Superliga În meciul de vineri din Giulești, cu FCU Craiova 1948, Rapid poate obține calificarea matematică în play-off
Superliga: În meciul de vineri din Giulești, cu FCU Craiova 1948, Rapid poate obține calificarea matematică
09 Feb, 2023 11:36
ZIUA de Constanta
3617
Marime text
- Echipa din Bănie e neînvinsă în Superligă din 13 noiembrie 2022, de atunci având în șase meciuri trei victorii și trei egaluri, golaveraj 10-2.
Partida care deschide runda, la ora 17.00, este Universitatea Cluj (locul 14, cu 23 de puncte) – CS Mioveni (locul 16, ultimul, cu 16 puncte). Se întâlnesc două echipe avide de puncte, din zona nisipurilor mișcătoare. În etapa trecută, Universitatea Cluj a cedat la scor în deplasare cu FCU Craiova 1948, 0-5, meciul jucându-se fără spectatori, în urma deciziei clubului din Bănie, care a reacționat astfel după meciul de pe terenul lui Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, suspendat în minutul 26 din pricina scandărilor xenofobe ale fanilor olteni. De cealaltă parte, echipa din județul Argeș vine după un egal pe teren propriu (1-1 cu Sepsi OSK), rezultat prin care CS Mioveni se menține neînvinsă (cu două victorii și un egal) în 2023, de când pe banca tehnică a venit Nicolae Dică.
Verifică aici cotele Superbet pentru meciurile din SuperLiga!
Al doilea meci de vineri se joacă în Giulești, de la ora 20.00: Rapid București (locul 3, cu 45 de puncte) - FCU Craiova 1948 (locul 9, cu 28 de puncte). Gazdele sunt supermotivate, mai având nevoie de doar trei puncte pentru a-și asigura matematic prezența în play-off, între primele șase echipe la finalul sezonului regular. Jucătorii lui Adrian Mutu speră să-și atingă acest obiectiv în meciul cu formația craioveană. Rapid a învins în runda precedentă, tot în Giulești, FC Voluntari cu 4-1, iar cele trei goluri marcate de Marko Dugandzic l-au dus pe atacantul croat la cota 15 și pe locul întâi în clasamentul golgeterilor. FCU Craiova 1948 s-a impus și ea detașat în etapa trecută, are o serie lungă de invincibilitate și e singura echipă care a câștigat pe noul stadion din Giulești, astfel că partida se anunță una extrem de interesantă. Echipa din Bănie e neînvinsă în Superligă din 13 noiembrie 2022, de atunci având în șase meciuri trei victorii și trei egaluri, golaveraj 10-2.
Descoperă cea mai bună ofertă de pariuri la Superbet!
Adrian Olariu, responsabilul de ordine și siguranță al Rapidului, a venit cu precizări legate de prezența suporterilor oaspeți la meciul Rapid - FCU Craiova 1948.
„În urma deciziei Comisiei de Disciplină, conform căreia se amână verdictul în cazul meciului Sepsi - FCU 1948, clubul nostru va pune la dispoziție suporterilor olteni bilete în Peluza Sud, în sectorul destinat oaspeților, în limita celor 630 de locuri oficiale.
Sperăm ca galeria oaspete să aprecieze efortul pe care clubul FC Rapid îl face, pentru ca acest meci să se desfășoare inclusiv cu suporteri din Bănie. Am vrea ca galeria oaspete să își încurajeze sportiv echipa și să dea dovadă de fair play față de suporterii Rapidului.
Ne dorim un spectacol deosebit al galeriilor, care să fie la fel de frumos ca cel de pe teren, iar la final să putem sărbători victoria băieților noștri“, se arată pe site-ul oficial al Rapidului.
Intră în SuperSocial, singura rețea socială dedicată pariorilor din România, și găsește-ți inspirația!
Meciul de vineri seară a fost prefațat din partea clubului craiovean de antrenorul Nicola Napoli și de jucătorul Aurelian Chițu.
„Încercăm mereu să jucăm bine și să câștigăm. Disputa din Giulești va fi grea pentru ambele echipe. Avem nevoie de cele trei puncte. Fără a pune la socoteală meciul cu Sepsi, care a fost suspendat, suntem neînvinși de mai mult timp. E un lucru bun, e meritul băieților și al staff-ului, mergem bine împreună, dar drumul e lung. Sper ca fanii să nu creeze probleme. Fotbalul are nevoie de spectatori“, a declarat tehnicianul italian.
„Dacă vom câștiga, păstrăm în continuare șanse de a ne califica în play-off. Încercăm să jucăm la fel ca și până acum și să cucerim toate puncte. Suntem pe un trend ascendant și sperăm să o ținem tot așa. Vrem să câștigăm și vineri. Nu știu dacă suntem nașii Rapidului, fiecare meci diferă. Cred că va fi un meci echilibrat și avem o șansă să plecăm acasă cu cele trei puncte. Pe noul stadion, Rapid a pierdut doar cu noi. Sperăm să învingem și acum“, a precizat Aurelian Chițu.
„Trebuie să continuăm seria pozitivă“
Ieșită cu șase puncte, după două victorii și o înfrângere, din dificila serie cu CFR Cluj, FCSB și Universitatea Craiova, bilanț care a redus-o în fotoliul de lider al clasamentului (cu 51 de puncte), Farul Constanța joacă în acest weekend, duminică, 12 februarie, pe terenul echipei de poziția a 13-a, cu 25 de puncte, FC Argeș, cea care, în runda precedent, a remizat în deplasare cu FC Hermannstadt (1-1).
„Suntem bucuroși că parcursul bun din acest an continuă. Sperăm să o ținem la fel până la final“, a declarat fundașul Ionuț Larie, căpitanul Farului, după victoria (2-1) cu echipa din Bănie, din etapa a 24-a. „Am revenit pe primul loc și trebuie să continuăm seria pozitivă. Luăm fiecare meci în parte, la victorie, iar finalul sezonului sperăm să ne găsească tot pe primul loc“, a menționat și portarul Marian Aioani.
Vezi oferta Superbet pentru duelul cu FC Argeș!
Program etapa a 25-a
Vineri, 10 februarie
Universitatea Cluj – CS Mioveni (ora 17.00)
Rapid București – FCU Craiova 1948 (ora 20.00)
Sâmbătă, 11 februarie
UTA – FC Botoșani (ora 14.30)
Universitatea Craiova – CFR Cluj (ora 20.00)
Duminică, 12 februarie
FC Argeș – Farul Constanța (ora 17.00)
FC Voluntari – FCSB (ora 20.00)
Luni, 13 februarie
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – Chindia Târgoviște (ora 17.00)
Petrolul Ploiești – FC Hermannstadt (ora 20.00).
Clasament: 1. Farul - 51p, 2. CFR Cluj - 50p, 3. Rapid - 45p, 4. FCSB - 44p, 5. Universitatea Craiova - 41p, 6. Sepsi - 34p, 7. FC Botoșani - 30p, 8. Petrolul - 30p, 9. U Craiova 1948 - 28p, 10. Chindia - 28p, 11. FC Voluntari - 26p, 12. FC Hermannstadt - 25p, 13. FC Argeș - 25p, 14. U Cluj - 23p, 15. UTA - 20p, 16. CS Mioveni - 16p.
- Echipale clasate pe locurile 1-6 la finele sezonului regular intră în play-off (în care se joacă tur-retur, în total zece etape).
- Formațiile de pe locurile 7-16 vor continua în play-out (în care va fi manșă unică, în total 9 etape).
- Cine se clasează pe locul 1 în play-off, campioana României, participă în Liga Campionilor, iar locul 2 și 3 din play-off în Conference League.
- Locul 3 din play-off va juca baraj cu câștigătoarea barajului dintre locurile 1 si 2 din play-out pentru un loc în Conference League.
- Locurile 9 si 10 din play-out retrogradează direct. Locurile retrogradabile 7/8 din play-out joacă baraj cu locurile 3/4 din Liga 2.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Sursa foto: Facebook (FC Rapid 1923)
Citește și:
Farul Constanța
La 17 ani, Adrian Mazilu - primul meci ca titular în Superligă, primul gol. Reușita, celebrată special cu Andrei Borza (GALERIE FOTO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii