Retrospectivă Decesele care au îndoliat sportul constănţean în 2020. Înmormântare de Crăciun. Băiat de 13 ani mort!
Retrospectivă: Decesele care au îndoliat sportul constănţean în 2020. Înmormântare de Crăciun. Băiat
05 Jan, 2021 00:00
ZIUA de Constanta
7558
Marime text
- Un fotbalist de la Metalul Constanţa s-a stins din viaţă la numai 13 ani, în luna iunie, găsindu-şi sfârşitul în apele Mării Negre.
- Antrenorul de haltere Angheluş Beşleagă a murit la 43 de ani, răpus de Covid-19, la fel ca şi alţi oameni de sport, printre care şi Corneliu Idu.
- Înmormântarea lui Iulian Giuran, decedat la 52 de ani, a avut loc în prima zi de Crăciun.
Sportul constănţean nu a fost ferit de tragedii nici în anul 2020, pierzându-şi viaţa mai mulţi oameni de valoare, trup şi suflet alături de mişcarea sportivă, legende ale Constanţei, dar şi un puşti, fotbalist, în vârstă de numai 13 ani. Destinul crunt a lovit o familie în preajma sărbătorilor de iarnă, înmormântarea având loc chiar în prima zi de Crăciun.
Decembrie
Iulian Giuran
Fost arbitru de ţinută, observator, dar şi colaborator al Comisiei Centrale a Arbitrilor (pe vremea când CCA era condusă de Ion Crăciunescu), Iulian Giuran s-a stins din viaţă la numai 52 de ani. Pe plan local, s-a ocupat de formarea multor tineri arbitri. A fost unul dintre cei mai buni teoreticieni din ţară în domeniul arbitrajului. Numele Giuran este dus mai departe în arbitraj de fiica lui Iulian, Bianca, arbitru în Franţa. Soţia fostului arbitru, prof. Camelia Giuran, este director al Liceului Teoretic „George Călinescu” din Constanța. Iulian era inspector de specialitate gr. I la Autoritatea Navală Română. Înmormântarea lui Iulian Giuran a avut loc în prima zi de Crăciun!
Stere Dămăşaru
Fost fotbalist, antrenor și profesor, iar de la înființarea Academiei de Fotbal „Gheorghe Hagi” și a FC Viitorul - responsabil cu activitatea de învățământ la cele două structuri fotbalistice, Stere Dămășaru s-a stins din viaţă la vârsta de 72 de ani.
În cariera sa, Stere Dămășaru a antrenat, cu rezultate deosebite, mai multe echipe din județul Constanța, dar a fost și selecționer al echipei naționale de fotbal pe plajă și antrenor al formației constănțene de fotbal în sală. Înainte de startul meciului FC Viitorul - FC Botoșani, din etapa a 14-a a Ligii 1, pe stadionul central al Academiei Hagi, de la Ovidiu, s-a ținut un moment de reculegere în memoria celui ce a fost Stere Dămășaru.
Claudiu Pătraşcu
Fost campion la lupte, legitimat în cariera sa la CS Farul Constanţa și CS Dinamo Bucureşti, poliţistul constănţean Claudiu Pătrașcu a murit la vârsta de 46 de ani, după ce a dus o bătălie grea, zile în şir, cu virusul SARS-CoV-2. „FRL își exprimă regretul față de pierderea unui fost luptător, Claudiu Pătrașcu. Un sportiv de excepție și un om deosebit, Claudiu Pătrașcu a rămas mereu aproape de luptele românești, chiar și după retragere. Din păcate, acesta a pierdut cea mai importantă luptă. Federația Română de Lupte transmite sincere condoleanțe familiei și apropiaților! Dumnezeu să-l odihnească!”, a fost mesajul transmis pe pagina de Facebook de Federaţia Română de Lupte (FRL). Ioan Ghirca
Legendă a FC Farul Constanţa, Ioan Ghirca, fost fundaș (dreapta sau stânga) al „marinarilor”, a încetat din viață la 69 de ani. Ghirca a mai jucat fotbal la Câmpia Turzii (de unde a venit la Farul, la 19 ani, stabilindu-se apoi la Constanța), iar o altă echipă din cariera sa a fost Dunărea Galați. A activat și ca antrenor (promovând în Divizia C formația Gloria Murfatlar), dar a fost și observator județean.
„Regret nespus moartea lui Ioan Ghirca. A fost un jucător excepțional (dedicat teribil echipei și clubului), dar și o persoană de mare calitate”, a declarat Vasile Mihu, o altă glorie a FC Farul, fost președinte al Asociației Județene de Fotbal Constanța.
Corneliu Idu
Om de afaceri, dar şi veritabil om de sport, Corneliu Idu s-a stins din viaţă la 70 de ani, răspus de Covid-19. Născut în anul 1950, în localitatea constănţeană Tuzla, Idu era cunoscut drept unul dintre milionarii județului de pe malul mării. S-a axat pe investiţii diversificate, iar cele mai relevante sunt în domeniul shipping-ului. Comvex Constanţa este unul dintre cei mai importanţi operatori portuari de la Marea Neagră. A fost director al companiilor maritime CNM Navrom si CNM Romline. Corneliu Idu deţinea şi o serie de proprietăţi imobiliare.
Studiile gimnaziale și liceale le-a finalizat la Eforie Sud, la liceul care purta numele de Liceul Eforie Sud, și, ulterior, a terminat Institutul de Marină Mircea cel Bătrân, actuala Academie Navală, în anul 1974, secția Civilă-Transport maritim, forma la Zi, ca șef de promoție.
Corneliu Idu a practicat handbalul, iar calitățile sale pe semicerc au ieșit în evidență încă de la o vârstă fragedă. A jucat în echipa liceului de la Eforie Sud, iar la Școala Sportivă nr. 1 Constanța (actualul Club Sportiv Școlar nr. 1) tainele handbalului le-a deprins cu profesoara Hedwig Georgescu. Ascensiunea în handbal a lui Corneliu Idu a continuat. A jucat la nivel divizionar în Constanța, dar a și fost convocat la echipa națională de tineret a României, numărându-se printre primii handbaliști constănțeni selecționați în acest lot, la finele anilor 60.
Pasiunea lui Corneliu Idu pentru sport nu s-a stins după ce acesta a încheiat activitatea competițională. Ulterior, devenit om de afaceri, fostul handbalist a și ajutat sportul și sportivii din Constanța. Pe lângă handbal, a oferit sprijin și tenisului. A investit în moderna bază de tenis din Mamaia a Tenis Club Idu, gruparea patronată de el. De asemenea, de ajutorul lui Corneliu Idu au beneficiat mulți tineri din tenis, inclusiv, la începuturile carierelor lor, Simona Halep și Horia Tecău. Pe lângă antrenamentele sportivilor, baza TC Idu (inaugurată în 2006) găzduiește an de an numeroase competiții importante de tenis (inclusiv internaționale), rezervate tuturor categoriilor de vârstă. De asemenea, acolo s-au desfășurat și întâlniri oficiale ale echipelor României, jucând atât cea masculină (în Cupa Davis), cât și cea feminină (cu Simona Halep în componență), în Fed Cup.
Un mesaj de condoleanțe a transmis și Federația Română de Tenis. „Corneliu Idu, unul dintre cei mai pasionați oameni din tenisul românesc, cel care a fost alături de cei mai importanți jucători români de tenis ai ultimelor decenii, a încetat din viață. Federația Română de Tenis este alături de toți cei care l-au cunoscut și l-au apreciat pentru sufletul său mare și pasiunea pentru tenis, și transmite sincere condoleanțe familiei îndurerate. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, s-a arătat, printre altele, în mesajul FRT.
Noiembrie
Viorel Turcu
Născut în judeţul Argeş, Viorel Turcu a jucat ca atacant la echipe precum FC Argeș, Steaua, Dinamo, FC Olt Scornicești, dar a ajuns și la FC Farul Constanța, în returul sezonului 1990/1991 al Diviziei A. Decedat la numai 60 de ani, Viorel Turcu are în palmares trei titluri de campion al României: unul cu FC Argeș (în 1979), unul cu Dinamo (în 1984) și unul cu Steaua (în 1987). Fostul fotbalist a disputat șapte meciuri la echipa națională, pentru care a marcat un gol.
Angheluş Beşleagă
Pasionatul antrenor de haltere de la LPS „Nicolae Rotaru“ Constanța și CS Farul Constanța Angheluş Beşleagă a fost învins de Covid-19 la numai 43 de ani. De loc din Nisipari, Angheluș a fost un halterofil campion și a avut rezultate remarcabile și ca antrenor, inclusiv în competițiile internaționale. A murit la spitalul din Medgidia, unde fusese internat în urma infectării cu Covid.
„Familia halterelor în doliu! Colegul şi prietenul nostru Angheluş Beşleagă, antrenorul coordonator al secţiei de haltere a Liceului cu Program Sportiv din Constanţa, a murit. Preşedintele Nicu Vlad, alături de întregul colectiv al Federaţiei Române de Haltere, transmit sincere condoleanţe familiei. Drum lin, Angheluş! Dumnezeu să te odihnească în pace!“, s-a arătat, printre altele, în mesajul Federaţiei Române de Haltere.
Vasile Chirondojan
Vasile Chirondojan, președintele Clubului Sportiv Cleopatra Mamaia, a murit la vârsta de 74 de ani. Fost rugbyst, dar și fost arbitru internațional de rugby, Vasile Chirondojan a avut şi calitatea de consilier local al municipiului Constanța.
„Personalitate marcantă a rugbyului dobrogean, nea Țuțu, cum era cunoscut în lumea Ovalului, a activat în rugby ca arbitru internațional între anii ‘80-‘90 în partidele din cadru FIRA. Acesta și-a dedicat viața menținerii și promovării rugbyului la malul mării, susținând generații întregi de copii, mulți dintre aceștia devenind Stejari”, se arată într-un mesaj al Federaţiei Române de Rugby.
Mircea Covătaru
Printre cele zece persoane care și-au pierdut viața în incendiul de la Spitalul Județean Piatra Neamț se numără și Mircea Covătaru, fost luptător și antrenor de lupte. Acesta a început să practice luptele la Rădăuți, în 1963, iar printre cluburile la care a fost legitimat ulterior se numără și CS Farul Constanța. A activat și la clubul Dinamo, fiind selecționat și la lotul național de seniori. Ulterior, a avut o activitate bogată și ca antrenor de club (Rădăuți, Ceahlăul Piatra Neamț), dar și la loturile naționale.
În seara de 15 noiembrie, la Spitalul Județean Piatra Neamț a avut loc un incendiu puternic, în urma căruia și-au pierdut viața zece persoane infectate cu Covid-19, iar alţi șapte oameni, printre care și personal medical, au suferit răni.
Ion Şerban
Constănţeanul Ion Şerban, fost preşedinte al Federaţiei Române de Box în perioada 1993 - 2000, a decedat la mijlocul lunii noiembrie. De numele lui Şerban se leagă aproape toate ultimele mari performanțe ale „nobilei arte a pugilatului“ de după Revoluție.
„Forța României în boxul mondial de după 90 nu se datora numai pugiliștilor de top pe care îi avea, de la Vaștag, Doroftei, Marian și Dorel Simion, la Bute, Adrian Diaconu și mulți, mulți alții, ci și lui Ion Șerban. Sub conducerea acestuia, pugiliștii români nu s-au temut de arbitraje ostile în marile competiții internaționale și nici nu au avut griji legate de faptul că munca lor nu va fi apreciată financiar așa cum se cuvine”, se arată într-un comunicat al Federaţiei Române de Box.
„Ion Șerban a fost o forță a boxului mondial, nu numai a celui românesc, pe care l-a iubit și susținut necondiționat. Îi datorăm recunoștiință pentru tot ce a făcut pentru boxul nostru. Condoleanțe familiei îndoliate și odihnă veșnică pentru omul și domnul președinte care a fost Ion Șerban!“, a transmis şi președintele FRB, Vasile Cîtea.
Maricel Bargan
Doliu în rândul pompierilor constănțeni, dar și în fotbalul local, după ce s-a stins din viață, la numai 42 de ani, Maricel Bargan. Acesta era pompier la secția Mangalia a ISU „Dobrogea” Constanța (din 2006), dar juca și fotbal la echipa de veterani Oportun Mangalia. Pasiunea sa pentru sportul-rege i-a insuflat-o și fiului său, care e un portar de viitor la juniorii FC Farul Constanța. Maricel Bargan era originar din Mangalia, dar locuia alături de familia sa la Limanu, acolo unde a avut loc înmormântarea.
Septembrie
Stancu Tudor
Fostul arbitru de fotbal, observator judeţean, dar şi oficialal AJF, Stancu Tudor s-a stins din viață la vârsta de 63 de ani. Un mesaj de condoleanțe a venit și din partea Asociației Județene de Fotbal Constanța: „Întreaga conducere AJF Constanta regretă trecerea în neființă a fostului arbitru, observator de joc și responsabil al compartimentului de copii și juniori în cadrul AJF Constanța Tudor Stancu. Suntem alături de familia îndoliată în aceste momente dificile! Dumnezeu să-l odihnească!”.
Lilian Smeu
Aceeaşi vârstă, 63 de ani, avea când a murit şi fostul atlet Lilian Smeu. Acesta a fost legitimat o bună perioadă la CS Farul Constanța și a făcut parte din grupa pregătită de Ioan Veliciu care l-a cuprins și pe Ilie Floroiu. „Lilian Smeu era extraordinar de talentat. Alerga foarte bine 1.500 m, a fost campion național de juniori și juniori 2. Ulterior, a plecat la Dinamo. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a spus Ilie Floroiu.
August
Constantin Tâlvescu
Fost mare fotbalist, dar și antrenor, simbol al FC Farul, Constantin Tâlvescu a urcat la Domnul la vârsta de 84 de ani. A slujit clubul constănţean atât ca jucător (fiind unul dintre fundaşii centrali de mare valoare ai „marinarilor“), cât şi ca antrenor, remarcându-se în special ca un neobosit căutător şi şlefuitor de talente. Din mâinile sale au ieşit generaţii întregi de jucători. Constantin Tâlvescu a activat la Farul şi ca şef al centrului de copii şi juniori, dar a antrenat şi la echipa mare.
Viorica Ionică
Portarul cu cele mai multe selecții, 237, la echpa națională de handbal, pentru care a înscris și un gol, Viorica Ionică a murit la vârsta de 65 de ani. Născută la Piatra Neamț, Viorica Ionică a fost și căpitan al echipei naționale, timp de mai mulţi ani, iar în cariera sa a evoluat şi la Hidrotehnica Constanţa. „Trebuie evidențiat faptul că, în perioada 1977-1979, din loturile naționale ale României fac parte o serie de jucătoare de la Hidrotehnica Constanța: Elena Frîncu, Viorica Ionică, Larisa Cazacu, Iuliana Hobincu, Georgeta Lăcusta-Manolescu, Constanța Cotîrla-Iancu, Elena Laza-Popescu, Valentina Sotilă-Moldovan, Violeta Duțu-Radulescu, Liliana Tomescu-Galan“, se arată pe site-ul cstomisconstanta.blogspot.com.
„Regretăm nespus moartea Vioricăi. A fost o sportivă de mare valoare, cu o contribuție însemnată la rezultatele Hidrotehnicii“, a spus Elena Frîncu. Înmormântarea a avut loc în comuna Dochia, din județul Neamț, iar o coroană de flori a fost trimisă și din partea handbalului constănțean.
Florentin Popescu
În august, o veste cumplită i-a înmărmurit pe locuitorii din Cochirleni, județul Constanța. Unul dintre fiii satului, Florentin Popescu, și-a găsit tragic sfârșitul, la numai 26 de ani, în Dunăre, între Cochirleni și Rasova, în zona numită „malul roșu“. Tânărul juca fotbal la formaţia locală, Voința Cochirleni, ca fundaş central, şi purta chiar banderola de căpitan al echipei. Era apreciat și iubit în localitate. Pe 14 octombrie, tânărul fotbalist urma să împlinească 27 de ani.
„Astfel de întâmplări te bulversează. Soția, părinții, frați, rude, prieteni, vecini sau cunoscuți nu pot înțelege cum acest suflet tânăr a fost luat brusc dintre noi, până și fetița sa de 3 anișori a spus ca tati a murit prea repede. Un copil ce încă nu-și bătătorise bine cărarea spre un ideal ce sigur și-l imaginase pentru el și familia sa. Acum nu ne rămâne decât să deplângem dispariția sa fulgerătoare dintre noi și să spunem, să spun, Dumnezeu să te aibă în pază Sa! Drum lin printre îngeri!“, s-a arătat, printre altele, într-un mesaj al unui apropiat.
Iulie
Sorin Ivancu
Fost jucător de tenis, dar şi antrenor, Sorin Ivancu a pierdut lupta cu viața vineri, 24 iulie 2020. Anunțul a fost făcut pe o rețea de socializare de către soţia lui Sorin Ivancu, Lenuţa, şi ea antrenor de tenis: „Azi, scumpul meu soț, Ivancu Sorin, a pierdut lupta cu viața“.
Iunie
Mario Vaşcu
La numai 13 ani, un fotbalist de la Metalul Constanţa, Mario Vaşcu, şi-a găsit sfârşitul în apele Mării Negre. Copilul era component al grupei 2007/2008 de la Metalul și evolua ca atacant. Băiatul a dispărut în apă la Mamaia, în zona hotelului „Flora“, iar trupul său neînsufleţit a fost găsit după trei zile.
„Marea ne-a adus la țărm trupul neînsuflețit al jucătorului nostru, la trei zile după ce a fost înghițit de valuri. Este o mare tragedie când moare un copil atât de curat la suflet, care avea tot viitorul în față. A făcut primii pași în sportul lui preferat, fotbalul, la Metalul Constanța, pe 1 septembrie 2014. Era un prieten devotat care credea în spiritul de echipă, era un copil ambițios, care muncea mult pentru rezultatele sportive, era motivat să facă performanță și să câștige. Conducerea, împreună cu toți membrii Asociației Clubului Sportiv, mulțumește celor care s-au implicat în operațiunile de căutare a jucătorului nostru. Soarele vieții a apus! Vei trăi veșnic în sufletele noastre! Nu există cuvinte care să ne poată alina durerea. Sincere condoleanțe familiei îndurerate!”, a fost mesajul clubului Metalul.
Mai
Virgil Codreanu
Persoană marcantă a handbalului de la mal de mare, fost arbitru divizionar, Virgil Codreanu ne-a părăsit la vârsta de 74 de ani. Unul dintre mesajele de condoleanțe i-a aparținut Federației Române de Handbal, care „anunță cu regret dispariția lui Virgil Codreanu, membru fondator al AJH Constanța“. „Handbalul constănțean este în doliu prin pierderea unui îndrumător al său. A încetat din viață domnul Virgil Codreanu, membru fondator al Asociației Județene de Handbal Constanța, fost conducător de club sau cum îl știau marea majoritate, arbitru divizionar și șlefuitor de arbitri. Suntem alături de familie și de cei dragi în aceste momente dificile“, se arată în mesajul FRH. Ing. Virgil Codreanu a fost şi director al fabricii „Dobrogeana“ din Constanța.
Nicolae Dan
Sportul constănțean l-a pierdut, anul trecut, și pe Nicolae Dan, fost președinte, vreme îndelungată, al secției de rugby a CS Farul, postură din care a avut un rol important în performanțele echipei de pe litoral, sprijinind mult sportul cu balonul oval. Nicolae Dan s-a stins din viață la vârsta de 91 de ani. Colectivul CS Farul Constanța (director, Sorin Bașturea), dar și Ilie Floroiu, Elena Frîncu și Florian Constantin au deplâns moartea lui Nicolae Dan și au transmis sincere condoleanțe familiei îndoliate.
„Nicolae Dan s-a numărat printre promotorii rugby-ului constănțean. Ne-a întristat mult vestea morții sale”, a declarat Florian Constantin, fost mare jucător al Farului și fost internațional român, dar și ex-președinte al Asociației Județene de Rugby Constanța și al RCJ Farul Constanța. Alături de Florian Constantin, Nicolae Dan semnează cartea „50 de ani de rugby la Constanţa”.
„Nicolae Dan a avut o contribuție însemnată la performanțele echipei. A fost la conducerea secției inclusiv în 1986, când echipa noastră, campioană a României, a participat la turneul Masters din Franța, ocupând locul doi. Dumnezeu să-l odihnească în pace”!, a spus și Sorin Bașturea.
Valentin Cotrocea
Fostul fotbalist Valentin Cotrocea, care a jucat atacant la echipele din Mangalia (Metalul, Marina sau Callatis), s-a stins din viață la numai 54 de ani. Vârf cu veleități de golgeter, Cotrocea era jucător important în acele echipe, jucând și la Divizia B. În viața de zi cu zi, Valentin Cotrocea a activat și în armată, fiind maistru militar la Marină.
„A fost un om deosebit și un fotbalist foarte bun, serios și disciplinat. E dureros că a murit la numai 54 de ani, eu am rămas perplex când am aflat. Toți cei care l-am cunoscut regretăm nespus. Am trăit momente deosebite la Mangalia, alături de Valentin și de ceilalți jucători. Dumnezeu să-l odihnească!, a spus Mihai Stoichiță, în prezent președintele Comisiei Tehnice din cadrul Federației Române de Fotbal, dar fost antrenor şi la Mangalia.
Martie
Florea Bălosu
Fostul fotbalist al FC Farul Constanţa Florea Bălosu a plecat dintre cei vii la vârsta de 70 de ani. Fost fundaș central, Florea Bălosu a și antrenat apoi, a fost și arbitru, dar și observator în cadrul Asociației Județene de Fotbal Constanța. „Fostul fotbalist al echipei noastre, Florea Bălosu, s-a stins din viață în această dimineață. Mișu, așa cum îi spuneau prietenii, a jucat timp de un deceniu ca fundaș central în tricoul alb-albastru în anii '70-'80. Ulterior, a activat ca antrenor, arbitru și observator în cadrul Asociației Județene de Fotbal Constanța. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a fost mesajul FC Farul Constanța.
Februarie
Dumitru Momescu
2020 este anul în care sportul constănţean l-a pierdut şi pe Dumitru Momescu, fost arbitru de fotbal, fost observator şi fost oficial al Comisiei Județene de Arbitri.
„S-a stins o viaţă de om, am pierdut o ființă dragă! Vestea trecerii în neființă a celui ce a fost Dumitru Momescu, fost arbitru divizionar, fost secretar al Comisiei Județene de Arbitri, ne-a îndurerat profund. Suntem alături cu tot sufletul de familia îndoliată. Sincere condoleanţe!“, a fost mesajul postat pe pagina de Facebook a Asociației Județene de Fotbal Constanţa.
Petre Biliboacă
Fost fotbalist și antrenor, Petre Biliboacă s-a stins din viață, la vârsta de 70 de ani, după o grea suferință. Petre Biliboacă a jucat la FC Farul și Portul Constanța, ulterior fiind antrenor la Portul și Midia Năvodari, dar și la FC Constanța. „Astăzi a plecat dintre noi domn profesor Petre Biliboacă. Odihnă veșnică în ceruri și îți mulțumim, domn profesor, pentru tot!”, a fost mesajul de condoleanțe al unui fost elev.Ilie Bărbulescu
Fostul mare fotbalist român Ilie Bărbulescu a murit pe 1 februarie, la 62 de ani, iar în cariera sa a jucat și la Callatis Mangalia.
Bărbulescu a făcut parte din marea echipă a Stelei care a realizat performanța cuceririi Cupei Campionilor Europeni și a Supercupei Europei, în 1986, dar a și disputat, în același an, Cupa Intercontinentală. Ilie Bărbulescu s-a născut la Pitești, lansându-se în fotbal la FC Argeș, cu care a și debutat în prima divizie. A mai jucat la FC Olt Scornicești, Petrolul Ploiești, Steaua București (timp de trei sezoane), Dacia Pitești și Callatis Mangalia (ultima echipă din cariera sa, la care a activat între 1989 și 1991, atât la Divizia C, iar apoi, după promovare, și la Divizia B).
La Mangalia, Ilie Bărbulescu a activat o perioadă și ca antrenor, la început fiind jucător-antrenor în mandatul lui Constantin Gache, căruia îi era elev, dar și secund pe banca tehnică.
Sursa foto (cu rol ilustrativ): ZIUA de Constanţa
Citeşte şi:
Sportul constănţean. Retrospectivă 2020
Sub semnul pandemiei. Victorii şi înfrângeri, într-un sezon atipic, cu un adversar în plus
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii