Volei Speranțele CSM Constanța, încă o șansă de calificare la turneul final al Campionatului Național (GALERIE FOTO)
Volei: Speranțele CSM Constanța, încă o șansă de calificare la turneul final al Campionatului Național (GALERIE
21 Apr, 2023 00:00
ZIUA de Constanta
1852
Marime text
- În cele trei meciuri disputate în sala de la CSS1 Constanța, în seria C a turneului semifinal, voleibalistele pregătite de Bianca Cojocaru și Vanesa Deșliu au înregistrat două victorii și un eșec.
Echipa feminină de volei speranțe a CSM Constanța a încheiat pe locul secund primul turneu semifinal al Campionatului Național, desfășurat la Constanța, iar formația de pe litoral rămâne în competiție, mai având o șansă de calificare la turneul final.
În cele trei meciuri disputate în sala de la CSS1 Constanța, voleibalistele pregătite de Bianca Cojocaru și Vanesa Deșliu au înregistrat două victorii și un eșec, în seria C: 3-0 (26-24, 25-17, 31-29) cu CS Dinamo București, 3-0 (25-17, 25-18, 25-11) cu CSO Voluntari și 2-3 (12-25, 19-25, 25-14, 25-22, 10-15) cu CNNT Craiova. În continuare, constănțencele vor participa la cel de-al doilea turneu semifinal, în perioada 28 - 30 aprilie, la Brașov, alături de ACS Juvenil NT Brașov, ACS Kids Tampa 2015 și CS Chitila. Câștigătoarea turneului își asigură prezența în primele opt echipe din țară, care vor continua lupta pentru medalii.
Echipa masculină de seniori a CSM Constanța va juca pentru locurile 7-8 în Divizia A1, cu Știința Explorări Baia Mare, după sistemul „cel mai bun în trei meciuri“, pe 29 aprilie, 6 mai și 13 mai, ultima partidă dacă va mai fi nevoie. Primul joc va fi la Baia Mare. În prima întâlnire din turneul locurilor 5-8, CSM Constanța s-a duelat cu Rapid București, echipă în fața căreia a cedat cu 0-2 la general (1-3 în deplasare, 2-3 la Constanța).
„A fost un meci foarte greu, ne-am luptat până la capăt, am dat tot ce am putut. Eu zic că am reușit un meci frumos, chiar dacă e o înfrângere dureroasă. Le mulțumim fanilor pentru prezență și îi așteptăm și la ultimul meci din sezon. Sperăm să facem o serie bună de partide cu Baia Mare“, a declarat voleibalistul Andrei Grigore, de la CSM Constanța, după al doilea meci cu Rapid. „Am fost aproape de ei, în unele momente ale meciului am jucat foarte bine, în altele foarte rău. Per total, nu ne-am prezentat rău contra unei formații puternice. În continuare, încercăm să încheiem sezonul într-o manieră pozitivă“, a menționat și Valentino Vidoni, cel mai important marcator al CSM Constanța în disputa a doua cu Rapid, cu 22 de puncte (18 atacuri câștigătoare, 21 de preluări, 67% pozitive, 43% excelente).
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Sursa foto: Facebook (CSM Constanța)
Citește și:
Volei
Partida a doua dintre CSM Constanța și Rapid, decisă în cinci seturi. Meci de mare luptă!
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii