregătiți de muncă și să o facem bineֱ“, a punctat Gheorghe Hagi.
După 0-1 cu Unirea Slobozia și 0-0 cu Oțelul Galați, pentru Farul Constanța urmează două meciuri pe teren propriu, cu FC Botoșani (duminică, 28 iulie 2024, de la ora 19.00) și Poli Iași (sâmbătă, 3 august 2024, de la ora 19.00).
Ciobanu, forțat cu Oțelul
Acesta a dat detalii și despre jucătorii nou veniți. „Dican arată bine, dar Ciobanu mai are foarte mult de tras, multe antrenamente, are nevoie de meciuri. L-am forțat astăzi (n.r. cu Oțelul), știam că nu poate mai mult s-o ducă, dar a trebuit să facem acest lucru. El e foarte disponibil, vrea să facă. Iancu, la fel, trage de el, dar nici el nu poate rezista 90 de minute. Sperăm să apară cât mai repede și Bălașa, săptămâna aceasta sau cealaltă, vom vedea“, a spus Hagi. În ce-l privește pe veteranul Ionuț Larie, absența sa e de durată, între trei și șase luni.
„El știe cel mai bine“
Gheorghe Hagi a vorbit și pe marginea faptului că selecționerul Edward Iordănescu nu va continua pe banca tehnică a echipei naționale a României. „Anunțul lui Edward Iordănescu m-a surprins. În opinia mea, când ai succes, logic e să rămâi. Dar el știe cel mai bine, el decide, el are situația. Nu putem vorbi noi, din afară. Viața e făcută din oportunități și decizii. El trebuie ascultat foarte mult ce zice, așa a simțit el“, a menționat Hagi. Întrebat despre posibilitatea de a deveni el selecționerul României, managerul tehnic al Farului a menționat: „Sunt la conferință pentru meciul Farului, vorbesc doar de Farul acum, vom vedea de mâine ce se va întâmpla. O să auziți, probabil“.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Sursa foto: Farul Constanța
Citește și:
Gheorghe Hagi, după Oțelul Galați - Farul Constanța 0-0
„E clar că avem nevoie de un atacant, vede asta și soacră-mea“
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii