Cella Serghi, scriitoarea urmărită o viaţă întreagă de dorul Constanţei şi al mării

Se împlinesc astăzi 27 de ani de la moartea prozatoarei Cella Serghi, cea de al cărei roman „Pânza de păianjen” sunt legate multe dintre nostalgiile noastre de adolescenţi.

Născută la Constanţa pe 22 octombrie 1907, Cella Serghi a avut o copilărie tristă şi marcată de lipsuri, având noroc însă cu o mamă care i-a sprijinit setea de cunoaştere şi a încurajat-o să meargă la şcoală, autoarea reuşind să termine studii de Drept şi chiar să profeseze o perioadă ca avocat.

După ce semnează în publicaţiile vremii câteva reportaje sau cronici de teatru, publică în 1937, în "Revista Fundaţiilor", primul fragment din romanul "Pânza de păianjen", intitulat "Cele dintâi nedumeriri".
Este vorba de un debut literar în forţă, remarcat şi recomandat de Mihail Sebastian, Liviu Rebreanu şi Camil Petrescu, pentru acesta din urmă autoarea făcând şi o pasiune care a urmărit-o ani de zile. De fapt, Camil Petrescu a fost cel care a determinat-o să scrie, după cum mărturiseşte scriitoarea.

În postfaţa romanului "Pânza de păianjen", care a rămas cel mai citit şi mai popular roman al său, Cella Serghi mărturiseşte:

"M-am născut la Constanţa, într-o casă de pe strada Mării, şi prezenţa mării a avut o influenţă deosebit de puternică asupra copilăriei mele. Despărţirea de mare, din cauza refugiului, a fost un şoc care a lăsat urme adânci. M-a urmărit nostalgia mării, dorul de mare mi-a îndurerat copilăria. Pânza de păianjen - în mare măsură autobiografică - e plină de ecourile mării, de amărăciunea acelei despărţiri. Chiar mai târziu, în faţa ei, cântam marea copilăriei mele. Bunicul meu, ceasornicar, era pasionat de descoperirile care se făceau la Constanţa cu prilejul săpăturilor şi mi-a transmis dragostea lui pentru cioburi, ulcele, sticluţe, figurine şi tot felul de obiecte din antichitate, pe care le căuta şi le strângea. Tare aş fi vrut să mă joc cu ele, dar n-aveam voie decât să le mângâi sub privirea lui aspră…

Marea e o prezenţă vie şi o prezenţă de vis. Mişcarea ei necontenită, valurile care se izbeau cu disperare de stânci şi toate acele schimbări de culoare, de la verdele jadului la albastru de cobalt, nisipul, aur încins, dimineţile triumfătoare de la Mamaia, Cazinoul şi în centru statuia lui Ovidiu, iar la câţiva paşi, pe strada Traian, dugheana bunicului, ticsită de ulcele de lut ars, opaiţe, amfore, sticluţe irizate, figurine ciobite, descoperite în săpăturile străvechiului Tomis, totul era făcut să încânte, să neliniştească, să tulbure, să şlefuiască sufletul unui copil".

Succes răsunător la public, lipsă de atenție din partea criticii

Ceea ce se ştie mai puţin despre Cella Serghi este faptul că, pe cât de răsunător a fost succesul la public al scrierilor sale, pe atât de modestă a fost aprecierea criticii literare a vremii, criticii de seamă ignorând-o sau dezavuându-i meritele literare.
Despre George Călinescu (autoritatea în materie de consacrare literară şi cel mai aspru critic al Cellei Serghi) s-a spus chiar - mai în glumă, mai în serios - că ar fi fost pur şi simplu gelos pe autoare, pentru că "Pânza de păianjen" se vindea mai bine decât cartea sa, "Enigma Otiliei"...

Și, într-adevăr, romanele sale, primite cu entuziasm de cititori, au cunoscut câte trei şi patru ediţii (lucru destul de rar pentru un scriitor în viaţă), eroinele sale, cu destin tulburător şi captivant, făcând parte din pleiada de personaje literare cu adevărat memorabile.

Plachetă comemorativă pe casa de pe strada Mării

 

În onoarea romancierei născute în oraşul Constanţa, Primăria municipiului împreună cu Comunitatea Elenă „Elpis” au avut iniţiativa montării unei plachete comemorative, pe casa de pe strada Mării.
„Veniţi cu mine pe strada Mării. Aici e casa în care am copilărit, mică, modestă, la marginea mării, iar alături parcă iese din mare Palatul Șuţu. Peste drum, curtea aceea este a prietenei mele, prima mea prietenă, Cocuţa. În centru, Ovidiu, cu capul plecat asupra copilăriei mele. La câţiva paşi, Școala nr. 2 de fete, unde am învăţat să scriu şi să citesc. Și peste tot, marea, prima mea dragoste şi prima mea durere”.

Cella Serghi s-a stins din viaţă la 19 septembrie 1992.
 
Citeşte şi:    

Una dintre cele mai importante prozatoare române ale literaturii interbelice, Cella Serghi, ar fi împlinit azi 110 de ani


Constanţa de odinioară „Ce-ţi trebuie curaj să iubeşti? Viaţa n-are nici un farmec fără dragoste“ (galerie foto)