Grupa 2003 a Kinder Constanța, antrenată de Ion Barbu și Gică Mina, parcurs foarte bun în campionat
Grupa 2003 a Kinder Constanța, antrenată de Ion Barbu și Gică Mina, parcurs foarte bun în campionat
01 Nov, 2019 00:00
ZIUA de Constanta
4433
Marime text



Fost fotbalist și antrenor la FC Farul și SSC Farul, foarte apreciat de suporterii „marinarilor“, Ion Barbu este la Kinder din luna iunie a acestui an. Ultima dată, a activat la Farul ca delegat, iar acum se dedică lucrului cu copiii, un domeniu în care a mai lucrat o perioadă, cu ceva ani în urmă, la Performer Constanța. Tandemul Ion Barbu - Gică Mina conduce la Kinder o echipă care e vioara întâi într-un campionat în care mai evoluează FC Farul (cu două formații), CFR Constanța, CS Năvodari, Callatis 2012 Mangalia și Emaus Cernavodă.
„Avem un singur egal, în runda inaugurală, 1-1 în deplasare cu CFR Constanța, iar apoi am câștigat toate meciurile, ocupând locul întâi în clasament. Avem copii buni și sper ca din ei să iasă fotbaliști mari, pe care să-I vedem peste ani pe micul ecran. E oarecum ciudat ca, după atâția ani, să nu mai fiu la Farul. Mi-a fost greu, dar acum sunt la Kinder și mă dedic trup și suflet acestui proiect. Hotărârea de a întrerupe colaborarea le-a aparținut celor de la Farul, nu mie. Oricum, Farul va rămâne mereu în sufletul meu“, a declarat antrenorul de 42 de ani.
În campionat, Kinder a înregistrat până acum și victorii la scoruri mari, precum 12-2, 11-0, 9-1, 6-1 sau 5-0, iar de prima echipă a FC Farul a dispus cu 2-0. Barbu și Mina au condus echipa și la un turneu internațional, Brașov Juniors Cup, la care a obținut locul doi, iar Georgeos Gemenetzidis a fost desemnat cel mai bun portar al întrecerii. La începutul lunii viitoare, Kinder 2003 va evolua la un alt turneu international, la Tiraspol.
Sursa foto: Facebook (Kinder Constanța)
Citește și:
„Bine ai revenit acasă!“ Ion Barbu, din nou la SSC Farul Constanța
Cine este portarul-surpriză al „marinarilor“ Bannere pro-Ion Barbu la meciul SSC Farul Constanţa - ACS Energeticianul. Ce spune Petre Grigoraș
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii