Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:59 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

LIVE TEXT. Superliga 2024/2025 Farul Constanța, victorie, cu golurile lui Denis Alibec, în meciul cu Sepsi OSK (GALERIE FOTO)

ro

22 Sep, 2024 15:50 934 Marime text
 
 
Farul Constanța, campioana României din sezonul 2022/2023, susține duminică, 22 septembrie 2024, de la ora 16.00, meciul din etapa a zecea a Superligii 2024/2025, întâlnind pe teren propriu, la baza Academiei Hagi, de la Ovidiu, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe.
 
Pe locul 13 în clasament, cu 9 puncte, Farul vine după trei etape fără victorie (două egaluri și o înfrângere), pe când Sepsi OSK ocupă poziția a opta, cu 11 puncte.
Sursa foto: ZIUA de Constanța 
În etapa trecută, oaspeții, cu un nou antrenor pe banca tehnică, au obținut din nou victoria după șase etape de „secetă“ (patru înfrângeri și două egaluri). Farul vine după un egal în deplasare cu Petrolul Ploiești (1-1), în care gazdele au înscris golul egalizator în minutul 84.
 
În precedentul meci de la Ovidiu dintre Farul și Sepsi OSK, jucat în turneul play-off al sezonului trecut, echipa din Sfântu Gheorghe s-a impus cu 4-1, înscriind golul patru încă din minutul 69.  
 
Gheorghe Hagi, managerul tehnic al Farului, nu îi va avea la dispoziție pentru partida de duminică pe Gabriel Iancu, Ionuț Larie și Ionuț Cojocaru.
 
Primul s-a accidentat în partida cu Petrolul, pe când Cojocaru a revenit la pregătire, dar încă nu e pregătit de meci.
 
Farul începe meciul în formula: Buzbuchi – Sîrbu, Bălașa, Gustavo, Cr. Ganea – Dican, Vînă, Radaslavescu – Grigoryan, Rivaldinho, Alibec (cpt).

 
Rezerve: Ducan – Cercel, Țîru, Dănuleasă, Buta, Nedelcu, N. Popescu, Casap, I. Doicaru, Stoian, Ciobanu, Cojocaru.   

Sepsi OSK (antrenor: Valentin Suciu): Niczuly - Ciobotariu, Ninaj, Ștefan - Oltenița, Alimi, Mino, Neskovic - Oberlin, Debeljuh, C. Matei.

Rezerve: Bardea, Breij, Haruț, Drăghiceanu, Dumitrescu, Gyenge, Siger, Kallaku, El Sawy, Coman.

Citește și:


Farul Constanța - Sepsi OSK
Emoționant! Un suporter, în recuperare după un accident, a dat lovitura simbolică de start


UPDATE:

Meciul a început.

UPDATE:

În minutul 3, Vînă șutează de la distanță peste poartă.

UPDATE:

În minutul 9, Rivaldinho trimite mingea cu capul în bară, iar faza este analizată la VAR și se acordă penalty, în minutul 11, la intervenția lui Niczuly asupra brazilianului! Execută Alibec și înscrie, în minutul 12, e 1-0 pentru Farul! 

UPDATE:


În minutul 28, Bălașa a ratat ținta din careu, după un corner.  

UPDATE:

În minutul 30, același Bălașa este eliminat, primind cartonașul roșu, după al doilea galben. Farul va juca în continuare în inferioritate numerică. În minutul 37, la Farul a intrat fundașul Dănuleasă, care i-a luat locul în apărare lui Bălașa, ieșind de pe teren Rivaldinho. Cu un minut înainte, Buzbuchi intervenise bine la o ocazie a lui Sepsi OSK. 

UPDATE:

S-a încheiat prima repriză. Farul conduce cu 1-0.  

UPDATE:

A început repriza a doua.  

UPDATE:

În minutul 49, Niczuly comite penalty, la o intervenție la Grigoryan în careu. Bate același Grigoryan, dar portarul apără! Lovitura se repetă însă, iar acum execută Alibec, care nu greșește! 2-0 pentru Farul, cu gol marcat de „marinari“ în zece oameni!  

UPDATE:


În minutul 47, două schimbări la Farul: Vînă – Țîru, Grigoryan – Nedelcu.    

UPDATE:

În minutul 76, Sepsi OSK rămâne și ea în zece oameni, El Sawy primind direct roșu pentru henț. Din lovitura liberă acordată, Alibec e aproape de a face 3-0! 

UPDATE:

În minutul 86, la Farul intră tinerii Nicolas Popescu și Cercel, care îi înlocuiesc pe Radaslavescu, respectiv Dican.  

UPDATE:

Șut periculos al lui Ciobotariu în minutul 88, cu stângul, din afara careului. 

UPDATE:

În minutul 90, Kallaku șutează puternic în transversală!

UPDATE:

În minutul 90+2, Sepsi OSK reduce din diferență, Coman marcând cu capul din careu. 2-1 pentru Farul! 

UPDATE:

Meciul s-a încheiat, Farul a câștigat cu 2-1!


În urma acestei victorii, Farul a acumulat 12 puncte și a urcat pe locul opt în clasament, având trei victorii, trei egaluri și patru înfrângeri în zece meciuri, golaveraj 11-13.  

Victorie foarte importantă reușită de Farul în etapa a 10-a din Superligă, 2-0 cu Sepsi Sf. Gheorghe, după un meci foarte greu. Alibec a deschis scorul rapid, în min.12, din penalty, însă eliminarea lui Bălașa din min.30 (al doilea galben), a oferit oaspetilor șansa de a fi și mai periculoși la poarta Farului. Alibec a dublat însă avatanjul în min.54, tot din penalty, repetat după ce inițial Niczuly apărase șutul lui Grigoryan, a adus mai multă liniște pentru ultima parte a jocului. Oaspeții au redus din diferență în al doilea minut al prelungirilor. Un succes și de moral, prin care alb-albaștrii au urcat poziții importante în clasament, apropiindu-se de zona de play-off, se arată pe site-ul oficial al Farului. 

Au evoluat:

Farul (manager tehnic, Gheorghe Hagi): Buzbuchi - Sîrbu, Bălașa, Gustavo, Ganea - Radaslavescu (84 N. Popescu), Dican (84 Cercel), Vînă (57 Țîru) - Rivaldinho (35 Dănuleasă), Alibec, Grigoryan (57 Nedelcu). Rezerve: Ducan - Buta, Casap, Doicaru, Cojocaru, Ciobanu, Stoian.

Sepsi Sf. Gheorghe (antrenor, Valentin Suciu): Niczuly - Ciobotariu, Ninaj, Fl.Ștefan (70 M.Coman) - Oteliță (59 El Sawy), Alimi, Mino (46 Kallaku), Neskovic (46 Dumitrescu) - Oberlin (82 Drăghiceanu), Debeljuh, Matei. Rezerve: Gyenge - Bardea, Brelj, Haruț, Siger.

În etapa viitoare, echipa de pe litoral joacă în deplasare cu ultima clasată, Gloria Buzău, duminică, 29 septembrie 2024, de la ora 16.00.

Citește și:

Superliga 2024/2025. Farul Constanța - Sepsi OSK
Hagi - „Pentru a câștiga, trebuie să facem un meci complet“ (VIDEO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii