#citeșteDobrogea In Memoriam Diana Cheregi, la șase ani de la despărțire. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța

„Talent robust, actrița Diana Cheregi a aparținut acelei nobile familii de actori care și-au iubit profesia până la ardere. Actriță complexă, cu har, stil și eleganță, și-a construit rolurile mereu atentă la nuanțe și cu rigoare dramatică. A jucat în comedii, drame, comedii muzicale, roluri de compoziție, travesti, stilul său de interpretare fiind sigur, plin de forță și dramatism sau de umor și vivacitate, după cum o cerea rolul”, astfel o descria conducerea Teatrului de Stat din Constanța într-un ultim comunicat transmis pe 2 martie 2013, când se despărțea de talentata actriță.

 

 
Pentru tot ceea ce a lăsat scenei constănțene, cotidianul ZIUA de Constanța a omagiat-o anul trecut, pe 12 iunie, cu prilejul evenimentului dedicat comunității teatrale, intitulat „Incredibila memorie a teatrului constănțean”, ocazie cu care Dianei Cheregi i-au fost acordate post-mortem medalia Jean Ionescu și placheta Consiliului Județean #Respectteatru.
 
Într-o lucrare semnată de Georgeta Mărtoiu și Anaid Tavitian, intitulată „Thalia Ex Ponto. La cumpănă de milenii”, am găsit această nostalgică descriere a celei care a iubit atât de mult scena, indiferentul de genul rolului interpretat:
„Diana Cheregi a venit în teatrul pontic tot în anul 1973 și tot de la Botoșani. Înaltă, subțire, cu timbru frumos de contraltă, dar cunoscând secrete de tehnică și artă a vorbirii care-o ajută să acopere cu vocea un ambitus cu mult mai mare, Diana este un om franc și prietenos, mustind de umor frust, ardelenesc. De altfel, actrița - dincolo de scenă - chiar apelează la accentul și pronunția tipică, ceea ce îi dă un farmec în plus. Fiică, soră, mătușă și mamă cum nu se poate mai devotată, femeie harnică și iute, a dus mereu în spinare greul unei vieți de familie (mare!) pe care o iubește și pentru care a făcut totul.
 
Am considerat-o în sinea mea, încă de la început, urmașa, în acest teatru, a actriței Marcela Sassu, predestinată pentru marile eroine ale tragediei antice. A făcut și dovada în acest sens, în câteva rânduri: în Electra ("Legenda Atrizilor"), Corifeul ("Hecuba"), Cleona ("Andromaca"). Iar marile roluri de tragedie o așteaptă încă și îi doresc din toată inima să se întâlnească cu ele, dacă ar fi cu putință în reprezentații festivaliere de mare anvergură. A creat un anumit tip de ingenuă, cu puritatea voalată de un surâs inteligent, ușor ironic și cu o notă mai gravă, chiar dacă veneau din comedie: Anne ("Nevestele vesele din Windsor"), Irma ("Nebuna din Chaillot"), Andreea ("Între etaje"). A jucat fete bătrâne - Sina ("Capcana de nichel") și femei fatale: Zinida ("Cel care primește palme"), Elvira ("Visul unei nopți de iarnă"). A jucat-o pe Doamna Tana din "Viforul" și pe insinuanta Valentine din "Călător fără bagaje". A fost "de acolo" într-o Colombină a lui Goldoni ("Mincinosul") și a realizat un memorabil androgin - Trufaldino ("Regele cerb").
 
Înzestrată cu simț muzical, ureche și voce frumoasă, a fost nelipsită din distribuția fiecărui musical montat pe scena constănțeană: "Căsătorie cu bucluc" (Zamfira), spectacol căruia i-a semnat și regia într-o altă variantă, în anii '90, cu actori basarabeni și constănțeni; "Nu sunt Turnul Eiffel" (Tanți), "Sânziana și Pepelea" (Baba Rada și Zâna Lacului). Cum am mai spus, a jucat și în varianta din '75 a acestei feerii, chiar rolul titular: îmbrăcată într-o rochie vaporoasă, cu flori în păr și la cingătoare, ireal de frumoasă, aluneca prin scenă ca o nălucă ademenitoare a nopților de sânziene...
 
A jucat roluri importante și în deceniul '91-2000 și va mai juca mult timp de acum încolo, înaintarea în vârstă sporindu-i calitățile (dată fiind natura acestora). A fost codirector al teatrului în perioada celui de-al doilea directorat al lui Lucian Iancu. A fost profesoară de arta actorului la Facultatea de Teatru a Universității "Hyperion" (cât timp aceasta a funcționat la Constanța)“.