Retrospectiva 2022 în sportul constănțean. Momentele importante care au marcat anul
Retrospectiva 2022 în sportul constănțean. Momentele importante care au marcat anul
31 Dec, 2022 00:00
ZIUA de Constanta
2629
Marime text
- Sportul constănțean nu a fost lipsit de performanțe, culoare, sare și piper nici în 2022.
Și în 2022, în sportul constănțean și-au făcut locul bucurii și tristeți, victorii și înfrângeri, obiective atinse și țeluri neîmplinite. Pornind de la locul întâi pe care echipa de fotbal Farul Constanța a încheiat anul în Superligă, la înființarea Clubului Sportiv Municipal Constanța, la multe medalii mondiale, europene sau balcanice cucerite, dar și la problemele cu care s-a confruntat Simona Halep, aflată în centrul unui scandal anti-doping, sportul constănțean nu a fost lipsit de culoare, sare și piper nici în 2022.
Fotbalul, sportul-rege, le-a adus o mare bucurie microbiștilor, prin Farul Constanța, care, avându-l la timonă, ca manager tehnic, pe Gheorghe Hagi, a avut un parcurs excelent, iar finele anului găsește echipa de pe litoral pe prima poziție în clasamentul Superligii, cu 45 de puncte în 21 de meciuri din sezonul regular, după 13 victorii, șase egaluri și doar două înfrângeri, golaveraj 42-19. „Marinarii“, care ocupaseră locul cinci în sezonul 2021/2022, au un punct peste a doua clasată, campioana în exercițiu, CFR Cluj, iar cifrele din statistici vorbesc de la sine despre jocul individual și colectiv al fariștilor, care au cel mai bun atac și cea mai bună apărare, la egalitate cu defensivele altor două echipe. Hagi a alcătuit un lot valoros în vară, iar proverbialele sale pariuri, pe care le are an de an, s-au dovedit câștigătoare și acum, jucători precum Denis Alibec, Gabriel Torje, Tudor Băluță, Louis Munteanu sau Dragoș Nedelcu dând valoare și spectaculozitate jocului Farului.
Din aluatul performanței fariste nu au lipsit, ca ingrediente, tinerii jucători
Bineînțeles, din aluatul performanței fariste nu au lipsit, ca ingrediente, tinerii jucători. Unii, precum Alexi Pitu și Constantin Grameni, au explodat în acest sezon, cu goluri și pase decisive, alții, mai tineri, și-au făcut debutul la seniori și au impresionat și ei.
În Cupa României, competiție care, din acest sezon, urmează un nou format, Farul nu a depășit grupa preliminară. Ca și în anii trecuți, Academia Hagi a dat și acum mulți jucători la loturile naționale, iar Farul a avut jucători sub tricolor inclusiv la selecționata de seniori. Pe plan juvenil, echipele Academiei Hagi și ale Farului continuă și în acest sezon lupta pentru titlurile naționale, fiind, la finele anului, în prim planul competițiilor.
2022 pe scurt
- Cătălina Ponor, marea campioană a Constanței, a devenit mămică. „Mica noastră stea“
- Baschetbalistele de la CSM Constanța, victorie în ultimul meci al anului. Răsturnări de situație și un final pe muchie de cuțit!
- Farul Constanța: Constantin Grameni, inclus într-un top mondial, alături, printre alții, de Pedri, de la FC Barcelona
- Triatlon: Constănțeanca Antoanela Manac încheie sezonul pe locul 82 în lume, atingând obiectivul impus de COSR
- Eric Crînguș, cel mai bun sportiv al secției de Kempo de la CS Medgidia pe 2022
- Handbal: CSU Neptun Constanța merge mai departe în Cupa României
- Podiumul laureaților pe 2022 la CS Marea Neagră Constanța. Frați din Mangalia (Tudor Bocai, Vlad Bocai), pe primele două locuri.
- Amalia Maria Singuran, din nou cadeta anului: Sportivii de la Trident Triathlon Team Constanța, premiați la Gala Triatlonului Românesc
- Volei: CSM Constanța a încheiat anul cu victorie, și la masculin, și la feminin
- CS Marina Constanța: Cei mai buni sportivi pe 2022, premiați. Noua sală a clubului, inaugurată. Centrul Național de speedkick la Taekwondo WT, deschis
Nu au primit licența UEFA
În 2022, Farul s-a lovit însă de o problemă, clubul neprimind licența UEFA, necesară pentru a putea evolua în ediția 2022/2023 a cupelor europene. Gruparea de pe litoral a contestat decizia la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.
Președintele clubului de pe litoral, Gheorghe Popescu, a catalogat decizia „cel puțin stranie“, menționând că, atunci când s-a schimbat numele clubului (preluându-se numele și emblema de la Farul Constanța), s-au respectat întocmai cerințele FRF și ale forurilor internaționale fotbalistice. Gică Popescu a mai menționat că, înainte de a se opera procedura de schimbare a numelui, Federația a fost anunțată și a fost obținut aviz de la ea în acest sens.
Pe marginea situației, Farul Constanța a emis un comunicat.
„O comisie din cadrul forului european, primind anumite informații, a înțeles greșit întreaga procedură pe care am urmat-o în vara anului 2021, în pofida explicațiilor transmise, atât de clubul nostru cât și de Federația Română de Fotbal.
Dorim să subliniem că toate demersurile juridice pe care clubul nostru le-a realizat în anul 2021 au respectat, cu strictețe, regulamentele sportive internaționale, nationale și legile din țara noastră. Am avut avizul prealabil al Federației Române de Fotbal, înainte de a efectua orice demers juridic, iar ulterior, constatând că am respectat (ad litteram) regulamentele sportive, Comitetul Executiv al FRF a aprobat toată procedura juridică realizată de noi.
Clubul nostru avea una din cele mai importante academii de copii si juniori din Europa, baza sportivă ultramodernă, stadion propriu, un buget anual care ne permitea, așa cum s-a întamplat, să participăm an de an în Liga 1, iar tot ceea ce am făcut în vara anului 2021 a fost, în primul rând, pentru comunitatea locală, pentru ca acest brand, ,,Farul”, al Constanței, să rămână al acestei regiuni a țării.
Suntem convinși că, în procedurile legale ce le vom urma, se va demonstra că tot ceea ce am făcut a fost legal și doar pentru fotbalul dobrogean.
«Farul suntem toți!», este mesajul grupării de la malul mării.
„Noi am făcut un lucru chiar mare la Constanța, să unești într-o perioadă în care toți se dezbină. Ne-au dezbinat pe toți, au rupt echipele în patru, în două, în trei, în șapte. Și Dinamo, și Steaua. Totul dărâmat! Desființat! Și aici a fost desființat. Și a venit o zi în care am vrut să facem ceva bun. Am luat o siglă, un brand, un nume mare. Nu ați vrut toți constănțenii asta? Și atunci ce am făcut noi, tată, de chiar așa… Nu am făcut nimic, din contră, am făcut un lucru mare. Sper să nu vină cineva să ne dezbine pentru că în România e posibil orice. Cum Ajax a făcut în 1965, scrieți și trimite-ți-o unde trebuie! Când m-am născut eu. În 1965, s-a unit FC Amsterdam cu Ajax Amsterdam. Și n-au fost suspendați! Cei care s-au dus să ne apere au pus probabil și aceasta. Am respectat orice, tot! Am văzut că se insistă, se dau cotite. Mai puțin noi, cei din Constanța, să nu ne bucurăm, în rest să se bucure toți. Nu știu ce se va întâmpla, vom vedea, dar chiar așa? Scuzați-mă, dar lucrurile sunt clare ca bună ziua! Am luat doar un brand, suntem aceeași societate. Subsemnatul am cumpărat un brand, o siglă, o tradiție și am pus-o lângă clubul vechi. Și avem totul noi. Dar știți de ce? Pentru că Farul m-a format pe mine, iar noi vrem să fie o singură echipă și o un singur brand. A venit momentul ca la Constanța să facem ceva mare. Cine nu dorește aceasta? Cine ne împiedică? Cine ne bagă virgulă și toate?“, a fost și o luare de poziție a lui Gică Hagi.
Fetele de la Farul sunt și ele pe primul loc
Farul este pe primul loc în campionat la finele lui 2022 și cu echipa feminină. Având ca obiectiv promovarea imediată în Liga 1, jucătoarele de pe litoral sunt pe drumul cel bun către eșalonul de elită, conducând în clasamentul seriei întâi din Liga a 2-a. Farul a acumulat 24 de puncte, iar golaverajul este 54-7. Ierarhia arată astfel: 1. Farul - 24p, 2. ACS Liceenii Topolog - 21p, 3. Chindia Târgoviște - 18p, 4. ACS Vulpițele Galbene - 15p, 5. FCSB - 10p, 6. Măgura 2012 Bacău - 6p, 7. Vasa Femina FC 2 - 5p, 8. ACS Juniorul 2014 - 4p, 9. CS Nicu Gane Fălticeni - 3p. Și în Cupa României lucrurile au mers bine, formația de la malul mării câștigând la scor partida cu FCSB (11-0) și calificându-se astfel în optimi. „Mă bucur pentru calificare, le-am spus și fetelor, orice meci îl tratăm la victorie, cu cea mai mare seriozitate. Și Cupa este importantă. Am dovedit încă o dată că am crescut de la meci la meci. Dacă muncești și te dedici, rezultatele apar imediat. Fetele au cel mai mare merit. Am înregistrat nouă victorii din tot atâtea partide. Succesele au apărut în urma muncii susținute, în cele șase luni de când ne-am întâlnit, ne-am cunoscut, în urma preluării echipei de la Selena SN Constanța. Suntem pe drumul cel bun, dar mai avem mult de muncă. Greul abia acum începe, pe drumul către prima ligă“, a declarat Ionuț Florea, antrenorul principal al Farului, la Farul TV.
2022 pe scurt
- Ashihara Karate: Luptătorii de la Gethika Team Constanța, 17 medalii și două premii individuale la Naționale. La kumite, pe locul trei
- Palatul Copiilor Constanța: Înotătorul Matei Silivestru, campion național. „În sfârșit, s-a arătat soarele și pe strada noastră“
- Handbal: CSM Constanța încheie anul pe locul doi în campionat. A învins și Steaua
- Sportivii de la CS Marea Neagră Constanța, medaliați la Campionatul European de Kung-Fu
- Pilotul Emil Ghinea, din Mangalia, pe podium și la Gala Campionilor 2022: „Un an în care dorința și ambiția au fost mai mari decât bugetul“
- Constanța: Laurențiu Gabriel Mihalcea, medaliat la Campionatul Mondial de culturism
- Tenis de masa: Gala premiilor FRTM. Constanța, reprezentată în Top 10 intern pe 2022
- Baschet: CSM Constanța, victorie în ultimul meci al anului din Liga Națională
- „O competiție reușită!“: Micii înotători de la Atena Sport Club Constanța, în frunte la Campionatul Național de Poliatlon
- Tenis de masă: Constănțencele, medaliate la Campionatul Mondial
Axiopolis Cernavodă, poveste frumoasă în Cupa României
În Liga a 2-a de fotbal, Unirea Constanța a încheiat anul pe locul 20 în clasament (ultimul), cu 12 puncte, având în 16 meciuri patru victorii și 12 înfrângeri, golaveraj 13-35. Unirea are lotul format din tineri din pepiniera FCSB, iar meciurile de acasă le dispută la Clinceni.
Seria a treia a Ligii a 3-a cuprinde trei echipe din județul Constanța, iar, la sfârșitul lui 2022, după 15 etape jucate din sezonul regular (mai sunt trei până la începerea turneelor play-off și play-out), acestea sunt clasate astfel: Gloria Albești - locul 2, Farul II Constanța - locul 3, Gloria Băneasa (nou promovată) - locul 7 (din zece echipe). După încheierea sezonului regular, primele patru clasate vor evolua în turneul play-off, pentru promovarea în Liga 2, în vreme ce restul de șase echipe vor juca în play-out, pentru evitarea retrogradării.
Cupa României a avut o poveste frumoasă în acest sezon în județul Constanța, prin echipa de fotbal de Liga a 4-a Axiopolis Cernavodă, care, antrenată de Petre Grigoraș, a bătut la porțile grupelor competiției! Axiopolis, campioană județeană și regională în Cupă, și-a depășit cu mult nivelul competițional, eliminând, în faza națională, două echipe de Liga a 3-a (Gloria Albești, 2-1, și Agricola Borcea, 3-1 după prelungiri) și una de Liga a 2-a (Unirea Constanța, 3-1), ajungând până în play-off (ultima fază înainte de grupe). Aici Axiopolis a întâlnit la Cernavodă divizionara secundă Minaur Baia Mare, iar dintre încleștarea celor două a ieșit un meci cu nouă goluri, cu răsturnări de scor, interzis cardiacilor, la capătul căreia formația oaspete a mers mai departe cu emoții, după un 5-4 stabilit în prelungiri! Axiopolis, care e lider detașat și în Liga a 4-a a județului Constanța, și-a interpretat cu măiestrie în acest meci, dar și în celelalte din faza națională, rolul de buturugă mică și a arătat de ce fotbalul e atât de frumos.
Pași către un stadion nou la Constanța
Dacă fanii Farului și-au împlinit un vis, în 2021, acela de a vedea din nou echipa în Liga 1, ei mai au un dor: stadion nou la Constanța. În 2022, au continuat pașii legali către acest obiectiv. În luna octombrie, la propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Guvernul a aprobat, în ședință, construirea noii arene din municipiul Constanța. Aceasta va avea o capacitate de 18.000 de locuri și va include și un teren de antrenament pentru fotbal și atletism (pistă cu șase culoare), cu tribună de circa 1.000 de locuri. De asemenea, va beneficia de amenajări exterioare (promenadă, alei, drumuri și platforme), rețele de utilități, împrejmuire și zone de parcare pentru jucători şi oficiali. În plus față de funcțiunile de bază, cu destinație sportivă, clădirea stadionului va integra și o serie de funcțiuni complementare, precum săli de antrenament, centru de conferințe, spațiu expozițional, spații administrative, comerciale și de alimentație publică.
Principalele zone funcţionale și cerințe vor fi stabilite în conformitate cu reglementările UEFA pentru asigurarea cerințelor de clasificare UEFA 4 (nivel maxim). Astfel, terenul de joc va avea 105 m lungime şi 68 m lăţime, iar suprafaţa de joc va fi din gazon natural, în sistem hibrid (țesut sau rulou), dotat cu instalație de udare, drenaj și sistem de degivrare/încălzire. Stadionul, în valoare totală de 480.490.000 lei, va fi finanțat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, durata de proiectare și execuție a lucrărilor fiind estimată la 28 de luni.
Pe finalul acestui an, în ședință de Guvern a fost aprobată hotărârea privind demolarea actualei arene, care va avea loc anul viitor, durata estimată a lucrărilor fiind de șapte luni. După demolare, terenul va fi preluat de Compania Națională de Investiții, pentru ridicarea noului stadion. Este de așteptat ca Farul să poată susține primele meciuri pe noul stadion din Constanța în 2025.
2022 pe scurt
- De Ziua Națională a României, sportivei Amalia Niță i-a fost acordat titlul de cetățean de onoare al comunei Lumina
- Constanța: La împlinirea a 70 de ani, Ilie Floroiu a primit Ordinul Excelența Olimpică din partea COSR
- Jiu-Jitsu: Luptătorul Costin Ghețu, student la Academia Navală „Mircea cel Bătrân“, pe locul doi la „Abu-Dhabi AJP Tour Târgu Mureș”, competiție internațională
- Rugby: CS Năvodari a încheiat pe locul trei turneul play-out al Ligii Naționale
- La Constanța, se va înființa Federația Internațională de Oină. Președintele FRO - „Putem impune un sport la nivel mondial“
- CSM Constanța: David Laurențiu Gliga, argint la Cupa Europeană, la judo
- Postură onorantă pentru Eliza Samara în tenisul de masă mondial: „Este un pas foarte important pentru cariera mea“
- Debut de succes în Ultimate Cup Series: Pilotul Alex Cascatău, pole position, iar apoi podium, pe circuitul „Paul Ricard“ din Franța
- Constanța: Canotorii, pe podium la Naționalele de juniori, tineret și seniori
- Anda Mihaela Vâlvoi, medaliată la Campionatul Mondial de Sambo
A luat naștere CSM Constanța
În 2022, un alt eveniment important în sportul constănțean a fost legat de înființarea Clubului Sportiv Municipal Constanța, instituție de drept public cu personalitate juridică, ce funcționează în subordinea Consiliului Local al municipiului Constanța. Clubul, care a primit certificatulde identitate sportive în luna martie, este condus de directorul Andrei Talpeș, iar ca președinte de onoare a fost instalat legendarul Ilie Floroiu, fost mare atlet, ex-director al CS Farul Constanța și al Federației Române de Atletism.
Pe finalul lui 2022, zeci de sportivi și antrenori, conducători de club și de structuri sportive, sponsori și suporteri au participat la prima gală a sportului constănțean organizată de CSM Constanța, la un an de la înființarea clubului. Au fost premiate primele performanțe din istoria clubului de la malul mării, care și-au pus amprenta asupra sportului constănțean, românesc și internațional. Rând pe rând, sportivii și antrenorii de la cele 19 secții ale clubului au urcat pe scenă, în aplauzele celor prezenți la Sala Sporturilor „Simona Amânar“.
Superlativele anului au fost medaliile obținute în competițiile internaționale, precum titlul continental al pugilistei Amalia Niță, declarată cea mai valoroasă sportivă a Campionatelor Europene de Box pentru juniori de la Montesilvano, medaliile de aur obținute de Elena Zaharia și Camelia Mitrofan la Campionatele Europene U21 de Tenis de Masă și medaliile de bronz obținute de fetele de pe litoral cu echipele U-19 și U-15 ale României la Campionate Mondiale din Tunisia.
„Sportivii CSM Constanța au cucerit însă alte zeci de medalii în competițiile naționale și în concursuri internaționale de anvergură, iar nume precum Sabrina Voinea, noua stea a gimnasticii românești, și Carol Popa, primul triatlonist român clasat în Top 10 la Cupa Europeană, promit foarte mult și ne fac să visăm frumos la Jocurile Olimpice de la Paris 2024!“, se arată într-un comunicat al CSM Constanța.
În același eveninent, au fost premiate rezultatele de top ale secțiilor de atletism, baschet, box, canotaj, ciclism, gimnastică aerobică, gimnastică artistică, haltere, handbal, judo, kaiac-canoe, lupte, natație, rugby, șah, tenis de masă, triatlon și volei.
Pe podium au urcat și sportivii secției paralimpice a clubului, medaliați în competițiile naționale de tenis de masă, precum și atleta veterană Veronica Negreanu, campioană națională la +90 de ani, un exemplu de dedicare și determinare pentru toți sportivii clubului.
„Primii pași spre succes au fost făcuți pentru CSM Constanța. Alături de voi toți, cu sprijinul autorităților, al comunității și oamenilor din companii care au crezut în acest proiect, sportul constănțean a început din nou să simtă cum este să fii pe podium, a început din nou să construiască privind spre un viitor sănătos, să fie aproape de comunitate, să pună pe harta sportului național și internațional momente unice. Am pornit cu gândul că sportul ne oferă atât de multe satisfacții, în atât de multe discipline, iar voi ne-ați dovedit că am făcut alegerea bună, oamenii din sălile de concurs ne-au dovedit că am făcut alegerea bună, rezultatele obținute de voi ne-au arătat că am făcut alegerea bună, aplauzele și încurajările tuturor ne-au arătat că suntem într-o direcție bună”, a declarat Andrei Talpeș, în mesajul său de sfârșit de an.
2022 pe scurt
- Oină: Frontiera Tomis Constanța a câștigat Cupa României, întrecere disputată la Cumpăna
- Mamaia: Meciuri spectaculoase la gala Urban Legend Next Star
- Fitness Challenge și Culturism: Aur, argint și bronz la Mondiale pentru Constanța. Record al lumii doborât de România!
- Gimnastică aerobică: Au strălucit în Turcia! Sportivii de pe litoral, pe podium și la Campionatul Balcanic
- Sportivii de la Atemi Karate Constanța, nouă medalii la Campionatul European WUKF
- „Formula perfectă la Kempo Năvodari!“. Centuri XFC și alte medalii, cucerite la întrecerea mondială de la Roma
- Ștefan Orza, de la Sharks Gym Constanța, a câștigat centura la Colosseum Tournament
- Fost director executiv al DJST Constanța: Florina Cristache, secretar general al Ministerului Sportului
- Tenis: Sebastian Gima a câștigat primul său turneu la profesioniști și e aproape de top 500 ATP
- Haltere: Constănțeanca Bianca Dumitrescu, trei medalii la Campionatul European
Simona Halep, suspendată provizoriu de ITIA
Anul 2022 a fost unul cu mai multe probleme pentru Simona Halep, totul culminând cu testul anti-doping pozitiv la substanță numită Roxadustat, în urma căruia sportiva de 31 de ani, care ocupa locul 9 în clasamentul mondial, a fost suspendată provizoriu de Agenția Internațională de Integritate a Tenisului (ITIA). Simona Halep a anunțat în luna octombrie că a fost notificată în privința testării pozitive.
„Agenția Internațională de Integritate a Tenisului (ITIA) a confirmat că Simona Halep, o jucătoare de tenis română în vârstă de 31 de ani, a fost suspendată provizoriu în temeiul articolului 7.12.1 din Programul antidoping de tenis din 2022 (TADP). ITIA a trimis jucătorului o notificare pre-inculpare cu privire la o încălcare a regulilor anti-doping la 7 octombrie 2022, în conformitate cu articolul 2.1 din Program (prezența unei substanțe interzise în proba unui jucător) și/sau articolul 2.2 (utilizarea unei substanțe interzise fără un MAUT valabil).
Halep, locul 9 în clasamentul WTA, a furnizat un eșantion în timp ce a concurat la US Open în august 2022. Eșantionul a fost împărțit în probe A și B, iar analiza ulterioară a constatat că eșantionul A conținea FG-4592 (Roxadustat), care este o substanță interzisă inclusă în Lista interzisă a Agenției Mondiale Antidoping (WADA) din 2022. Rezultatele analitice adverse pentru substanțele nespecificate implică o suspendare provizorie obligatorie.
Jucătoarea și-a exercitat dreptul de a solicita analizarea probei B, ceea ce a confirmat constatarea în proba A. În timp ce este suspendată provizoriu, jucătoarea nu este eligibilă să concureze sau să participe la orice evenimente de tenis organizate de organele de conducere ale sportului“, se arată în comunicatul ITIA.
„Azi începe cel mai greu meci din viața mea: lupta pentru adevăr. Am fost notificată că am fost testată pozitiv la substanța numita Roxadustat într-o cantitate extrem de mică. Aceasta vine ca cel mai mare șoc din viața mea. De-a lungul întregii mele cariere, ideea de a trișa nu mi-a trecut niciodată prin minte, e total în opoziție cu valorile cu care am fost educată. În fața acestei situații atât de nedrepte, mă simt complet confuză și trădată. Voi lupta până la capăt pentru a dovedi că n-am luat niciodată intenționat o substanță interzisă și am încredere că mai devreme sau mai târziu adevărul va ieși la iveală. Nu e despre titluri sau bani. E vorba despre onoare și povestea de dragoste pe care am dezvoltat-o cu tenisul în ultimii 25 de ani“, a fost mesajul Simonei Halep. În continuare, sunt așteptate audierea sportivei din Constanța și soluția în acest caz.
Cele mai bune rezultate din 2022 în turnee ale sportivei constănțene au fost victoriile de la Melbourne și Toronto, iar în întrecerile de Mare Șlem a disputat semifinală la Wimbledon. Pe parcursul stagiunii, Simona s-a confruntat cu mai multe probleme medicale, în mai multe rânduri fiind nevoită din acest motiv să declare forfait pentru unele turnee, iar la altele trebuind să abandoneze pe parcursul lor. De-a lungul anului, în afară de cele două victorii, constănțeanca a evoluat astfel: Australian Open - optimi; Dubai - semifinale; Doha - turul 1; Indian Wells - semifinale; retragere de la Miami, Charleston și Billie Jean King Cup; Madrid - sferturi; Roma - turul 2; Roland Garros - turul 2; Birmingham - semifinale; Bad Homburg - retragere înainte de semifinale; Wimbledon - semifinale; Washington - abandon în turul 2; retragere de la Cincinnati; US Open - turul 1.
Pe parcursul anului, Simona, dublă câștigătoare de turnee de Grand Slam, a început colaborarea cu un nou antrenor, celebrul Patrick Mouratoglou, cel care deține o școală de tenis în Franța și care o pregătise și pe Serena Williams.
FRT a desemnat-o sportiva anului la senioare
Nu în ultimul rând, în anul 2022, în luna septembrie, pe plan personal, Simona a divorțat, la mai puțin de un an de când se căsătorise cu Toni Iuruc, cei doi spunând „Da!“ în fața primarului municipiului Constanța, Vergil Chițac, la Mamaia. În aceeași lună septembrie a acestui an, jucătoarea a anuțat că sezonul 2022 este încheiat pentru ea, întrucât este nevoită să urmeze o perioadă de recuperare în urma operației pe care suferise la nas în urmă cu trei zile. „Nu știu cât de lungă va fi recuperarea. În momentul de față, doar la ea mă gândesc. Oricum, e limpede că nu voi mai putea juca în acest an în niciun turneu. Sezonul 2022, un an interesant, plin de evenimente, este încheiat pentru mine. Ne vedem pe teren în 2023. Simt că mai am încă mult de dat pe terenul de tenis și obiective de atins”, a fost mesajul Simona Halep. Jucătoarea din Constanța a mărturisit că, în luna februarie a acestui an, a fost foarte aproape de a pune capăt carierei din tenis! „Nu credeam că am suficientă putere să revin în top 10“, a menționat Simona. Peste o lună, în octombrie, avea să pice bomba testului pozitiv. Federația Română de Tenis a stabilit cei mai buni jucători, pe categorii de vârstă, din anul 2022, iar la senioare sportive anului a fot desemnată Simona Halep.
2022 pe scurt
- Constănțeanul Alin Larion, ales membru în Comitetul Executiv al Federației Internaționale Sportul pentru Toți
- „A boxat ca o senioară“: Amalia Niță, din Lumina, din nou regină a Europei și desemnată cea mai bună sportivă a întrecerii continentale
- H3RO Mamaia, cel mai mare triatlon din Europa de Est: Vlad Stoica - „Am crescut de la an la an“. În 2023, va fi ediție aniversară
- Celebrul Miodrag Belodedici a adus la Cernavodă trofeul Cupei României. Axiopolis s-a oprit în play-off, după un meci cu nouă goluri!
- „Campionii, campionii, ole, ole, ole!“: Atletul veteran Petru - Andrei Condurache, cinci noi medalii la Campionatul Balcanic
- Show pe litoral: Canada și Franța au dominat finalele FIBA 3x3 de la Constanța
- Kaiac – canoe: CS Farul Constanța, pe primul loc la „Memorialul Ștefan Aftenie - Cupa Farul“
- Concurs la Arad: Halterofilii Aurel și Darius Tătaru. Tatăl - distincții la retragerea din activitate, fiul - declarat cel mai promițător sportiv
- CS Farul Constanța: Surorile gemene Livia și Andreea Cotoban, medaliate la Campionatul Mondial de Karate Shotokan WSF
- Președintele FIDE, prezent la Campionatul Mondial de șah pentru juniori de la Mamaia
Horia Tecău a pus punct carierei de jucător
Tot legat de tenis, anul 2022 a pus capăt carierei de jucător profesionist a constănțeanului Horia Tecău, acesta alegând să spună stop la vârsta de 37 de ani, în urma unei activități prodigioase la fileu. Horia a câștigat în carieră 38 de trofee la dublu a fost triplu câștigător de Grand Slam la dublu și dublu mixt (și de alte cinci ori finalist), a fost vicecampion olimpic și portdrapel al României la JO, a participat de multe ori la Turneul Campionilor (întrecere pe care a și câștigat-o) și a fost campion mondial la finele anului.
Evenimentul special care a marcat retragerea din cariera sportivă a lui Horia Tecău s-a desfășurat în Sala Polivalentă BT Arena din Cluj-Napoca, în cadrul celei de-a treia ediții a „Sports Festival“. Lui Horia i-au fost alături pe teren, în acest moment emoționant, prieteni buni din tenis, mulți dintre ei din Constanța, precum Simona Halep, Andrei Pavel, Gabriel Trifu, Marius Copil, Robert Lindstedt, Patrick Mouratoglou, Bethanie Mattek-Sands, dar și un tânăr jucător. Show-ul a fost un mix neconvențional de meciuri, cu accent pe spectacol, între Team Horia Tecău și Team Simona Halep, învingătoare ieșind prima echipă. În partea a doua a meciurilor, dublul mixt Horia Tecău - Simona Halep i-a avut adversari, de cealaltă parte a fileului, și pe Stere Halep (tatăl Simonei) și Emil Boc (primarul Clujului), care au făcut pereche!
Persoană de mare calitate, Ambasador Național pentru UNICEF în România, Horia Tecău nu a părăsit tenisul după ce a încheiat cariera de jucător, constănțeanul preluând funcția de căpitan nejucător al echipei feminine a României, care evoluează în Billie Jean King Cup.
Andreea Soare, vicecampioană la Wimbledon, secțiunea Under-14
Un rezultat deosebit pentru tenisul constănțean a adus în 2022 și Andreea Soare, de la CS Medgidia, care a disputat finala secțiunii Under-14 de la Wimbledon. Partida 100% românească din ultimul act i-a revenit Alexiei Tatu, care a dispus în două seturi de Andreea Soare. Principala favorită a întrecerii, buzoianca Tatu s-a impus cu 7-6, 6-4 în fața sportivei cap de serie numărul 5. Partida a durat o oră și 30 de minute. Pregătită de Andrei Baciu, Andreea Soare rămâne totuși cu performanța deosebită, pentru ea, pentru CS Medgidia, dar și pentru județul Constanța și România, a calificării în ultimul act la Wimbledon.
„Meciul a fost foarte strâns și Andreea a ținut mereu aproape de jucătoarea din Buzău, însă finalurile au fost gestionate mai bine de Alexia Tatu. Este o performanță incredibilă pentru jucătoarea noastră și mai ales pentru tenisul juvenil, care iată, vine din spate cu două sportive care promit că vor străluci in anii următori, din nou pe iarba londoneză. Felicitări Andreea Soare! Îți mulțumim pentru că ai dus numele clubului nostru și al României la un nivel atât de înalt și de profesionist! Felicitări, Alexia Tatu!“, a fost mesajul CS Medgidia.
2022 pe scurt
- Culturistul fără vârstă: La aproape 72 de ani, Vasile Șerban a cucerit al 18-lea titlu de campion național. „Nici nu mă așteptam altfel. Uite cum arată!“
- Prim-ministrul României, Nicolae - Ionel Ciucă, prezent la Academia Hagi. Vizită în cadrul proiectului „GO Green“
- Antrenorul Nicolae Roșca, de la Academia Hagi, selecționer al unui lot național de juniori
- Astăzi, și recordul național la 10.000 de metri al lui Ilie Floroiu împlinește 44 de ani
- Fericirea campioanelor!: Gimnasta Sabrina Maneca Voinea strălucește. E antrenată de mama ei, Camelia Voinea, iar medaliile curg
- De Ziua Marinei Române: Militarul Laurențiu Cobzaru a încheiat la ZIUA de Constanța ultramaratonul Galați - Constanța
- Atleta constănțeană Ioana Colibășanu, la 3 centimetri de finală, la Campionatul Mondial din Columbia
- Sala de gimnastică din Complexul Sportiv „Dinamo“ va purta numele unui cetățean de onoare al Constanței
- CS Medgidia: Daria Solomon, campioană a României. Nota 10 la Naționalele de șosea de la Zărnești!
- Fotbal pe plajă: România, pe locul cinci la Euro Beach Soccer League 2022
Înotătorul Patrick Dinu, campion mondial și european
În 2022, și natația constănțeană a fost la înălțime, sportivii de la CS Farul, CSM Constanța, Atena Sport Club, Palatul Copiilor sau alte cluburi obținând medalii strălucitoare. Vârful de lance a fost tânărul sportiv pregătit de medaliatul olimpic Răzvan Florea, Patrick Sebastian Dinu (lansat în performanță de Atena Sport Club Constanța, legitimat ulterior la CS Farul Constanța), care a urcat pe podium atât la Campionatul European de la Otopeni, cât și la Campionatul Mondial din Peru, ambele întreceri rezervate juniorilor. La Europene a obținut aurul cu ștafeta României de 4x100 m liber masculin (din care nu a lipsit fenomenul David Popovici) și argintul cu ștafeta combinată de 4x100 m liber, formată în finală din David Popovici, Patrick-Sebastian Dinu, Bianca Costea și Rebecca-Aimee Diaconescu. Înotătoarea originară din Galați Bianca Costea este legitimată la CSA Steaua Bucureşti (antrenori, soţii Câşlaru - Beatrice şi Eduard), dar elevă la Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru“ din Constanţa (dirigintă, Elena Colibășanu).
La Campionatul Mondial de juniori de la Lima (Peru), Patrick a devenit campion mondial cu ștafeta masculină de 4X100 m liber, din care au mai făcut parte David Popovici, Alexandru Constantinescu și Ștefan Cozma. Ștafeta României a dominat categoric proba, conducând finala de la un capăt la altul și cucerind medalia de aur cu timpul de 3:18.84 min. Constănțeanul a cucerit la Lima și argintul cu ștafeta mixtă de 4x100 m liber (David Popovici, Patrick Sebastian Dinu, Bianca Costea și Rebecca Diaconescu).
2022 pe scurt
- Canotaj: Sportivi de la LPS „Nicolae Rotaru“ Constanța și CSU „Simona Halep“, pe podium la Campionatul Mondial
- Atena Sport Club Constanța: Înotătoarea Eva Maria Paraschiv, două medalii și un loc șase la Festivalul Olimpic al Tineretului European
- Echipa feminină de handbal a FEFS de la „Ovidius“, pe locul șapte la Jocurile Europene Universitare
- Constănțeanca Alina Șerban, pas important în cariera de antrenor. Aleasă pentru un important program European
- Ilie Năstase „servește“ în afaceri la Constanța! Fostul mare sportiv a fondat Trofeele de Tenis Ilie Năstase SRL
- Farul Constanța - cea mai bună academie din România pentru al patrulea sezon la rând 13 iulie
- Constanța. O carieră de 27 de ani: Arbitrul Cătălin Toader a agățat fluierul în cui. Pe cine a avut colegi de brigadă la meciul de retragere
- Sportivii de la CS Farul Constanța, pe podium și la Cupa Europeană de Navomodele Machete Clasa C
- Andreea Soare, de la CS Medgidia, vicecampioană în turneul Under-14 de la Wimbledon
- Campioana constănțeană Ebru Bolat, absolventă de facultate în Anglia. Următoarea provocare majoră - calificarea la Jocurile Olimpice
Campionat Mondial de lupte pe plajă găzduit de Constanța
Performanțele înregistrate în acest an de luptătorii constănțeni le-au adus unora dintre ei prezența în clasamentul celor mai buni luptători români pe 2022 desemnați de Federația Română de Lupte, cu ocazia unui eveniment găzduit de Clubul Agartha, care a reunit o parte din familia luptelor românești, pentru a celebra performanțele sezonului. Printre laureați s-au numărat și sportivi constănțeni, legitimați la cluburi din județ, dar și luptători originari din Constanța, care acum reprezintă cluburi din țară.
La categoria cadeţi (Under-17), titlul „performerul anului“ a mers la Alexandra Voiculescu, de la Poseidon Limanu 2 Mai (cat. 46 kg, argint la CE U17, bronz la CM U17).
Printre laureații acestei categorii s-au numărat și Diana Voiculescu - Poseidon Limanu 2 Mai (cat. 40 kg, bronz CM U17) și Bianca Iancău - CS Victoria Cumpăna / LPS „Nicolae Rotaru“ Constanța (cat. 40 kg, bronz la CE U17).
Au fost premiați și sportivi originari din județul Constanța, dar care acum sunt legitimați la alte grupări din România: Andreea Beatrice Ana, Ana Maria Pîrvu (formate la la Liceul Tehnologic „Ion Bănescu“ CSS Mangalia) și Vlad Caraș (format la LPS „Nicolae Rotaru“ Constanța):
• Performerul anului Under-23: Andreea Beatrice Ana (cat. 55 kg, aur la CE de seniori, aur la CE de seniori U23)
• Laureată la categoria juniori (Under-20): Ana Maria Pîrvu (cat. 50 kg, bronz la CE U20)
• Laureat la categoria lupte pe plajă seniori: Vlad Caraş (cat. +90 kg, locul 3 la CM de lupte pe plajă).
„Dobrogea este «fruncea» în lupte, top mereu, acolo sus, unde aerul este rarefiat, unde drumul este anevoios, dar satisfacțiile unice“, a menționat Vasile Vicol, președintele Asociației Județene de Lupte Constanța.
În România, la Constanța, pe plaja Neversea, s-a disputat și în acest an Campionatul Mondial de lupte pe plajă, la cadeți (categoria de vârstă Under-17), la secțiunea Under-20 și la seniori. Evenimentul, la care au participat peste 300 de sportivi din 19 tări, a fost finanțat de Primăria Municipiului Constanța, prin Direcția Cultură, Educație, Sport, Turism și organizat de Federația Română de Lupte, cu sprijinul Ministerul Sportului.
2022 pe scurt
- La Constanța s-a organizat prima competiție oficială de Fitness Challenge din România
- Kaiac-canoe: George Țența, de la CS Agigea, medaliat și la Campionatul European de tineret
- O bogată expoziție, prima etapă din constituirea viitorului Muzeu al Sportului Constănțean
- Navomodelism: Petrică Vasile, trofeu onorific pentru întreaga-i carieră. Cine e noul antrenor al secției de la CS Farul Constanța
- Lucian Cîrjă, ales pentru a treia oară la rând președinte al Asociației Județene de Fotbal Constanța
- Minifotbal. Liga 1 Constanța: CFR Arsenal Inel II, campioană a treia oară la rând, fără înfrângere! Mihai Zugravu, jucătorul sezonului
- „Suntem nerăbdători să-i vedem în acțiune“: Echipa de competiții auto ToMa Racing Team Constanța, viteză în Romanian Endurance Series
- Celebrul înotător în ape deschise Avram Iancu, la Constanța. Participant la un workshop al FEFS de la Universitatea „Ovidius“
- Onorat la Mihail Kogălniceanu de Tulcea: Fostul fotbalist Dumitru Caraman - cetățean de onoare. Stadionul din comună îi poartă numele
- „Pentru o cauză în care credem“: Omul de știință german Andreas Fath și Avram Iancu au înotat împreună în Dunăre, în județul Constanța
CSM Constanța, pe locul doi, CS Medgidia, calificată la turneul de promovare
În Liga Națională de handbal, CSM Constanța a încheiat anul pe locul doi în clasament. În etapa a 15-a de campionat, ultima din acest an, echipa de pe litoral a jucat pe teren propriu cu CSA Steaua București, iar partida s-a încheiat cu victoria gazdelor, scor 32-21 (13-17).
CSM Constanța a acumulat până acum în campionat 35 de puncte, având 11 victorii, două egaluri și două înfrângeri în 15 partide. Podiumul arată astfel: 1. Dinamo - 45p, 2. CSM Constanța - 35p, 3. Minaur Baia Mare - 33p. Liga Zimbrilor a luat pauză până pe 4 februarie, când echipa constănțeană va juca la Oradea.
În liga secundă, Divizia A, CSD Medgidia a obținut calificarea la turneul play-off de promovare în Liga Națională, de pe locul doi în clasament. Sala Sporturilor „Iftimie Ilisei“ din Medgidia a găzduit meciul de handbal dintre echipele masculine CS Medgidia și, contând pentru
Antrenată de Adrian Georgescu și Ionuț Deli-Iorga, formația din Medgidia a încheiat sezonul regular cu o victorie pe teren propriu, scor 33-32 (18-20), cu CS Dinamo București DivA, în etapa a 14-a, ultima din returul seriei B a Diviziei A. Înainte de începerea partidei, spectatorii au aruncat pe teren jucării, pentru copiii nevoiași, în campania demarată de CS Medgidia „O jucărie pentru un zâmbet“.
2022 pe scurt
- Trupa Revolution Family din Constanța a câștigat din nou concursul Hip Hop International Romania și va evolua la o întrecere internațională, în SUA
- Baschet 3X3: România, pe locul trei la calificările de la Constanța. Cine a mai acces la Euro
- Noul stadion „Ideal“ din Cernavodă, inaugurat cu meciul Axiopolis Cernavodă - CS Medgidia, din Cupa României
- Campionul!: Boxerul Ionuț „Il Capo“ Băluță, câștigător al centurii WBC International la categoria supercocoș
- Constanța: Alergători amatori, dar și sportivi de performanță au luat startul în Maratonul Nisipului
- S-au marcat șase goluri în meciul amical de la Ovidiu dintre o formație NATO și o echipă a clubului Farul Constanța
- Așa tați, așa fiice!: George Buricea și Laurențiu Toma, bronz în Cupa României. Fetele lor, voleibaliste, aceeași medalie cu Academia Tomis
- Tenis de masa: Elena Zaharia, de la LPS „Nicolae Rotaru“ Constanța, pe locul întâi în clasamentul mondial
- Culturism și fitness: Cosmin Iancu este campion european absolut. Aur, plus alte medalii, și pentru Diana Pivniceru, și pentru Elena Novac!
- Rudi Stănescu, președintele HC Dobrogea Sud Constanța, în Consiliul de Administrație al Federației Române de Handbal
Gimnaste și gimnaști în top
În 2022, pe litoral au ajuns numeroase medalii la competițiile interne, dar și la cele internaționale, aduse de sportivele de la gimnastică (artistică - CS Farul / CSM Constanța, CSS1 Constanța; aerobică - CS Farul / CSM Constanța, CSS1 Constanța; ritmică - Victoria Cumpăna, CSS1 Constanța). Cei mai buni gimnaști ai României din 2022 au fost premiați cu ocazia primei ediții a Cupei României pentru echipe mixte (gimnastică artistică și aerobică), întrecere care s-a desfășurat la Cluj-Napoca.
Printre remarcații din concurs, dar și printre laureații din clasamentele anului s-au numărat și reprezentanți ai Constanței: gimnastică artistică - Sabrina Alexia Maneca-Voinea, Alexia Vânoagă, Ioana Stănciulescu, Silvia Sfiringu, Bianca Vișovan (CS Farul - CSM Constanța), Miruna Botez, Andreea Preda, (CSS1 Constanța); gimnastică aerobică - Gabriel Bocșer, Daniel Țavoc, Mihai Popa, Leonard Manta, Sandra Dincă (CS Farul - CSM Constanța), Antonio Surdu, Mădălin Boldea (CSS1 Constanța).
Clasamente naționale 2022
Gimnastică artistică feminină:
3. Sabrina Maneca Voinea
5. Miruna Botez
6. Andreea Preda
8. Alexia Vânoagă
10. Ioana Stănciulescu, Bianca Vișovan, Silvia Sfiringu
Gimnastică aerobică:
1. Gabriel Bocșer
2. Daniel Țavoc
3. Mihai Popa
4. Leonard Manta
5. Antonio Surdu
8. Sandra Dincă.
Sala Sporturilor a primit numele Simonei Amânar
Anul acesta rămâne în istoria sportului constănțean și prin faptul că Sala Sporturilor a primit numele fostei mari gimnaste Simona Amânar, care a onorat orașul de la malul mării și România prin rezultatele sale extraordinare la Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale și Europene și la celelalte întreceri la care a participat. Recunoașterea meritelor sale a venit, pe plan local, pe lângă respectul tuturor, prin acordarea titlului de cetățean de onoare al municipiului Constanța (în 1997), dar și prin numele pe care i-l poartă din acest an sala Sporturilor, la inițiativa Ministerului Sportului și a Direcției Județene pentru Sport și Tineret Constanța, care a fost primită cu bucurie de marea campioană.
„Este o onoare pentru mine ca Sala Sporturilor din Constanța să-mi poarte numele. Mulțumesc din suflet celor care s-au gândit la mine. Înseamnă o recunoaștere a muncii și a rezultatelor obținute ca sportiv, dar și ca om. Mulțumesc tuturor celor care au fost lângă mine în întreaga carieră și implicit constănțenilor, pe care i-am avut și îi am mereu în inima mea“, a punctat Simona Amânar.
În vârstă de 42 de ani, Simona Amânar Tabără este multiplă campioană olimpică, mondială și europeană la gimnastică artistică. În cariera sa prodigioasă, Simona a obținut şapte medalii (trei de aur, una de argint şi trei de bronz) la Jocurile Olimpice, la ediţiile din 1996 (Atlanta) şi 2000 (Sydney), zece medalii mondiale (şase de aur şi patru de argint) şi 12 europene. Cu echipa României, a câștigat patru titluri mondiale consecutive.
La Jocurile Olimpice din anul 2000, cea care a fost numită „gimnasta perfectă“, fiind foarte bună la toate cele patru aparate, a realizat o săritură extrem de dificilă, care îi poartă de atunci numele. Totodată, alături de Nadia Comăneci, Simona este singura sportivă din România laureată (în 2001, la Londra) cu trofeul World Sports Awards (echivalent al Oscarului în Sport). De asemenea, în 2007 a fost inclusă în International Gymnastics Hall of Fame, galeria mondială a stelelor gimnasticii.
Născută la Constanța, dar stabilită de mai mulți ani la Timișoara, alături de familie, Simona Amânar este și cadru universitar, dar şi oficial în sport, făcând parte, printre altele, și din Comitetul Executiv al Comitetului Olimpic și Sportiv Român, ca reprezentant al sporturilor olimpice de vară. Din 1997, Simona este cetățean de onoare al Constanței.
2022 pe scurt
- Joi, e ziua ei de naștere: Constănțeanca Julia Popescu își urmează visul în echitație. „Tocmai ai făcut istorie la Hipodromul Ploiești!“
- „Moment important“: Academia de Volei Tomis Constanța a promovat în premieră în Divizia A1
- Cătălina Ponor, marea campioană a Constanței, inclusă în International Gymnastics Hall of Fame
- Dominația continua: Constănțeanul Ion Grosu și-a apărat cu succes titlurile naționale la Skandenberg. Pe podium a urcat și Marius Neagu
- „O seară magnifică!“: Luptătoarea Andreea Ana, din Mangalia, a devenit și campioană europeană de senioare
- HC Dobrogea Sud: Rareș Ștefan a doborât recordul lui Teo Ștefan și a devenit cel mai tânăr jucător din istoria echipei de seniori
- Plecată din Kiev din cauza războiului: Rima Sakua, vicecampioană a Ucrainei la motociclism, va concura în România, pentru ACS Petrovici Racing Team
- Meci de gală în Scoția: Gică Hagi, în echipa starurilor care a înfruntat legendele lui Glasgow Rangers
- Arbitrul constănțean de fotbal Claudiu Marcu a debutat ca central la un meci de Liga 1
- Atleți veteran: Vicențiu Culea și Marius Saioc, din nou campioni balcanici. „Locomotiva pe abur“ a cucerit trei medalii
CS Victoria Cumpăna și-a premiat performerii
După un an cu rezultate de excepție, Clubul Sportiv Victoria Cumpăna și-a premiat campionii în cadrul „Galei Sportului Cumpănean”, eveniment organizat în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Cumpăna.
„Acest an a fost unul rodnic, cu o activitate intensă, iar sportivii clubului au cucerit medalii la toate competițiile la care s-au prezentat. Participările la Concursurile Naționale, Cupa României, Campionatele Naționale și Concursurile Internaționale au adus clubului un total de 170 de medalii dintre care 78 de aur, 53 de argint și 39 de bronz, astfel: Secția Gimnastică Ritmică a cucerit un total de 131 de medalii (66 de aur, 42 de argint și 23 de bronz), Secția Lupte, un total de 38 de medalii (11 aur, 11 de argint și 16 bronz, iar Secția Șah - o medalie de aurׅ“, se arată pe pagina de Facebook „Cumpăna News“.
În cadrul galei, au fost premiați toți sportivii care au obținut rezultate deosebite în acest an, fiind desemnați și cei mai buni trei trei sportivi din fiecare secții. De asemenea, Moș Crăciun a împărțit cadouri din partea Clubului Sportiv și a Primăriei și Consiliului Local, constând în echipamente sportive și dulciuri, tuturor sportivilor legitimați în cadrul clubului. Printre momentele de premiere, evenimentul a fost presărat cu reprezentații pline de graţie oferite de sportivele secţiei de gimnastică ritmică, pregătite de Elena Vlad și Luiza Cerbula, dar și o demonstrație de lupte, oferită de sportivii pregătiți de Vasile Vicol. Atmosfera a fost întreținută și de soliștii vocali Ștefania Luzinschi și Cătălin Câmpanu. Gazda evenimentului a fost Ion Răuță, directorul CS Victoria Cumpăna, care a ţinut să mulţumească sponsorilor și tuturor celor ce iubesc sportul și au dorit să sprijine într-un fel sau altul clubul.
„Ţin să mulţumesc tuturor celor care ne-au onorat cu prezenta și mulţumesc antrenorilor, sportivilor si părinţilor, pentru efortul depus în acest an, dar și administraţiei publice locale și sponsorilor care ne sunt alături în drumul nostru spre performanță“, a declarat Ion Răuță.
La eveniment au luat parte primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, Valeriu Petcu și Ionuț Vîlcescu, consilieri locali și membri în consiliul director al clubului, dar și invitați de la nivel judeţean, printre care: Francis Ionuț Paloși, directorul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Constanța; Florian Constantin, președintele Asociației Județene de Rugby Constanța; Răzvan George Micu, președintele Asociației Județene de Scrimă Constanța; Lucian Cîrjă, președintele Asociației Județene de Fotbal Constanța.
„Felicitări tuturor sportivilor, vă dorim ca 2023 să fie un an sportiv cel puțin la fel de productiv ca acesta! Cumpăna este mândră de voi!“, se mai arată pe „Cumpăna News“.
2022 pe scurt
- Judoka Georgii Zantaraia: În 2018, ieșea vicecampion al României cu CS Pantheon Constanța, acum e în vâltoarea războiului din Ucraina
- Unul dintre militarii care și-au pierdut viața în accidentul aviatic din județul Constanța era și arbitru de rugby
- Condiții optime de pregătire pentru sportivii de la CS Victoria Cumpăna: „Am revenit acasă, în prima sală de sport a comunei“
- „Nu doar plecarea lui este un șoc“: La numai 29 de ani, un handbalist de la HC Dobrogea Sud Constanța a pus punct carierei de sportiv
- CS Năvodari şi selecţionata Barbarians au jucat pentru ajutorarea antrenorului Gică Văcaru
- Constănţeanul Eden Lică şi Andrei Dăescu sunt campioni naționali ai SUA la pickleball! „Ne completăm incredibil pe teren“
- Visul devine realitate: Alex Cascatău Digital Motorsport, prima echipă de sim racing a unui pilot de curse român.
Titlu mondial și european pentru CS Marina Constanța
Și CS Marina Constanța a menținut ridicată ștacheta performanței în 2022, obținând rezultate însemnate atât pe plan intern, cât și în competițiile externe. În întrecerile din urmă, David Rizu a obţinut titlul de campion european la tineret. Tot la Europene, Daria Kraus a obţinut locul II, iar Teodor-Bogdan Carabineru s-a clasat pe locul III. La Campionatele Mondiale, Daria Kraus a reuşit performanţa de a fi numărul 1 la juniori! Ea a fost urmată de colegii săi, David Rizu (locul III), Christian-Andrei Stan (locul III) şi Teodor-Bogdan Carabineru (locul V). Daria Kraus a fost desemnată sportivul anului la CS Marina. La inițiativa consilierilor municipali USR Constanța, micii campioni și antrenorul lor, Marian Ungureanu, vor fi recompensați financiar, proiectul fiind votat în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Local din 16 decembrie. Pentru rezultatele în cadrul celor două competiții, sportivii primesc un total de 23.000 de lei, sumă ce se împarte la fiecare dintre ei, în funcție de locul ocupat pe podium.
Nu în ultimul rând, la Campionatul Balcanic de Taekwondo WT - disciplină olimpică, întrecere desfășurată în Albania, la Durres, Razvan Bangal a cucerit medalia de argint, devenind vicecampion balcanic, iar Karina Luncași a obținut bronzul.
La Campionatul European au urcat pe podium și sportivi de la Clubul Sportiv „Pontica“ Constanța: aur (campion european) - Robert-Mihai Măturoi (la proba „Fighting“ , categoria U21/+94 kg); argint (vicecampion european) - Lucian Andrei Didenco (la proba „Fighting” , categoria U18/73 kg); bronz - Robert-Mihai Măturoi (la proba „Jiu Jitsu Male” , categoria U21/+94 kg).
PRECIZĂRI
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Retrospectivă
Anul 2021 în sportul constănțean. Medalii, bucurii și tristeți, ieșiri din scenă, dar și un brand celebru readus în prim plan
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii