#citeşteDobrogea In Memoriam Alexandru Pesamosca, la 89 de ani de la naştere. Şi-a dorit să vadă lumea, ca ofiţer pe vas, dar a trăit într-o cămăruţă de spital (audio)

Când spunem Alexandru Pesamosca, imediat ne ducem cu gândul la un dobrogean blajin, un doctor al cărui renume i-a depăşit numele şi în memoria căruia, de curând, Comunitatea Elenă „Elpis” din Constanţa a dezvelit o plachetă comemorativă.
 

 
Născut pe 14 martie 1930 la Constanţa, într-o familie cu origini italiene (bunicul său, meşteşugar dintr-o zonă săracă a Italiei, venise în România în speranţa unei vieţi mai bune), micul Alexandru şi-a făcut studiile primare la Școala Italiană din Constanţa, după care a urmat Liceul „Mircea cel Bătrân”. Mama sa, foarte credincioasă, i-a dat fiului său o educaţie creştină aleasă. Tatăl său era ofiţer de marină şi Alexandru vroia să urmeze şi el aceeaşi carieră. Dumnezeu îi pregătise însă un cu totul alt drum... În anul 1948 comuniştii i-au dat afară pe cei din Marina Regală şi au interzis ca fiii militarilor să aibă acces la şcoala navală. S-a decis să facă medicină. Concurenţa era crâncenă în vremurile acelea, dar ambiţiosul tânăr a intrat printre primii.
 
A absolvit Facultatea de Medicină Generală la Bucureşti în anul 1954, fiind ucenicul unui reputat chirurg, Dumitru Vereanu, şi a fost repartizat la Niculeşti-Jianu, (actualmente Dudeşti, Brăila) un sat de lângă Feteşti, unde a profesat timp de 3 ani (1954-1957). Este apoi transferat în calitate de chirurg pediatru la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu” (1957-1984) şi „Budimex” (actualmente „Spitalul Marie Curie”) (1984), unde face un număr mare de operaţii (circa 45 000 după propriile declaraţii). Operează şi în străinătate (China, Franţa, Italia, Republica Moldova etc.), dobândind prestigiu internaţional în domeniul chirurgiei pediatrice încă dinainte de 1989.
 
Alexandru Pesamosca a avut doi fii legitimi care au murit (unul din ei, doctor, în 1993, a murit din pricina unei tumori cerebrale) şi încă două fete şi doi nepoţi. A locuit din 1999, de când a rămas văduv, într-o cămăruţă din Spitalul „Marie Sklodovska-Curie” (fostul „Budimex”) din Bucureşti. În ultimii ani nu a mai operat, ci doar a dat instrucţiuni medicilor chirurgi care veneau să-i ceară ajutorul.
 
Din devotament pentru meserie şi iubire faţă de copii, cu o modestie rară, timp de 60 de ani, Alexandru Pesamosca face un număr uriaş de operaţii (circa 40.000 după unele calcule, mult peste 50.000 după propriile estimări, un oraş întreg după cum îi place să spună, din care câteva au fost premiere mondiale, salvând de la cele mai grele infirmităţi sau de la moarte zeci de mii de copii).
 
La finalul fiecărei operaţii, prof. dr. Alexandru Pesamosca nu uita să îi mulţumească lui Dumnezeu, afirmând cu modestie că de fapt în tot ceea ce a făcut a fost voinţa Divinităţii, fără de care nu ar fi putut să realizeze nimic. Drept pentru care, la un moment dat, Alexandru Pesamosca a avut iniţiativa ridicării Bisericii Cuviosul Stelian şi Sfântul Nicolae-Brâncoveanu, aflată în curtea spitalului Marie Sklodovska-Curie (fostul Budimex), primul lăcaş de cult avut de o unitate spitalicească din capitală, târnosită în februarie 1998. Totodată, a devenit preşedinte al Asociaţiei „Aşezământul social sfinţii Martiri Brâncoveni”, o organizaţie filantropică care are menirea de a proteja persoanele ce nu au posibilitatea să participe activ la viaţa socială.
 
Visa să fie ofiţer pe vas, să vadă lumea. Dar a ajuns să-şi dedice viaţa copiilor bolnavi, la spitalul Marie Curie. Tata Pesi, cum îi spuneau micii pacienţi, nu avea cum să cunoască oraşul. Trăia mai mult în sala de operaţii, încercând să salveze cât mai multe vieţi.

 
Dăruirea nu l-a lăsat să piardă nici măcar o clipă cu altceva. În blocul operator le-a făcut pe toate. Chirurgie abdominală, chirurgie ortopedică, chirurgie reconstructivă. A scăpat mii de copii de malformaţii care le-ar fi curmat vieţile mult prea devreme. Pentru fiecare a găsit soluţii. Unui copil de şapte ani i-a construit chiar un esofag nou dintr-o bucată de colon, când toţi credeau că nu mai are nicio şansă.
 
În jumătate de secol, a salvat copii în China, Statele Unite ale Americii, în Franţa şi în Italia. Sfârşitul vieţii l-a găsit pe tata Pesi tot la Marie Curie, unde a operat mai bine de 20 de ani. Locuia într-o cameră din spital, unde primea pacienţi la consultaţii.
 
În vara anului 2011, el a fost internat la Spitalul Floreasca din cauza unor afecţiuni cardiace şi renale. A murit în dimineaţa zilei de 1 septembrie 2011, la vârsta de 81 de ani. Patriarhul României a fost de acord ca să fie îngropat acolo, fiind ctitor de biserică. În septembrie 2014 i s-a ridicat un bust în faţa Spitalului de Copii „Marie Curie” din Bucureşti.
 
Dacă doriţi să-i mai auziţi vocea, Radio România Cultural a publicat, în 2018, un articol semnat de Gabriela Vasilescu, pe care îl puteţi accesa AICI.
 

Sursa text: citateortodoxe.ro
Sursa foto: radioromaniacultural.ro