Prima victorie a Constanței în Divizia A de fotbal Acum 65 de ani. Locomotiva PCA, succes contra campioanei RPR!
Prima victorie a Constanței în Divizia A de fotbal: Acum 65 de ani. Locomotiva PCA, succes contra campioanei
26 Mar, 2020 00:00
ZIUA de Constanta
4820
Marime text
Au trecut 65 de ani de la prima victorie a unei echipe de fotbal a Constanței în prima divizie din România. A fost un meci pe litoral, în care Locomotiva PCA Constanța (precursoarea FC Farul) a întâlnit campioana en-titre, Flamura Roşie UTA, de care a dispus la limită.
Confruntarea s-a desfășurat pe 23 martie 1955, iar Locomotiva PCA era nou promovată, intrase în Divizia A, în premieră, la finalul sezonului 1954. Încleștarea a fost găzduită de „Stadionul Nou“ din Constanța, denumirea de atunci a actualului stadion „Gheorghe Hagi“, iar echipa gazdă s-a impus cu 1-0. Arena a fost plină, spectatorii savurând un succes venit în repriza a doua. „Aproape 25.000 de spectatori au aplaudat miercuri, 23 martie a.c., pe Stadionul Nou din oraşul nostru victoria repurtată de Locomotiva PCA asupra campioanei RPR pe 1954 Flamura Roşie UTA. În faţa arbitrului Taşula St. (Bucureşti) s-au aliniat formaţiile: Locomotiva PCA: Nebela - Doicescu, Tatomir, Stăncescu - Manole, Jarnea - Cojocaru (n.r. în fotografie), Ispas, Sever, Cadariu, Popescu; Flamura Roşie UTA: Kiss - Lupeş, Dusan, Fazekaş - Capas, Serfozo - Jurcă, Ioanovici, Birău, Mercea, Dumitrescu III“, se menționa atunci în ziarul local „Dobrogea Nouă“.
„Pune stăpînire pe joc şi atacă în trombă“
În cronica partidei s-a subliniat că Locomotiva PCA a controlat jocul în prima repriză, dar tabela a rămas nemodificată. „Jocul începe în nota de dominare a constănţenilor, încurajaţi de spectatori. În minutul 3, Ispas trage afară. Textiliştii iniţiază un atac terminat cu un şut neprecis al lui Dumitrescu III. Apoi, Locomotiva PCA pune stăpînire pe joc şi atacă în trombă. Un corner acordat de Fazekaş rămîne fără rezultat. Sever, Cădariu şi Popescu pierd câteva ocazii favorabile de gol. Atacanţii Flamurei Roşii întreprind acţiuni sterile, lămurite cu uşurinţă de Tatomir, Doicescu şi Stăncescu. Dominarea teritorială a Locomotivei se accentuează şi în minutul 30 arbitrul trece neobservat un hands în careu comis de Duşan“, se punctează în articol.Cu tot saltul disperat al portarului, mingea s-a oprit în plasă
Scorul a fost deschis în minutul 63 de Manole, cu un şut din afara careului, iar acest gol avea să rămână singurul al partidei. „După pauză, tot constănţenii sînt cei care au iniţiativa. Sever trimite în braţele lui Kiss de la numai 6 m. Atacul constănţean combină frumos cu schimburi de locuri şi-şi creează numeroase situaţii la poarta arădanilor, dar imprecizia în trasul la poartă împiedică deschiderea scorului. După un corner Sever reia puternic afară o centrare a lui Cădariu. Flamura Roşie ratează o lovitură liberă de la 20 m prin Ioanovici. În minutul 63 Cădariu trimite mingea pe dreapta la Manole. Acesta face câţiva paşi şi de la 25 m, şutează prin surprindere extrem de puternic în colţul de sus al porţii. Cu tot saltul disperat al portarului Kiss mingea se opreşte în plasă şi astfel scorul devine 1-0 pentru Locomotiva PCA“, punctează „Dobrogea Nouă“.Iese Capaș, intră Ieney
După ce au trecut în avantaj, constănţenii au gestionat bine restul timpului, reuşind o victorie importantă. Campioana era astfel învinsă de o nou promovată! „După acest gol splendid, campionii se trezesc din amorţeală şi atacă insistent. Birău şi Mercea creează câteva situaţii periculoase la poarta constănţenilor. În minutul 78 Birău e înlocuit cu Capaş în locul căruia intră Ieney. Locomotiva PCA îşi retrage interii în apărare şi se apără organizat. Textiliştii domină în cîmp timp de 10 minute, dar acţiunile lor sînt destrămate la marginea careului de 16 m, de apărătorii constănţeni. Manole şi Ispas lansează contra atacuri la poarta arădanilor. O lovitură liberă executată de Sever de la 16 m e apărată de Kiss. Cu aceasta jocul ia sfîrşit, tabela de afişaj marcînd rezultatul de 1-0 pentru Locomotiva PCA, rezultat care consfinţeşte victoria meritată a localnicilor. Raport de cornere 4-3 pentru constănţeni“, a mai menţionat ziarul local.La finele sezonului, au retrogradat
La finele acelui campionat însă, Locomotiva PCA a retrogradat, clasându-se pe locul 12 din 13 echipe. Au picat în eşalonul secund ultimele trei clasate, Locomotiva Tg. Mureş (locul 11, cu 20 de puncte), Locomotiva PCA (locul 12, cu 15 puncte) şi Avântul Reghin (locul 13, cu 9 puncte). În 24 de partide susţinute în sezonul 1955, formaţia de pe litoral a înregistrat cinci victorii, cinci egaluri şi 14 eşecuri, golaveraj 19-45.Sursa foto (cu rol ilustrativ): ZIUA de Constanța
Citește și:
Astăzi s-au împlinit 65 de ani de la primul meci jucat în Divizia A de o formație constănțeană de fotbal
Constanţa. Fotografie-document Stadionul pe care a jucat Locomotiva PCA când a promovat, în 1954, în Divizia A. Ce se află acum pe locul fostei arene (galerie foto)
„Era un jucător devotat, util şi muncitor“ A murit unul dintre fotbaliştii intraţi în istoria Constanţei
Legenda Gogu Cojocaru Marcatorul primului gol al Constanţei în Divizia A împlineşte astăzi 90 de ani (galerie foto)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii