Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:30 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Întâlnire emoţionantă cu Mihai Bucos şi Ştefan Constantin Tânărul rugbyst Atila Septar, campion al Franţei cu ASM Clermont Auvergne (galerie foto)

ro

23 Aug, 2017 00:00 5795 Marime text

La numai 21 de ani, rugbystul Atila Septar, fiul fostului internaţional român şi jucător al Farului Constanţa Erdinci Septar, a devenit campion al Franţei, triumfând cu ASM Clermont Auvergne în Top 14
 
Format (ca şi un coleg de-al său de la Clermont, Damien Chouly) la şcoala de rugby de la Limoges, Atila Septar a venit acasă, la Limoges, cu trofeul de campion al Franţei, pentru a-l prezenta academiei de unde provine. Tânărul rugbyst a trecut şi pe la Ştefan Constantin, fost campion cu Farul Constanţa, iar la acesta se afla o altă legendă a formaţiei constănţene, Mihai Bucos! Întâlnirea a fost emoţionantă.
 
Sportiv de mare viitor, Atila Septar a venit la ASM Clermont Auvergne de la echipa Brive, iar în sezonul 2016/2017, la finele căruia Clermont s-a încoronat campioană a Franţei, tânărul a fost folosit în două partide, în condiţiile în care s-a confruntat şi cu unele probleme medicale. „Coleg cu Damian Penaud (n.r. 20 de ani, jucător și el la Clermont) în selecționatele de tineret pentru mai multe sezoane, acest fost centru al lui Brive reprezintă un potențial puternic pentru postul său. Necăjit de unele accidentări pe tot parcursul sezonului trecut, dezvoltarea sa în echipă a fost întârziată, dar calitățile sale și dorința-i sunt prezente și ar trebui să vedem în curând această nouă pepită sub tricoul ASM, în care a jucat doar de două ori sezonul trecut. Pe postul de centru la ASM sunt trei jucători susceptibili de a fi selecționați pentru XV-le Franței, iar în aceste condiții Atila are oportunități frumoase“, se arată pe site-ul oficial al campioanei Franţei. 

A jucat cu peste 30.000 de spectatori în tribună 

În ediţia 2016/2017 a Top 14, Atila Septar a prins lotul echipei în două partide din sezonul regulat, de fiecare dată fiind rezervă şi fiind trimis pe gazon pe final. În etapa a 22-a, Clermont a jucat în deplasare cu Racing 92, pe 25 martie 2017. În faţa unei asistenţe de 31.432 de spectatori, gazdele s-au impus cu 27-24 (20-0), tânărul Septar intrând pe teren în minutul 73. Al doilea meci în care a jucat fiul lui Erdinci Septar a fost Lyon - Clermont 20-23 (10-17), disputat pe 29 aprilie 2017, în runda a 25-a, cu 21.465 de spectatori în tribună. Atila a jucat din minutul 74.

Căpitan al Naţionalei Franţei 

În vârstă de 21 de ani, Septar are 1,95 m înălţime şi 97 kg greutate, iar la Clermont poartă numărul 21 pe tricou. La echipele juvenile în care a evoluat, a fost utilizat în linia a treia, dar în prezent joacă centru de treisferturi. A făcut parte din echipele naţionale ale Franţei Under-17, Under-18, Under-19 şi Under-20, purtând şi banderola de căpitan. De asemenea, în 2014, la Nanjing, în China, Atila a făcut parte din echipa Franţei de rugby în 7 care a cucerit titlul la Jocurile Olimpice de Tineret.

O coincidenţă fericită 

Familia Septar locuieşte de mai mulţi ani în Franţa, la Limoges, pe aceeaşi stradă cu Ştefan Constantin, cele două case fiind amplasate la 200 de metri una de alta! După ce Clermont a cucerit titlul în Top 14, Atila a venit acasă cu o „misiune“ precisă. „Aşa cum se obişnuieşte, jucătorii echipei campioane a Franţei primesc trofeul cu care merg la şcoala de rugby de unde provin să îl arate şi celorlalţi din club.
 
Prezentarea trofeului şi a realizărilor celui care-l aduce trebuie să fie un imbold pentru ceilalţi componenţi ai academiei, în special cei mici. Din zona Limoges provine şi Damien Chouly, pe care l-a antrenat şi Ştefan Constantin. Cu jumătate de oră înainte să ajungă Atila la el, la Ştefan venise Mihai Bucos. O coincidenţă fericită! Când l-au văzut pe tânărul nostru campion, venind cu trofeul, celor doi le-au dat lacrimile. Emoţionant! Atila e un jucător foarte bun. În teren, este de o agresivitate formidabilă, în sensul bun al cuvântului. E o realizare teribilă că acest copil a ajuns la Clermont şi a ieşit campion al Franţei“, a declarat fratele lui Ştefan Constantin, Florian Constantin, fost internaţional şi campion al Farului, dar şi ex-preşedinte al RCJ Farul Constanţa şi al Asociaţiei Judeţene de Rugby Constanţa.
 
Sursa foto: 1 (din colaj) şi galerie (patru dintre cele cinci) - asm-rugby.com 
 
Citeşte şi: 
 
„E un talent, un lider înnăscut“ Rugbystul Atila Septar, fiul lui Erdinci Septar, impresionează în Franţa (galerie foto)
 
Fostul mare rugbyst Mihai Bucos, la Constanţa. Întâlnire emoţionantă „Farul trebuie să existe. Marile echipe nu mor niciodată“ (galerie foto)

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii