#citeşteDobrogea Cum întâmpinau bulgarii dobrogeni Anul Nou. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa
#citeşteDobrogea: Cum întâmpinau bulgarii dobrogeni Anul Nou. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa
24 Jul, 2018 00:00
ZIUA de Constanta
3259
Marime text
Dincolo de istoricul regiunii ori al localităţii, monografia „Un sat dobrogean - Ezibei“, scrisă de prof. C.D. Constantinescu-Mirceşti, împreună cu elevii săi, descrie cu lux de amănunte obiceiurile diferitelor comunităţi ce au locuit în Dobrogea. Lucrarea face parte dintr-o colecţie rară de cărţi pe care ZIUA de Constanţa le oferă spre lecturare, în format digitalizat, tuturor celor interesaţi, în Biblioteca Virtuală, sugestiv intitulată Fondul documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“.
Astăzi ne vom opri asupra obiceiurilor de Crăciun şi Anul Nou ale bulgarilor stabiliţi în satul Ezibei.
Înainte cu două-trei săptămâni de Crăciun, încep să se adune tinerii noaptea la şezători, unde unul - care se numeşte stăninic - îi învaţă cântece pe ceilalţi. Ca să nu răguşească, în ajun colindătorii mănâncă nohut sau beau ouă crude. Colindatul începe pe la ora 11, iar flăcăii de 18-19 ani se împart în două grupe, una colindă o jumătate din sat şi cealaltă restul. A doua zi, colindătorii aduc colacii în casa stăninicului, iar aici colacii se pun la licitaţie şi flăcăii cumpără singuri colacii fetelor. Dacă e o fată mai frumoasă, colacul se preţuieşte şi până la 150 de lei. Banii strânşi colindătorii îi dăruiesc uneori comitetului şcolar, alteori îi împart între ei.
În noaptea ajunului de An Nou, mama spală copiii, iar dacă unul dintre ei strănută când este spălat, tatăl va trebui să-i dăruiască primul ied sau miel.
În noaptea anului nou, după ora 12, se joacă Cârnilo (Cămila), un dans tradiţional specific a cărui legendă o puteţi citi accesând Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa în monografia „Un sat dobrogean - Ezibei“, disponibilă integral în format electronic.
Dacă în urmă cu 119 ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ VIRTUALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“.
DREPTURI DE AUTOR
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA DE CONSTANȚA (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA DE CONSTANȚA sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.
Citeşte şi:
#citeşteDobrogea Obiceiuri bulgăreşti pentru cele patru momente cruciale din viaţă. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii