Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:18 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeşteDobrogea Obiceiuri bulgăreşti pentru cele patru momente cruciale din viaţă. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

ro

17 Jul, 2018 00:00 5770 Marime text
Poate părea o lucrare inedită, care, la prima vedere, se ocupă de un sat obişnuit din Dobrogea începutului de secol XX. Şi totuşi, dincolo de istoricul regiunii ori al localităţii, monografia „Un sat dobrogean - Ezibei“, scrisă de prof. C.D. Constantinescu-Mirceşti, împreună cu elevii săi, descrie cu lux de amănunte obiceiurile diferitelor comunităţi ce au locuit în Dobrogea.
 
După ce am trecut în revistă obiceiurile macedoromânilor, începând de astăzi vom prezenta obiceiurile la bulgari, aşa cum sunt prezentate ele în lucrarea ce face parte dintr-o colecţie rară de cărţi pe care ZIUA de Constanţa le oferă spre lecturare, în format digitalizat, tuturor celor interesaţi, în Biblioteca Virtuală, sugestiv intitulată Fondul documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“


 
Naşterea, botezul, nunta şi înmormântarea sunt cele patru momente cruciale din viaţa oricărui pământean.
 
Naşterea. „Când femeia însărcinată simte ceasul apropiat al naşterii, cheamă moaşa, care arde îndată ce vine tămâie deasupra femeii ca să gonească spiritele rele. Tatăl copilului aruncă o piesă de argint în albia cu apă, unde moaşa scaldă copilul, pentru ca pruncul să fie curat ca argintul, iar dacă-i fată, să fie dorită de lume cum e dorit argintul. Pe capul copilului se leagă un căţel de usturoi, ca să fie ferit de duhurile rele. În primele trei zile, copilul este hrănit, pe lângă laptele mamei, cu un fel de ceai, obţinut din fierberea unei buruieni numită «lai.lai cucică» (ciuboţica cucului), ca să nu-l doară stomacul“.
 
Botezul. „Copilul este botezat după una sau două săptămâni de la naştere. În ziua hotărâtă pentru botez, moaşa vine la casa lehuzei şi după ce scufundă copilul în apă, îl îmbracă într-o cămaşă de-a tatălui, îi pune căciulă dacă e băiat şi alături de el aşază o pungă cu bani a tatălui apoi împreună cu naşa duc copilul la biserică. Când se întorc, naşa spune finei de trei ori «L-am luat evreu şi-l aduc creştin», fina dăruind naşei un dar“.
 
Nunta. „Ca şi la români, logodna este cea care premerge nunţii. După înţelegerea tinerilor, flăcăul trimite peţitori la fată ca să o ceară de la părinţii ei. La o săptămână sau câteva zile după aceea, părinţii logodnicului însoţiţi de multe rude ale lor, merg la părinţii fetei până a doua zi. În această noapte ei fac «guleaiul», adică un chef, prilej cu care se discută şi de nuntă. Pe la sfârşitul chefului, socrilor mari li se oferă o legătură de daruri, ce cuprinde o cămaşă, indispensabili şi batiste pentru logodnic.
La cei vechi nunta se începea de miercuri şi ţinea până miercurea săptămânii următoare. Interval în care era prevăzută şi o expoziţie, vinerea, numită Ciizul, şi care la alte popoare nu e cunoscut. După hainele pe care le aduce mireasa în casa socrilor mari, ei judecă dacă a fost harnică“.
 
Restul obiceiurilor de nuntă, pe zile, îl puteţi lectura în capitolul dedicat.

 
Cât despre înmormântare, aflăm că e important ca ţintele care trebuie bătute în coşciug să fie cu soţ, ca să nu blesteme mortul pe lumea cealaltă.
 
„Cu muzică nu se face înmormântarea decât când moare vreo fată tânără. Atunci două, trei cavale, de la plecarea de acasă a moartei şi până la cimitir cântă cântece jalnice. După ce se aşează mortul în groapă, i se pune un ban în mână, ca să aibă cu ce plăti la porţile raiului“. La 40 de zile i se pune o piatră pe mormânt.
 
Mai multe amănunte puteţi găsi accesând Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa în monografia „Un sat dobrogean - Ezibei“, disponibilă integral în format electronic.

 
Dacă în urmă cu 119 ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ VIRTUALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“.

 
DREPTURI DE AUTOR
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA DE CONSTANȚA (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA DE CONSTANȚA sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.
 
Citeşte şi:
 
#citeşteDobrogea Prevestiri din lumea fizică sau animală, la aromâni. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii