#citeşteDobrogea In Memoriam Enache Puiu, la 91 de ani de la naştere

Consecvent demersului asumat de a readuce constant în atenţia cititorilor săi personalităţile dobrogene, cotidianul ZIUA de Constanţa omagia memoria poetului, istoricului şi criticului literar Enache Puiu  în urmă cu doi ani, cu prilejul Zilei Dobrogei, acordând, post-mortem, în semn de înaltă apreciere, distincţia Meritul Dobrogean celui care ne-a lăsat o valoroasă „Istorie a literaturii din Dobrogea”.
 

 
Membru al Uniunii Scriitorilor din România, cunoscut în lumea poeziei sub pseudonimul Ştefan Careja, Enache Puiu  s-a născut pe 18 aprilie 1928, în comuna Caramurat, judeţul Caliacra, şi a încetat din viaţă la 15 martie 2005, la Constanţa.
 
Absolvent al Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii Bucureşti, promoţia 1950, şi doctor in filologie (1972), a fost profesor la Liceul „Mircea cel Bătrân“, lector la Catedra de literatură română a Institutului de învăţământ superior din Constanţa, conferenţiar la Facultatea de Litere a Universităţii „Ovidius“ Constanţa (1950 - 1999), îndrumând generaţii de elevi şi de studenţi care îi păstrează o vie amintire.
 
Enache Puiu a fost distins cu Premiul pentru critică şi istorie literară al Filialei „Dobrogea" a Uniunii Scriitorilor din România şi al revistei „Tomis", 1997. Biblioteca Judeţeană „Ioan N. Roman“ este beneficiara unei importante donaţii de carte cu autograf din partea conf. univ. dr. Enache Puiu.
 
Lucrările de critică şi de literatură română şi străină, foarte bine îngrijite şi donate în urmă cu aproximativ 25 de ani instituţiei de cultură, reflectă dăruirea de bibliofil a regretatului om de cultură. În anul 1958, poetul şi dramaturgul Grigore Sălceanu (n. 23 aprilie 1901, Galaţi - d. 19 iulie 1980, Constanţa), membru titular al Uniunii Scriitorilor din România, îi dedica „o amintire din anticul Tomis, pe unde a trecut umbra lui Ovidius şi au răsunat versurile sale nemuritoare“.
 
În anul 1986, criticul şi istoricul literar Mircea Zaciu îi dăruia lucrarea „Liviu Rebreanu după un veac“, cu următoarea dedicaţie: „Mult stimatului şi preţuitului şi - dacă-mi permiteţi - dragului Om şi Dascăl, Enache Puiu, această carte închinată altui Om marcat de o neştiută patimă, cu bucuria de a ne fi întîlnit şi a fi dialogat fertil, aici, la cea mai frumoasă extremitate a pămîntului românesc. Constanţa, iunie 1986“.
 
În 1967, poetul, prozatorul şi publicistul dobrogean Octavian Georgescu (23 mai 1937) îi făcea următoarea dedicaţie: „Profesorului, criticului şi prietenului Puiu Enache cu sincere consideraţii“.

 
Alte autografe le aparţin lui Tudor George, Aurel Rău, Al. Piru, Sandra Cotovu sau Zoe Dumitrescu-Buşulenga.
 

Consideraţii critice

 
Despre valoarea operei literare a lui Enache Puiu am găsit câteva opinii critice (usr.seanet.ro): „Cartea lui Enache Puiu, perfect documentată, chibzuit şi bine scrisă, pune în cumpănă dreaptă calităţile şi defectele omeneşti ale lui Miron, marea valoare literară a Letopiseţuluişi însemnătatea opusculului De neamul Moldovenilor, analizând judicios procedeele scriitorului, conştient de mijloacele lui”. (Şerban Cioculescu, „România literară", 1975).
 
„O lucrare fundamentală despre Miron Costin a publicat în 1975, Enache Puiu (n. 1928), poet rimbaldian sub numele de Ştefan Careja, aşteptând tipărirea volumelor sale" (Al. Piru, „Istoria literaturii române de la început până azi, 1981).
 
„Adăugăm la acestea caracterul sistematic al cercetării, logica după care e organizat şi prezentat materialul, ca şi buna proporţionare a celor patru părţi ale cărţii, elemente care ne determină să afirmăm că prin Viaţa şi opera lui Miron Costin istoriografia literară contemporană de la noi îşi aduce o reală contribuţie la o mai corectă şi adevărată cunoaştere a unuia dintre clasicii literaturii române". (Pavel Chihaia, „Umanistul Miron Costin", „Săptămâna", 1975).
 

„În totul, cartea despre Miron Costin alcătuită de Enache Puiu constituie, deocamdată, cea mai completă privire asupra vieţii şi operei scriitorului, cu o vădită tendinţă de a-l situa în epocă". (Const. A. Stoide, „Anuarul Institutului de istorie şi arheologie", 1976).
 
„Remarcabil în această carte este, înainte de orice, efortul de documentare, analiza minuţioasă a textelor lui Miron Costin, în primul rând, pe baza căreia autorul este în măsură nu numai să dea o amplă şi substanţială descriere a operei, ci să facă şi numeroase observaţii preţioase". (...) (Mircea Anghelescu, „Viaţa românească", 1975).
 
„Lucrarea de faţă se înscrie în rândul acelora, puţine la număr, care, bazându-se pe principiul «călinescian» de a privi totul din «perspectiva artei», urmăreşte valenţele artistice ale operelor lui Miron Costin, ecoul şi locul acestora în ansamblul literaturii noastre". (Liliana Botez, „Revista de istorie şi teorie literară", 1976).
 
„În acest context, foarte tânărul pe atunci Ştefan Careja se rosteşte (continuă a se rosti până azi) într-un fel nervos, într-o imagistică totodată amar confesivă şi decorativă, sarcastică şi emfatică, în care, bizar, cutezanţele par prudente, punând surdină clocotului moral protestatar (...) Înfrigurarea, neîncrederea, decepţia, amăgirea, sentimentul înfrângerii sunt grefate pe un trunchi de vitalitate de care dă seama energia verbului liric (...) Asemenea texte premerg indiscutabil viziunea optzecistă, a eternilor adolescenţi roşi de suficienţă, a recruţilor cinici şi metaforizanţi care au prilejul a-şi recunoaşte încă un precursor." (Gheorghe Grigurcu, „România literară", 1998).
 
„Există destule argumente care ne determină să-l includem pe Ştefan Careja (pseudonimul mai cunoscutului istoric literar Puiu Enache) printre reprezentanţii din urmă, dacă nu cumva ultimul – e greu de susţinut aşa ceva – ai «generaţiei pierdute», aceea a războiului (...) Volumul se structurează în jurul unui axis, piatra – material al Universului, eternă ca şi acesta. Ea devine asfel simbolul memoriei nealterate, martor al unor stări sufleteşti ultragiate dar încercând să opună distrucţiei ironia, luând în deriziune anumite teme poetice, arborând o retorică drapată de discursivitatea caracteristică generaţiei sale (...) În totalitate, Bulevardul Şarpe este un volum de netăgăduit interes, care exprimă atât de discret necesitatea eliberării de poezie. De aceea versurile lui Ştefan Careja pot fi înţelese ca un tainic elogiu al stării de aşteptare". (Nicolae Rotund, „Tomis" 1998).
 
„Reapare, acum în paginile revistei «Tomis», adolescentul acela de acum douăzeci şi ceva de ani, Ştefan Careja, «voievod al plângerii», pe care îl remarcaseră ca poet câteva reviste ale vremii şi care – astăzi profesor şi părinte – se întoarce la «uneltele» metehnei mai tumultuos ca atunci, derulând cu bonomie şi amploare motive uşor exotice, un populat orizont marin, predilecţii spre senzaţia cromatică şi spre incandesceţele sonore, o vervă grasă şi o poftă intensă de cântec (...)". (Ion Caraion, „România literară", 1970).
 
Sursa text usr.seanet.ro