Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:33 19 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeșteDobrogea Monseniorul Ieronim Iacob împlinește 57 de ani

ro

26 Oct, 2018 00:00 3210 Marime text
Născut pe 26 octombrie 1961, în Mirceștii lui Alexandri, satul Răchiteni, în lunca Siretului, aproape de Roman, monseniorul Ieronim Iacob este astăzi un respectat preot catolic la țărmul Mării Negre.
„Deci sunt moldovean, din ținutul Romanului. Suntem acolo o oază catolică, pentru că în jurul Romanului există un grup de sate catolice din vechime. În satul meu natal sunt catolici din secolul XVI, în acest sens existând documente care atestă existența răchitenilor; probabil numele vine de la răchițele care creșteau pe malul Siretului“.

Cum și-a descoperit vocația? „Am crescut la umbra bisericii, am crescut în prezbiteriu, ca ministrant (copil de altar care îl ajută pe preot). Când era liturghia în limba latină aveam un rol mult mai mare, pentru că purtam acel dialog cu preotul. Și rugăciunile erau în limba latină. Mi-aduc aminte foarte bine că am învățat liturghia în limba latină. Mediul acela a fost viața mea. Acelea sunt rădăcinile catolice.

Biata mama, în 1961, când m-a născut, plângea și de durerile facerii, dar și pentru pământul pe care l-a pierdut odată cu colectivizarea, an foarte dur. Dar nu s-au descurajat, au dat naștere la cinci copii, pe care i-au purtat prin școli, prin facultate.
Eu nu aș putea să spun de ce m-am îndreptat către altar, către slujire. A fost o chemare pe care am simțit-o. Și să știți că era foarte greu pe vremea aceea, pentru că admiterea la Seminar se făcea o dată la patru ani. Era așa-zisul numerus clauzus, impus de stat, adică șapte seminariști pe an.

Acum se studiază la Iași, în Copou, dar eu am dat admiterea, în acel an, la Alba Iulia, au urmat nouă luni de armată, după care m-am transferat la Iași. Prin anii 1980 s-a produs o deschidere, primii preoți care studiaseră deja la Roma întorcându-se din prima serie. Era o primăvară catolică în biserică.

În anul 2000 am obținut o bursă la Facultatea gregoriană și am studiat Istoria bisericii. Am absolvit licența și studiile doctorale și am făcut cercetări în arhivele propagandei FIDE, unul din ministerele Vaticanului. Propaganda FIDE se ocupă cu tot ceea ce înseamnă teritoriu de misiune, iar acolo se află arhiva noastră istorică, se află zeci de mii de documente care îi privesc pe români, privesc religia catolică, dar și relațiile cu Occidentul, cu nunțiatura din Viena, cu puterile vremii. Pentru că acești misionari scriau rapoarte, scrisori, iar parte din ele sunt publicate în faimoasa colecție Călători străini despre Țările Române. Eu am studiat perioada misionarilor pasioniști la care lucrez și acum, mai precis perioada de la 1780 până la 1850.
Studiile pe care le-am făcut la Universitatea Pontificală Gregoriană, Facultatea de istorie bisericească, consider că a fost locul poate cel mai minunat pentru a studia istoria bisericească, pentru că am fost în catacombe, am avut cursuri bisericile romane, în arhivele inchiziției romane“.

După studii, a lucrat în Italia capelan, într-un spital regional, din 2006 până în 2008, la Siena, în centrul Toscanei, ca angajat al statului italian.


Numirea de paroh la Constanța, la Basilica Sf. Anton a venit la începutul anului 2011, 1 martie, la acea dată fiind deja vicar episcopal de Dobrogea. De altfel, cunoștea Dobrogea, pentru că în anii 1994-1996 a fost paroh la Năvodari, ocazie cu care a cunoscut pastorația catolicilor, a cunoscut lumea minunată de la malul Mării Negre... cu bune și cu rele.

După 1996, a trăit și experiența de a fi primul preot catolic militar, până în anul 2000.

Citește și:

Interviu cu monseniorul Ieronim Iacob „Biserica trebuie să predice mereu adevărurile veşnice“

Interviu cu Monseniorul Ieronim Iacob, noul preot al Bazilicii Sfântul Anton „Am fost primul preot capelan al armatei române" (galerie foto)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii