#citeşteDobrogea „Istoria Dobrogei“ (1998) Lecţii esenţiale de istorie dobrogeană. 20 septembrie 1940 - evacuarea Cadrilaterului

În urma ratificării Păcii de la Bucureşti, din anul 1913, Bulgaria ceda României partea sudică a Dobrogei - Cadrilaterul, pe care, mai apoi, avea să o înapoieze, prin Tratatul de la Craiova, semnat la 7 septembrie 1940 de către trimişii Majestăţii Sale Regelui României (Alexandru Cretzianu şi Henri-Georges Meitani), respectiv trimişii Majestăţii Sale Regelui Bulgarilor (Svetoslav Pomenov şi Teokhar Papazoff).

Ca urmare a ratificării din data de 13 septembrie 1940, de către generalul Ion Antonescu, în calitate de preşedinte al Consiliului de Miniştri, şi nu de Regele României, Mihai I, parte contractantă în tratat, cele două ţări au procedat la realizarea unor schimburi bilaterale de populaţie.

Iată cum descrie situaţia politică de la vremea respectivă istoricul Adrian Rădulescu, care, alături de un alt reputat istoric constănţean - Ion Bitoleanu, este autorul unicei „Istorii a Dobrogei” de până acum.

„La 31 iulie 1940, în urma audienţei acordată de Hitler delegaţiei de stat bulgare, Berlinul comunica României că «Dobrogea de sud ar trebui retrocedată în graniţele sale definitive dinainte de 1913».
În faţa acestei situaţii, preocupate şi de soarta Transilvaniei, cercurile conducătoare româneşti au ajuns la concluzia soluţionării cât mai grabnice a diferendului cu Bulgaria, pentru a-şi putea apoi concentra eforturile pentru apărarea teritoriilor de peste Carpaţi. Ca urmare, în august 1940, o delegaţie condusă de ambasadorul Victor Cădere a avut la Sofia întrevederi cu ministrul de externe bulgar Popov şi cu primul ministru Bogdan Filov. Cu acest prilej partea bulgară s-a arătat receptivă la soluţia schimbului complet de populaţie, dar a rămas intransigentă în privinţa frontierelor, revendicând în mod categoric întreaga Dobroge de Sud. Se sugera că, în condiţiile când U.R.S.S. făgăduia Bulgariei o frontieră comună - soluţie care, evident, implica ocuparea întregii Dobrogi, dar pe care guvernul bulgar nu o reţinea – pentru România cedarea Cadrilaterului ar fi trebuit să fie o cerinţă rezonabilă.

După încheierea misiunii lui Victor Cădere la Sofia, Ministerul Afacerilor Externe a adresat lui Joachim von Ribbentrop o scrisoare memorandum prin care România, acceptând să cedeze sudul Dobrogei, stăruia pentru menţinerea Silistrei şi Balcicului.  La puţină vreme, primul ministru Ion Gigurtu a convocat pe ministrul Bulgariei la Bucureşti pentru a-i comunica faptul că «în condiţiile cvasi-arbitrajului german, guvernul român considera sudul Dobrogei ca fiind deja retrocedat Bulgariei», dacă aceasta ar accepta rămânerea în componenţa României a oraşului Silistra şi a coastei Balcicului.

Ministrul Germaniei la Bucureşti, Wilhem Fabricius, a prevenit însă guvernul român că demersul său ar fi putut indispune pe Fuhrer, România putând să piardă mult mai mult în tratativele viitoare, mai importante, cu Ungaria, în timp ce regele Boris rămânea intransigent în privinţa satisfacerii integrale a revendicărilor bulgare.

Conferinţa româno-bulgară de la Craiova a început la 19 august 1940. O ultimă încercare a lui Alex. Cretzeanu, şeful delegaţiei române, de a păstra Silistra şi Balcicul a rămas fără rezultat. Negocierile au condus la soluţia unei noi frontiera care, pornind de la Dunăre, imediat în aval de Silistra, ajungea la Marea Neagră la 8 km sud de Mangalia. În numele guvernului, delegaţia română a acceptat inserarea unei clauze prin care se dădea Bulgariei «asigurări formale că această graniţă va fi definitivă şi pe vecie».

Totodată, cele două delegaţii au acceptat ideea că schimbul de populaţie trebuia să fie o condiţie de bază a tratativelor ulterioare. În acelaşi timp, partea bulgară a declarat că, odată cu încorporarea sudului Dobrogei, Bulgaria «nu va mai formula niciodată nici o pretenţie contra României, considerând chestiunea Dobrogei ca fiind tranşată pentru vecie».

La 7 septembrie 1940, Alex. Cretzeanu şi G. Meitani din partea delegaţiei române, J. Pomenov şi T. Papazoff în numele celei bulgare, au semnat Tratatul de la Craiova, însoţit de un Protocol şi un Acord privind modalităţile de evacuare a teritoriului cedat, schimbul de populaţie şi problemele financiare. În articolul 2 al Tratatului cele două ţări declarau solemn că noua frontieră era «definitivă şi perpetuă», şi se angajau «să nu mai formuleze niciodată vreo pretenţie de ordin teritorial» una împotriva celeilalte. Părţile semnatare conveneau ca în termen de 3 luni de la predarea instrumentelor de ratificare să procedeze la schimbul obligatoriu de populaţie în judeţele Durostor şi Caliacra.

DESCARCĂ GRATUIT CARTEA ÎN FORMAT PDF

Cât priveşte imigrarea locuitorilor din celelalte regiuni ale României şi Bulgariei, se prevedea un termen facultativ de un an dar, pentru respectarea parităţii, numărul de cetăţeni români şi bulgari care ar fi trecut benevol dintr-o ţară în alta trebuia să fie egal. Conform datelor statistice, în judeţele Caliacra şi Durostor existau în acel moment 58.000 şi, respectiv, 59.000 români, iar în judeţele Tulcea şi Constanţa 23.000 şi, respectiv, 26.200 bulgari (Arhiva M.A.E., fond 71/1939, Eg. 1940, vol. 235, f. 354).

În urma schimbului de populaţie, aceştia îşi pierdeau cetăţenia iniţială. Proprietăţile imobiliare rurale ale locuitorilor transferaţi obligatoriu erau considerate «bunuri abandonate» şi intrau în patrimoniul statului respectiv. Proprietatea imobiliară urbană rămânea în posesia deţinătorilor, intrând însă sub jurisdicţia ţării pe al cărui teritoriu se afla. Persoanele care făceau obiectul schimbului aveau dreptul să păstreze şi să transfere bunurile mobile, vitele, inventarul agricol etc.

Evacuarea Dobrogei de sud de autorităţile române şi instalarea celor bulgare urmau să se facă între 20 septembrie -1 octombrie 1940, cu precizarea datei şi orei pentru fiecare etapă, astfel încât să nu se ajungă la contactul direct între trupele celor două ţări. Teritoriul preluat de Bulgaria măsura circa 7 700 Km2.

Se înţelege că cercurile guvernante bulgare nu şi-au ascuns satisfacţia în legătură cu acest deznodământ. În după amiaza zilei de 7 septembrie 1940, radio Sofia a transmis pe unde «imnul Dobrogei»; primul ministru Filov a salutat anularea Tratatului de la Neuilly, cât şi sprijinul acordat în acest sens de Germania, Italia şi U.R.S.S. (Arhiva M.A.E., fond 71/1939, Eg. 1940, vol. 237, f. 126; «Dobrogea jună», nr. 4/6 ianuarie 1941).

Starea de spirit a populaţiei româneşti şi turco-tătare, a coloniştilor a îmbrăcat aspecte tragice. Teama de actele de răzbunare ale comitagiilor şi iredendiştilor a determinat o evacuare precipitată, cu sacrificarea şi abandonarea bunurilor. Conform planului intitulat «Studiul organizării evacuării Dobrogei de sud» elaborat de Cabinetul Rezidenţei Regale a ţinutului «Marea», întreaga operaţiune de evacuare a populaţiei trebuia efectuată cu ajutorul armatei. Perspectivele exodului a răscolit şi comunităţile de bulgari din judeţele Tulcea şi Constanţa, unde oamenii ridicaseră gospodării şi agonisiseră avere, încât cine-şi închipuie că aceştia s-au bucurat de plecare se înşeală profund.

Pentru statul român problema reaşezării locuitorilor evacuaţi din Cadrilater s-a dovedit dificilă: o parte din ei au trecut în Dobrogea de nord, alţii în satele ialomiţene. Aşa cum relatau faptele presa locală, «lungi convoaie de căruţe purtând obiecte ale gospodăriilor părăsite» se îndreptau spre aceste noi destine («Dobrogea jună», nr. 89 /13 septembrie 1940). În realitate, şi în pofida prevederilor, în judeţele Durostor şi Caliacra au rămas numeroase familii de români, aşa cum în judeţele Tulcea şi Constanţa mulţi bulgari şi-au manifestat dorinţa de a rămâne.
Aşa s-a scris istoria Cadrilaterului în 1940. Un autor bulgar reflecta că Dobrogea a jucat pentru Bulgaria rolul Alsaciei şi Lorenei, fiind întotdeauna un obstacol în calea relaţiilor normale cu România (I.V. Poppov, «La Dobroudja et les relations bulgaro-roumaines», Liege, 1935, p. 129). În 1940 cele două state şi-au jurat solemn, sub semnătură, închiderea pentru vecie a problemei Cadrilaterului. Numai că unii autori nu uită că acest teritoriu reprezintă numai partea de sud a Dobrogei”.

#citeşte mai departe din lucrarea „Istoria Dobrogei”
#„Istoria Dobrogei” (1998)
#Autori Adrian Rădulescu, Ion Bitoleanu

Mai multe date din istoria Dobrogei puteţi afla accesând lucrarea „Istoria Dobrogei”, disponibilă integral în format electronic.  

Dacă în urmă cu 121 ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“. 
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA de Constanţa (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanţa.sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.