#citeşteDobrogea 180 de ani de la naşterea celui care a dat identitate Dobrogei. „Domnilor, iată Domnitorul vostru Carol I!“

Pe 20 aprilie 1839 se năştea în Germania, la Sigmaringen, cel care avea să fie supranumit Regele Carol Înţeleptul de către colonelul Marin Ionescu Dobrogianu, în cartea sa „TOMI. Constanţa”, renume consolidat şi de numeroasele ctitorii lăsate dobrogenilor - cum ar fi portul sau podul care încă îi poartă numele.


 
„Pe veci neuitatul Rege, Carol Înţeleptul, cu puterea lui de pătrundere asupra viitorului Constanţii, ia măsuri grabnice ca să lege - printr-o cale ferată cea mai scurtă - Capitala Ţării, cu Feteşti (1886); iar în toamna anului 1890 se şi încep lucrările podului de peste Dunăre, care să lege Dobrogia cu Ţara-Mamă. Podul s-a terminat la 14 Septembrie 1895. Chiar din primul an al stăpânirii noastre, Suveranul vine, într-o Joi, 18 Octombrie 1879, în Constanţa, unde şade trei zile, ca să cerceteze amănunţit, cu ochii săi limpede-văzători, oportunitatea dezvoltării portului, care avea să joace un rol economic aşa de însemnat în viitorul ţării noastre. Casa în care a fost găzduit Prinţul, era a lui Niculae Macri. A fost înlocuită de C. Pariano printr-o clădire nouă, care acum e ocupată de Serviciul Maritim Român. Legătura Dobrogiei, prin Podul «Regele Carol 1» e un factor hotărâtor în aceşti 50 de ani de viaţă românească ai oraşului nostru”.
 
Descris drept o persoană rece, Carol I era permanent preocupat de prestigiul dinastiei pe care o fondase. Soţia sa, Regina Elisabeta, îl caracteriza ca „o persoană care îşi poartă coroana şi în somn”. Era foarte meticulos şi încerca să îşi impună stilul fiecărei persoane care îl înconjura.
 
În cartea „Regele Carol I. Dobrogea şi dobrogenii”, scrisă de Constantin N. Sarry, găsim descrisă sosirea tânărului de 27 de ani pe pământ românesc.
 
„Era în ziua de 24 Mai 1866, când mai mulţi domni, prevăzuţi cu paşapoarte elveţiene, scoborau dintr-un vas austro-ungar pe pământul României, Ia cel dintâi al ei oraş pe Dunăre, la Turnu Severin. Cel mai tânăr dintre aceşti călători, care în tot timpul cât străbătuse împărăţia austro-ungară părea că se fereşte chiar de umbra lui, cu puţine zile mai înainte împlinise al 27-lea an al vieţii sale. Era de o statură mijlocie şi părea sprinten. Părul şi barba de aceeaşi culoare închisă, faţa lui smeadă, căreia un nas, adus puţin printre doi ochi mari şi limpezi, îi dădea un aer vioi şi curagios, - într-un cuvânt întreaga lui înfăţişare te făcea să crezi că te găseşti mai mult în fata unui locuitor al ţărilor de miază zi şi nu în faţa unui Teuton, vlăstar al unei vechi şi băştinaşe familii germane.
 
Tânărul călător, pe a cărui faţă, îndată ce călcă pe pământul românesc, se observă o tresărire vădită, era Carol Eitel-Friederic-Zefirin-Ludovic, Prinț de Hohenzollern, al doilea fiu al Prinţului Carol-Anton de Hohenzollern. Lumea de pe vas fu cuprinsă de mirare, când marea de capete de pe ţărm, isbucnind în urale nesfârşite şi sgomotoase, salută pe tânărul călător, pe când unul din însoţitorii săi, membru în provizoria regenţă din Ţara Românească, prezintă pe Principe, cu următoarele cuvinte: «Domnilor, iată Domnitorul vostru Carol I»” .
 

De asemenea, aceluiaşi înţelept rege dobrogenii îi datorează drepturile şi libertăţile ulterioare. În volumul „Istoria Dobrogei”  scris de Adrian Rădulescu şi Ion Bitoleanu, este redat un alt moment istoric pentru această provincie.

„În această atmosferă, audienţa acordată de regele Carol I la 14 septembrie 1911 unei delegaţii de notabili dobrogeni, în urma demersului iniţiat de gazetarul Constantin N. Sarry, a fost urmată de modificarea noii legi din 1910, elaborată de astă dată de conservatori şi promulgată apoi la 3 martie 1912 (C. Hamangiu, op. cit., val. VII, p. 937). În esenţă, noile reglementări recunoşteau, în sfârşit, dobrogenilor toate drepturile politice înscrise în Constituţia din 1866 cu modificările sale ulterioare. Urmarea imediată a fost aceea că, după definitivarea listelor electorale, dobrogenii au participat pentru întâia oară, în toamna aceluiaşi an, la alegerile parlamentare din Vechiul Regat. Printr-un frumos discurs rostit în Cameră, Nicolae Iorga a salutat cu căldură pe primii deputaţi ai judeţelor de peste Dunăre.
 
În anul următor, 1913, au fost abrogate şi dispoziţiile Legii de organizare a Dobrogei din 9 martie 1880 referitoare la alegerile comunale şi judeţene. Alegerile locale au avut loc în vara aceluiaşi an, potrivit reglementărilor existente pe întreaga ţară, ceea ce consfinţea egalitatea drepturilor constituţionale ale locuitorilor României transdunărene cu concetăţenii lor de dincolo de fluviu”.
 
La vârsta de 75 de ani, la Castelul Peleş, după o domnie de 48 de ani (cea mai lungă din istoria statelor româneşti), Carol I părăsea această lume, lăsând României o moştenire atât de greu de egalat de generaţiile viitoare. Carol I - făuritorul României, cel care a însămânţat în adâncul acestui neam geneza visului României Mari. De la el, Regele Carol I, a început totul: Familia Regală, România ca stat modern, independenţa şi suveranitatea ţării.
 
Cu toate acestea, doar Bulgaria, la Pordim, deţine un muzeu închinat regelui Carol I.