Gică Hagi „Sper să ne trezim! Toţi muncim pentru România. Să pedalăm să scoatem fotbalişti“
Gică Hagi: „Sper să ne trezim! Toţi muncim pentru România. Să pedalăm să scoatem fotbalişti“
22 Aug, 2019 00:00
ZIUA de Constanta
2401
Marime text
Gică Hagi, managerul tehnic al FC Viitorul şi creatorul Academiei de fotbal de mare succes care îi poartă numele, e de părere că preocuparea tuturor cluburilor din ţară e să formeze fotbalişti pentru România. Însă, pentru ca acest obiectiv să fie dus la îndeplinire, trebuie condiţii şi susţinere.
„România e o ţară puternică în Europa, a şaptea ca populaţie, e veche în fotbal. Zic doar atât: sper să ne trezim! Scopul a tot ce zic eu e de a forma jucători pentru echipa naţională. Toţi din România trebuie să pedalăm să scoatem fotbalişti pentru reprezentativă. Să mergem iar în lume. Sportivi care să se ducă în lume, să reprezinte România. Dar aceşti copii au nevoie de condiţii, de susţinere, de un mediu sănătos, puternic şi competitiv. Nu cum v-am dat eu exemplul cu pantofii. Când am auzit, îmi venea să mă dau cu capul de… Vedeţi, ce să fac? E normal aşa ceva? Iar apoi să te duci să fii competitiv cu ei“, a spus „Regele“.
Povestea cu „pantofii“ e de la întâlnirea FC Viitorul FC Salzburg, de acum doi ani, din play-off-ul Europa League. Echipa austriacă a avut succes în dublă manşă, pătrunzând astfel în grupele competiţiei, după două victorii: 3-1 la Ovidiu (în tur), 4-0 în retur. Cu ocazia celor două meciuri, Hagi a dat apoi un exemplu în privinţa diferenţelor salariale şi de buget dintre România şi străinătate. „Am jucat cu Salzburg, acum doi ani. Atunci, media salarială de la noi era de 3.000 - 4.000. Cineva de la ei i-a întrebat pe jucătorii noştri, ei între ei: «Ce salariu fix ai tu?». «3.000!». «Păi cu 3.000 eu îmi iau pantofi!». O pereche de pantofi! Şi voi vreţi să ne ducem să batem cu ei! Domnilor, trebuie să ne trezim odată!“, a spus „Regele“ cu puţin timp în urmă. „Salzburg are 10 milioane (n.r. buget) la academie, am fost şi am vizitat-o. Ştiţi ce e înăuntru? Cum era pe timpuri la noi. Testaţi, făcuţi, control, medical. De la 13 ani. Trebuie să ştii cine e competitiv, totul, să ştii cu cine lucrezi. V-am dat un secret din lucrurile mele. De aceea am reuşit. Pentru că ştiu să fac lucrurile. Am folosit proiectul cu care am crescut noi. Eu sunt format în România, cei de afară m-au făcut mai bun. Toţi din generaţia mea, care am avut succes în anii 90 - 2000 suntem făcuţi şi şcoliţi acolo, la Luceafărul. De aceea am făcut Academia. M-am dus cu ea“, a completat managerul tehnic al FC Viitorul.
Gică Hagi a spus că drumul pe care merge el în fotbal este unul drept, de la care nu se abate. „Am făcut un concept, e scris, vi-l voi arăta zilele următoare. O carte. Să vedeţi că ştiu ce vreau de la viaţă. Ştiu drumul pe care trebuie să încerci să-l faci ca să devii cel mai bun. Am demonstrat-o. Am arătat că se poate. Am o idee despre fotbal şi mă duc pe ea. Nu mă schimb cum bate vântul. Când pierd, îmi arată minusurile. Toţi, Divizia A, B şi C, muncim pentru România, pentru a scoate fotbalişti care să ne reprezinte în lume. Aşa trebuie să fie perceput. Iar copiilor să le creăm o stradă în care pot să crească. Totdeauna trebuie să mergi mai sus. Eu nu opresc jucătorul. Am limitele mele, iar, când consider eu, îi dau drumul pentru a progresa, Un jucător când pleacă de la mine înseamnă că şi-a făcut datoria“, a menţionat Hagi.
În cadrul Galei AFAN (Asociaţia Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori), care a recompensat cei mai buni sportivi din ultimul sezon competiţional, cele mai multe premii au fost obţinute de Ianis Hagi şi Gică Hagi. Au votat antrenorii şi jucătorii din primele trei eşaloane fotbalistice ale ţării, futsal şi fotbal feminin, iar cel mai bun antrenor a fost desemnat Hagi. Acesta a obţinut şi premiul pentru cel mai bun conducător, în urma performanţelor obţinute cu Academia Hagi şi FC Viitorul. Fostul căpitan al echipei de pe litoral, Ianis Hagi, a fost ales cel mai bun mijlocaş şi totodată cel mai bun jucător Umder-21. De asemenea, Ianis a primit, alături de ceilalţi componenţi ai reprezentativei de tineret a României, semifinalistă la Campionatul European din această vară, premiul de excelenţă. Premiul „Uniţi pentru Mihai Neşu“ i-a revenit lui George Ogăraru, directorul de scouting şi relaţii internaţionale al FC Viitorul.
Sursa foto: ZIUA de Constanţa
Citeşte şi:
Dialog la meciul FC Viitorul cu FC Salzburg „- Ce salariu fix ai tu? - 3.000. - Păi cu 3.000 eu îmi iau pantofi!“ (galerie foto)

Secretul „Regelui“

„Nu mă schimb cum bate vântul“

Premii pentru Gică Hagi, Ianis şi Ogăraru

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii