În derby-ul etapei, campioana Farul Constanța a învins din nou vicecampioana. Fetele de pe litoral, pe primul loc în Superligă
În derby-ul etapei, campioana Farul Constanța a învins din nou vicecampioana. Fetele de pe litoral, pe primul
13 Oct, 2024 15:35
ZIUA de Constanta
1048
Marime text



Derby-ul primei etape a returului din Superliga feminină la fotbal i-a revenit campioanei în exercițiu, Farul Constanța, care, astăzi, 13 octombrie 2024, a câștigat cu 2-1 (0-0) disputa de pe teren propriu cu vicecampioana Universitatea Cluj.
După 2-0 în tur, fetele noastre au demonstrat și de data aceasta că sunt principala candidată la titlu, fiind, și după etapa a 8-a, invincibile, se arată pe site-ul official al Farului.
Golurile Farului au fost reușite de căpitanul Olga Iordăchiuși și de Carolina Țabur, cea din urmă trecându-și numele pe tabela de marcaj la numai trei minute după ce a intrat pe teren.
Clujencele au punctat în minutele de prelungire, mult prea târziu pentru a putea spera la mai mult din acest meci.
Farul - Universitatea Cluj 2-1 (0-0)
Au marcat: Iordăchiuși 70, Țabur 75 / Borodi 90+2
Pentru Farul (antrenor Raluca Simes) au evoluat: Onyango - Stancu, Brantu, Stanciu, Mango - Bortan, Iordăchiuși, Cristea - Istrate (72 Țabur), Rus (87 Boycheva), Bălăceanu (46 Chiper). Rezerve: Ganea - Craiovan, Dincă, Băcanu, Stoicescu, Geambazu.
În clasament, Farul ocupă prima poziție, cu 22 de puncte, fiind la două lungimi de a doua clasată, Csikszereda Miercurea Ciuc.
În opt meciuri, campioana are șapte victorii și un egal, golaveraj 34-3.
Citește și:
Farul Constanța - Universitatea Cluj
Episodul doi al duelului dintre campioană și vicecampioană. Intrare liberă la meciul de la Ovidiu (VIDEO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii