Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
06:23 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Frustrant cum au ratat victoria Alex Cascatău și Radu Tămaș la Tg. Mureș! „Probabil cel mai complicat weekend de când pilotez“ (GALERIE FOTO)

ro

19 Apr, 2022 00:00 2823 Marime text


 
  • Etapa de la Transilvania Motor Ring a fost marcată de condiții meteo potrivnice și de multiple probleme de ordin tehnic.
  • Cei doi piloți ai Junior Motorsport s-au clasat pe poziția secundă la general și la divizia Touring.
  • Totodată, rezultatele înregistrate la Tg. Mureș i-au propulsat pe constănțeanul Alex Cascatău și pe Radu Tămaș pe locul al treilea la categoria A2 și pe poziția a patra în clasamentul general al diviziei Touring.   
 
Pilotul constănțean Alex Cascatău a participat alături de echipa sa, Junior Motorsport, la etapa secundă a Campionatului Național de Anduranță (RES), care s-a disputat pe circuitul Transilvania Motor Ring, din apropiere de Târgu Mureș.
 
A fost prima rundă dintre cele două care vor avea loc în acest campionat în județul Mureș, iar cel mai nou circuit auto / moto din România a revenit în calendar, la patru ani de la prima prezență în calendarul seriei autohtone de anduranță. În ciuda condițiilor meteo potrivnice și a multiplelor probleme de ordin tehnic, care au marcat etapa, Alex Cascatău și Radu Tămaș, din echipa Junior Motorsport Black Sea Suppliers, au urcat pe podium, înfruntând cu brio dificultățile. Cei doi s-au clasat pe poziția secundă la general și la divizia Touring, iar rezultatele înregistrate la Tg. Mureș i-au propulsat pe piloții Junior Motorsport pe locul al treilea la categoria A2 și pe poziția a patra în clasamentul general al diviziei Touring.  
 
Alex a mai concurat acolo anii trecuți
 
Potrivit unui comunicat remis de agenția West Competition Racing Promotion, încă de vineri formația Junior Motorsport a ajuns în paddock-ul circuitului, pentru a începe să învețe un traseu pe care doar Alex Cascatău, mentor al juniorilor din echipă și pilot în echipajul #111, a mai concurat în trecut. „Experiența lui Alex datează din 2019, când el și Ciprian Petrăreanu au concurat cu Honda Civic a Condor Racing la categoria A2, echipa reușind să câștige titlul la clasă în acea stagiune. Testele s-au desfășurat fără incidente serioase, deși câteva ieșiri în decor ale piloților clubului bucureștean au dus la întreruperea sesiunilor prin afișarea steagului roșu. Mașinile n-au suferit, însă, avarii însemnate și au putut fi pregătite pentru a doua zi, când vremea a fost mai friguroasă, dar ploaia n-a fost într-atât de serioasă încât să întrerupă vreo sesiune“, se arată în comunicat.
 
Timpi de top 4 în calificări
 
Calificările a scos din nou la rampă viteza echipajului #111 Junior Motorsport Black Sea Suppliers, atât Alex, cât și Radu Tămaș realizând timpi de top 4. „Cascatău a ieșit pe traseu în Q1, reușind un 1:55.698, în timp ce Tămaș l-a urmat în Q2, cu un 1:55.670. Astfel, singurul Peugeot 206 RC pe care formația Junior Motorsport l-a înscris la A2 a plecat de pe poziția a treia în prima cursă, respectiv de pe patru în cea de-a doua. Mai în spate, Daniel Crețu - care a mers solo tot weekend-ul în Peugeot-ul #122 - a realizat și el niște timpi competitivi la A1, la fel ca și mai tinerii colegi Stefanos Ladopoulos și Ștefan Niculae din mașina #133“, potrivit sursei citate.
 

Multe momente dificile la volan
 
Prima cursă a fost marcată de mai multe incidente, câteva mașini încercând chiar să ruleze pe slick-uri în ciuda precipitațiilor, care au început înainte de ora startului. „Astfel, din cauza aderenței scăzute, Alex a avut multe momente dificile la volan, evitând de câteva ori la mustață niște acroșaje care păreau gata făcute. În cele din urmă, Tămaș a trecut linia de sosire pe poziția a cincea în clasamentul diviziei Touring și pe trei la clasa A2 în spatele BMW-ului #74 CocoRabbit și a Logan-ului #48 DIRR Racing. Atât BMW-ul de pe trei, cât și Lupo-ul lui Edi Anton, care a terminat pe doi la general, au primit penalizări în urma unor șicanări și contacte“, precizează West Competition Racing Promotion.
 
S-a decis amânarea cursei a doua
 
Asupra cursei a doua a planat minute în șir incertitudinea. „Ninsoarea a început să cadă încă din timpul primei curse a diviziilor Prototype și GT și asta i-a pus într-o poziție complicată pe organizatori, care au luat în calcul anularea întrecerii și realizarea clasamentului final al etapei doar pe baza sosirii din prima manșă. Cum, însă, problemele cu sistemul de cronometrare au dus la afișarea steagului în carouri la momentul greșit (cu un tur mai târziu decât ar fi trebuit) și, în plus, trebuiau soluționate mai multe contestații, s-a decis amânarea cursei a doua în speranța apariției unei ferestre de vreme ceva mai bună“, potrivit comunicatului.
 
Echipajul #111 a reacționat bine

 
După mai bine de o oră de așteptare, mașinile au ieșit pe circuit în urma safety car-ului, care a stat în fața plutonului până aproape de momentul deschiderii ferestrei de opriri obligatorii la boxe. Safety car-ul s-a retras apoi, steagurile verzi fiind din nou fluturate, spre surprinderea unora dintre concurenți.
 
„Echipajul #111 a reacționat bine și asta i-a permis lui Alex să se lupte pentru victoria la general, dar, din păcate, depășirea efectuată de el asupra liderului s-a petrecut în primul viraj unde ar fi trebuit sa se fluture steagul verde. Alex a considerat că depășirea poate fi începută în acel viraj, dar terminată în intregime abia la ieșirea din a doua curbă, așa că a lansat un atac asupra liderului, care a încercat să revină, între primele două viraje. Până la urmă, Tămaș și Cascatău au primit o penalizare de 50 de secunde pentru această manevră și s-au clasat pe doi la general și la divizie, BMW-ul CocoRabbit de pe trei primind și el o penalizare de 25 de secunde“, se precizează în comunicat. 
 
„Întreaga echipă merge pe drumul cel bun“
 
Rezultatele din cele două întreceri i-au propulsat pe Tămaș și Cascatău pe poziția a patra în clasamentul general al diviziei Touring și pe locul al treilea la categoria A2, la doar cinci puncte de lideri. „Acesta a fost probabil cel mai complicat weekend de când pilotez, cel puțin în ceea ce privește condițiile meteo. Evident că este frustrant să ratăm din nou victoria la divizia Touring ca urmare a unei penalizări, dar faptul că am ajuns încă o dată în această postură arată că întreaga echipă merge pe drumul cel bun și sunt convins că odată ce rezolvăm problemele la sistemul de frânare, ne vom putea bate la victorii în orice condiții. Sunt însă foarte mulțumit de progresul piloților din toate echipajele Junior Motorsport, care au demonstrat ce pot face chiar cu experiență minimă, pe acest traseu dificil”, a declarat Alex Cascatău.
 
Următoarea etapă, tot pe Transilvania Motor Ring
 
Clasamentul Clasei A2 după două etape este următorul: 1. #48 DIRR Racing - 48p, 2. #55 ASOT Racing Team - 42p, 3. #111 Junior Motorsport Black Sea Suppliers - 39p, 4. #34 AB Motorsport 2 - 33p, 5. #74 Team CocoRabbit - 30p. Clasamentul Touring Open după două etape: 1. #48 DIRR Racing - 62p, 2. #77 BADI 1 - 54p, 3. #55 ASOT Racing Team - 45p, 4. #111 Junior Motorsport Black Sea Suppliers - 37p, 5. #74 Team CocoRabbit - 30p.
 
Următoarea etapă din Romanian Endurance Series va avea loc pe 25 și 26 iunie, pe Transilvania Motor Ring, aceasta fiind și ultima vizită pe care campionatul o are programată în 2022 pe traseul din apropiere de Târgu Mureș. În continuare, din campionat mai sunt de disputat etapele de la Motor Park Romania, pe 27 - 28 august (1 x 500km) și pe 29 - 30 octombrie (2 x 60 min + 1 tur).
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Credit foto: Sorin Marius Mirea
 
Citește și:
 
Alex Cascatău și Radu Tămaș, pe locul doi la prima etapă a Romanian Endurance Series. „M-a impresionat cu ritmul său fantastic“ (GALERIE FOTO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii