Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:29 13 03 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Gheorghe Hagi, decorat. Totul despre Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler. „Echivalentul unui Balon de Aur pentru întreaga carieră“ (GALERIE FOTO + DOCUMENT)

ro

13 Mar, 2025 17:00 479 Marime text
 
 Sursa foto: Facebook (Gabi Balint)
  • Gradul de Cavaler al Ordinului Național „Steaua României“ este asimilat gradului de căpitan.
 
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, l-a decorat pe Gheorghe Hagi, cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, ONSR fiind cea mai înaltă distincție oferită de statul român.
 
Ceremonia de decorare a avut loc la Palatul Cotroceni. Considerat cel mai mare fotbalist din istoria României, Gheorghe Hagi, manager tehnic al Farului Constanța și acționar majoritar la FCV Farul Constanța SA (acum în vârstă de 60 de ani, născut la Săcele, în județul Constanța), a fost decorat în semn de recunoaștere și apreciere pentru întreaga sa carieră sportivă, precum și pentru implicarea activă în popularizarea fotbalului în rândul tinerelor generații.
 
„Prin performanțele remarcabile obținute de-a lungul timpului cu echipa națională de fotbal, dar și în cadrul cluburilor internaționale de prestigiu, prin devotamentul și profesionalismul puse în slujba promovării sportului românesc și a imaginii României în lume, precum și prin promovarea excelenței sportive, Gheorghe Hagi este un model de urmat și o sursă de inspirație pentru toate generațiile“, se arată pe site-ul oficial al Administrației Prezidențiale.
 
Ordin creat în 1864 de Cuza Vodă
 
Potrivit Wikipedia, Ordinul Național „Steaua României” este cea mai înaltă distincție oferită de statul român. Sursa citată precizează că cel mai vechi ordin național („Ordinul Unirii”) a fost creat în 1864 de Cuza Vodă și acordat în acea perioadă într-un număr redus. Parlamentul României și Carol I modifică acest Ordin prin legea votată în 10 mai 1877, odată cu proclamarea independenței, și îl redenumește Ordinul Național „Steaua României”, la propunerea lui Mihail Kogălniceanu. Ordinul Național „Steaua României” a fost abrogat în 1948 și reînființat în decembrie 1998 în gradele de Cavaler, Ofițer, Comandant (Comandor), Mare Ofițer, Mare Cruce și Colan, mai menționează Wikipedia.
 
Citește și:
 
LIVE TEXT + VIDEO

Gheorghe Hagi, decorat cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler. „Este un model de urmat și o sursă de inspirație“ (GALERIE FOTO)

 
Detalii despre Ordinul Naţional „Steaua României“ găsim în Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, în vigoare de la 7 aprilie 2000. Consolidarea din data de 29 ianuarie 2025 are la bază republicarea (r1) din Monitorul Oficial, Partea I nr. 118 din 18 februarie 2014. Include modificările aduse prin următoarele acte: L 107/2020; L 372/2023; OUG 83/2024. Ultimul amendament - în 28 iunie 2024.
 
ONSR poate avea maximum 3.650 de membri
 
Instituit prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 11/1998 pentru reinstituirea Ordinului Naţional „Steaua României“, republicată, cu modificările ulterioare, ONSR se acordă atât cetățenilor români, cât şi celor străini, recompensând serviciile excepționale, civile sau militare, aduse statului şi poporului român, pe timp de pace sau de razboi. ONSR poate avea maximum 3.650 de membri, grupați în șase grade, cu însemne diferite pentru civili, militari şi de razboi. În ordine crescătoare, cele șase grade sunt: a) Cavaler; b) Ofițer; c) Comandor; d) Mare ofițer; e) Mare cruce; f) Colan.
 
Gradul de Cavaler este asimilat gradului de căpitan

 
Conferirea ordinelor naţionale cetăţenilor români se face începând cu gradul de Cavaler, ceea ce determină admiterea în ordinul naţional respectiv. Persoanele decorate cu un ordin, indiferent de gradul pe care îl au, sunt cavaleri ai ordinului respectiv. Gradul de Cavaler al Ordinului Național Steaua României este asimilat gradului de căpitan.
 
Citește și:
 
Gheorghe Hagi, emoționat la ceremonia de decorare a sa
„Mulțumesc, România, pentru această zi minunată!“ (VIDEO)
 
 
Se poartă pe partea stângă a pieptului
 
Efectuarea stagiului pentru fiecare ordin şi grad nu dă automat dreptul la conferirea unui ordin sau grad superior, ci constituie doar limita de timp după care pot fi făcute noi propuneri de decorare, în cazul existenţei unor noi merite ale aceleiaşi persoane. Ordinele în gradele de Cavaler şi Ofiţer, precum şi clasele a III-a şi a II-a se poartă pe partea stângă a pieptului. Cavalerii ordinelor naţionale care poartă vizibil însemnele ordinului primesc salutul sau onorul militar cuvenit.
                                           
Locuri de onoare la manifestații publice
 
Persoanele decorate cu ordine naţionale sau pe domenii de activitate, al căror brevet a fost semnat autograf de Preşedintele României, au dreptul să fie primite în audienţă pentru a mulţumi personal, în situaţia în care decoraţia respectivă nu a fost înmânată direct de către acesta.
 
Cavalerii ordinelor vor fi invitaţi să participe la manifestaţiile publice prilejuite de Ziua Naţională a României sau la diverse alte aniversări şi comemorări, asigurându-li-se de către organizatori locuri de onoare. Prefecturile şi primăriile vor avea în vedere invitarea cu precădere a persoanelor decorate, domiciliate în raza lor de competenţă, la diverse manifestări comemorative, culturale, ştiinţifice sau sportive, pe care le organizează cu diferite ocazii.
 
Te Deum, urmat de o recepţie
 
Prin legile de instituire a ordinelor se va stabili o zi proprie, legată de data primei instituiri a fiecărui ordin. Cu prilejul zilei fiecărui ordin naţional, precum şi cu prilejul zilei Ordinului militar naţional Mihai Viteazul, Preşedintele României organizează, prin grija Cancelariei Ordinelor, un Te Deum, urmat de o recepţie, la care vor participa: Preşedintele României, cancelarul ordinelor, cavalerii ordinului naţional respectiv în grade superioare (Colan, Mare Cruce, Mare Ofiţer şi Comandor), precum şi ultimele două promoţii ale gradelor de Ofiţer şi Cavaler.
 
Pentru cinstirea memoriei cavalerilor ordinelor naţionale, în cimitirele existente în municipii şi oraşe se va rezerva, prin grija autorităţilor locale, un loc special pentru înmormântarea celor decoraţi din respectiva localitate. Costul parcelelor respective va fi suportat din bugetele primăriilor. Locurile de veci vor fi puse la dispoziţia moştenitorilor legali în mod gratuit. Cu ocazia unor sărbători naţionale şi religioase, prin grija autorităţilor locale, se vor organiza manifestări de omagiere la mormintele cavalerilor ordinelor naţionale decedaţi.
 
Membrii ordinului sunt numiți pe viață
 
Potrivit Legii nr. 77 din 7 mai 1999 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.11/1998 pentru instituirea Ordinului „Steaua României“, membrii ordinului sunt numiți pe viață și, indiferent de gradul primit, ei poartă titlul generic de cavaler al Ordinului Național Steaua României.
 
Ordinul are însemne deosebite pentru civili, pentru militari şi de război, iar numărul membrilor, cetățeni români, este fixat la 3.650, după cum urmează:
 
a) Cavaler: 2.000 de membri, dintre care 1.700 pentru civili şi 300 pentru militari;
b) Ofițer: 1.000 de membri, dintre care 850 pentru civili şi 150 pentru militari;
c) Comandor: 400 de membri, dintre care 325 pentru civili şi 75 pentru militari;
d) Mare ofițer: 160 de membri, dintre care 130 pentru civili şi 30 pentru militari;
e) Mare cruce: 80 de membri, dintre care 65 pentru civili şi 15 pentru militari;
f) Colan: 10 membri, fără însemne deosebite pentru civili şi pentru militari.
 
Însemnul decorației
 
Însemnul decorației se compune dintr-o cruce repetată, confecționată din argint, emailată albastru, având între brațe câte o acvilă cu zborul desfăcut, iar în centru, un medalion emailat roșu, inconjurat de o cunună. Pe aversul medalionului este aplicata stema României, ștanțată din metalul gradului, şi o bordură albastră, pe care este scris IN FIDE SALUS. Pe revers este înscrisă data 1877, anul instituirii ordinului. Însemnul este surmontat de o cunună ovală din ramuri de stejar şi lauri. Panglica ordinului este din rips moarat roșu, având spre margini câte două benzi albastre. Ordinul se prezintă sub trei forme cu valoare egală: însemnul propriu-zis, rozeta pentru civili sau bareta pentru militari.
 
Însemnul gradului de Cavaler are diametrul de 40 mm şi culoarea naturală a argintului. Medalionul central are diametrul de 11 mm, iar bordura de 2 mm. Literele cu care este înscrisă deviza sunt aurite şi au înălțimea de 1,5 mm. Stema României, ștanțată în metal, are înăltimea de 8 mm. Pe reversul medalionului cifrele anului 1877 sunt aurite şi au înălțimea de 2,5 mm. Cununa ovală din frunze de laur şi stejar, emailată verde, are diametrele exterioare de 23 şi 13 mm, iar diametrele interioare de 10 x 7 mm. Inelul circular prin care se petrece panglica are un diametru exterior de 15 mm.
 
Ziua Ordinului Național Steaua României se sărbătorește la data de 10 mai, data creării ordinului.
 
Brevetul atestă conferirea ONSR
 
Brevetul reprezintă documentul oficial prin care se atestă conferirea Ordinului Național Steaua României. Brevetele sunt validate sub semnatura autografă a Președintelui României, precum şi prin sigiliu şi sunt contrasemnate de cancelarul ordinelor. Brevetul poarta numărul de ordine în cadrul ierarhiei gradului ordinului şi numărul de înregistrare din evidența Cancelariei ordinelor.
 
Ce sportivi au mai fost decorați
 
În afară de Gheorghe Hagi, au mai fost decorate cu Ordinul Național Steaua României în Grad de Cavaler o serie de persoane din sport sau care au legătură cu sportul, astfel: civili - 2024 - Helmut Duckadam (fost fotbalist, post mortem), 2022 - David Popovici (înotător), 2019 - Ivan Patzaichin (cel mai mare canoist român), 2019 - Avram Iancu (înotător, bibliotecar), 2019 - Simona Halep (jucătoare de tenis), 2017 - Horia Colibășanu (alpinist, medic stomatolog), 2017 - Cristian Țopescu (comentator sportiv), 2017 - Emeric Ienei (antrenor de fotbal), 2012 - Octavian Morariu (președinte Comitetul Olimpic și Sportiv Român), 2009 - Mircea Lucescu (antrenor de fotbal), 2008 - Georgeta Andrunache (canotoare); militari - 2025 - Cornel Oțelea (general de brigadă în retragere, fost handbalist, post mortem), 2014 - Anghel Iordănescu (general, antrenor de fotbal). 
 
I-au fost alături la decorare
 
Sursa foto: Facebook (Elisabeta Lipă)La ceremonia de decorare a lui Gheorghe Hagi, acesta a avut alături membri ai familiei sale (soția Marilena, fiica Kira - însoțită de logodnicul ei, nora Elena - soția lui Ianis Hagi și Gică Popescu, președintele Farului Constanța, cumnatul lui Hagi și fost coleg de echipă cu el), fiind prezenți și alți foști colegi de-ai lui Hagi (Bogdan Stelea, Gabi Balint, Ștefan Iovan, Ioan Andone, Ilie Dumitrescu, Florin Prunea, Ionuț Lupescu, Dorin Mateuț), foști antrenori de-ai săi (Anghel Iordănescu și Mircea Lucescu), alți foști mari sportivi (Nadia Comăneci, Ilie Năstase, Simona Halep, Elisabeta Lipă), Mihai Covaliu (președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român), Răzvan Burleanu (președintele Federației Române de Fotbal), Gino Iorgulescu (președintele Ligii Profesioniste de Fotbal), dar și Costin Mega (director de marketing la Farul Constanța).
 
Citește și:
 
Familia, alături de Gheorghe Hagi, la Palatul Cotroceni, la ceremonia de decorare. „Sunt onorat, fericit și împlinit“ (GALERIE FOTO)
 
„O stea de 10“
 
Gheorghe Hagi și fiica sa, Kira. Sursa foto: Facebook (Kira Hagi)„A fost o onoare imensă să fiu martoră la acest moment emoționant din viața ta, tata!“, a fost mesajul Kirei.

Gheorghe Hagi și Gheorghe Popescu. Sursa foto: Facebook (Gheorghe Popescu)„Am asistat, alături de nume uriașe ale sportului românesc, la momentul în care cel mai mare fotbalist al nostru a primit, din partea președintelui României, echivalentul unui Balon de Aur pentru întreaga carieră. Am fost lângă el în mii de clipe speciale de-a lungul celor aproape 40 de ani de când ne cunoaștem, știu cât de mult merită Gică această recunoaștere și cât de mult se bucură pentru ea. O stea de 10. Felicitări, Gică!“, a punctat Gică Popescu.

„Era și timpul“
 
Gheorghe Hagi, Gabi Balint și Ilie Bolojan. Sursa foto: Facebook (Gabi Balint)„Mă bucur că am fost alături de bunul meu prieten și fost coleg, Gică Hagi, cu ocazia decorării lui, de președintele țării, cu Ordinul Naţional «Steaua României» în grad de cavaler. Este o recunoștință a talentului, valorii și muncii pe care a depus-o în dezvoltarea și recunoașterea fotbalului românesc pe plan mondial“, a precizat Gabi Balint.
 
Mihai Covaliu, Ioan Andone, Nadia Comăneci, Ilie Năstase și Gheorghe Hagi. Sursa foto: Facebook (Ioan Andone)„Era și timpul ca Gheorghe Hagi să fie decorat cu cea mai înaltă distincție a țării: «Steaua României» în grad de Cavaler. Iar noi i-am fost alături cu mândrie Regelui. Felicitări și tot respectul, ne bucurăm pentru tine“, a menționat Ioan Andone.
 
„Cea mai înaltă recunoaștere oferită de statul român“
 
Un mesaj a transmis și Mariana Gâju, primarul comunei constănțene Cumpăna.
 
„Felicitări din suflet, domnule Gheorghe Hagi, pentru înalta distincție primită - Ordinul Național «Steaua României» în grad de Cavaler! Aceasta este cea mai înaltă recunoaștere oferită de statul român și un omagiu binemeritat pentru întreaga dumneavoastră carieră.
 
Această onoare nu este doar a dumneavoastră, ci și a noastră, a tuturor celor care v-am admirat talentul, dăruirea și contribuția extraordinară adusă sportului românesc. Sunteți un simbol al performanței, un model pentru generații întregi, iar pentru asta, ne plecăm capetele.
 
Vă mulțumim din inimă pentru sprijinul acordat comunei Cumpăna, pentru implicarea și iubirea pe care le-ați arătat de-a lungul timpului față de sportul cumpănean. Ne-ați inspirat, ne-ați îmbogățit și ne-ați arătat ce înseamnă să visezi și să lupți pentru excelență.
 
Cu toată aprecierea și recunoștința,
Mariana Gâju,
Primarul comunei Cumpăna, Județul Constanța“, este mesajul.
 
„Mă bucur din inimă că ai trăit aceste emoții“
 
Elisabeta Lipă, Gheorghe Hagi, Nadia Comăneci și Simona Halep. Sursa foto: Facebook (Elisabeta Lipă)Marea campionă a canotajului românesc, Elisabeta Lipă, a punctat:
 
„Alături de Gheorghe Hagi, nu doar de ziua lui de naștere!
 
A fost un moment unic, o recunoaștere supremă a tot ceea ce a oferit României prin talentul, munca și pasiunea sa pentru fotbal.
 
Alături de el am fost o echipă mare și frumoasă - familie, prieteni, foști colegi din „Generația de Aur” - Gică Popescu, Ionuț Lupescu, Gabi Balint, Bogdan Stelea, Ilie Dumitrescu, Ioan Andone și Florin Prunea - dar și mari campioni precum Nadia Comăneci, Simona Halep, Mihai Covaliu și Ilie Năstase. A fost prezent și președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu. Cu toții am fost acolo să împărtășim emoția acestui moment special, să-i fim alături «Regelui» și să ne bucurăm împreună.
 
N-au lipsit nici doi dintre cei mai importanți antrenori ai carierei sale: Mircea Lucescu, cel care l-a debutat la națională, și Anghel Iordănescu, selecționerul României la Mondialele din ’94 și ’98.
 
Felicitări, Gică Hagi! Mă bucur din inimă că ai trăit aceste emoții și că ai intrat în echipa «Steaua României», așa cum am făcut și eu cu ceva timp în urmă. Sunt mândră de tine! România îți mulțumește pentru tot ce ai făcut, faci și vei face pentru sportul românesc!“. 
 
„A pus România pe harta sportului mondial“
 
Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța a transmis: „Gică Hagi rămâne un nume de aur, care prin performanțele sale extraordinare a pus România pe harta sportului mondial și a oferit românilor momente de mare emoție și recunoștință. Calde felicitări și din partea echipei DJST Constanța!“. 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Sursa foto galerie: Facebook (Gabi Balint, Ioan Andone) 

 
Citește și:
 
Decretul privind conferirea Ordinului Național Steaua României, publicat în Monitorul Oficial. Gheorghe Hagi, decorat pentru cariera sa excepțională (DOCUMENTE)
 
Simona Halep, alături de Gică Hagi la ceremonia de decorare cu „Steaua României”
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii