#citeșteDobrogea Obsesia lui Mihai Eminescu pentru mare. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța (galerie foto)

Chiar dacă generația milenialilor se apropie de opera poetului național doar întâmplător... conform programei școlare, astăzi este despre el, poetul nepereche al românilor, de la a cărui naștere se împlinesc 169 de ani.
 
Și pentru a particulariza informația pe care o oferim cititorilor, astăzi ne oprim asupra celui de-al 12-lea an al apariției seriei vechi a revistei „Analelor Dobrogei”, în care am găsit un amplu articol semnat Valerian Petrescu
despre controversata personalitate a poetului național Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 – 15 iunie 1889).
 

 
„Poezia eminesciană e vastă ca marea albastră sau ca cerul senin și nemărginit și tot atât de complexă ca și fenomenele acestor elemente cosmice”, scria Petrescu în deschiderea articolului său. „Domeniul ei de întindere se grefează pe un fond de pesimism și de adâncă profunzime a emotivității, a afectivității genialului poet care a fost Mihail Eminescu, deși în totalitatea poeziei sale multivariate, elementele de optimism constituie o tot atât de puternică dovadă, spre a susține teza că lirismul său a fost promovat în cea mai mare parte de acest gen de inspirație (...) Eminescu, de altfel, a avut aceeași concepție asupra mării ca toți romanticii, căci de fapt ei cei dintâi au introdus-o în literatură ca subiect de poezie (...) Marea e elementul sugestiv ce-l preocupă adeseori pe Eminescu, fie ca evocare în sine, fie ca imagine de peisagiu, fie ca termen de comparație (...) Pe Eminescu nu numai l-a inspirat, dar l-a și obsedat marea într-atât încât în «Mai am un singur dor» și-a exprimat dorința de a fi înmormântat în apropierea ei”.
 
Pentru ca, în finalul aceluiași articol, Valerian Petrescu să scrie: „Un fapt, asupra căruia curiozitatea noastră va insista, este acela dacă Eminescu a cunoscut marea românească, dacă a călătorit pe aici sau a evocat-o din proprie imaginație. Este adevărat că, în această privință, nu se află nicăieri nici o dată. Deși se cunosc multe lucruri din viața lui, au rămas totuși câțiva ani obscuri, asupra cărora biografii și istoriografii nu știu a spune nimic”.
 
Iată însă că, la 38 de ani distanță, într-un număr al revistei „Tomis” din anul 1969, la pag. 168, găsim un articol semnat de Augustin Z.N. Pop, un reputat eminescolog, însoțit de o prețioasă scrisoare ce atestă vizita poetului Eminescu la Constanța și pe care o puteți vedea în galeria foto.
 

Despre Augustin Z.N. Pop

 
Augustin Z.N. Pop s-a născut la 30 august 1910, în București, într-o familie de intelectuali. Este fiul Floarei (născută Marinescu) și al lui Zamfir Pop, preot. Toate studiile le-a făcut în București, obținând licența în filozofie și litere în anul 1931.
 
În anii tinereții este profesor de limba și literatura română la Liceul “Dinicu Golescu” și la Școala Normală “Carol I” din Câmpulung.
Ca profesor al Școlii Normale, Augustin Z. N. Pop povestea zile întregi în amfiteatrul școlii despre viața și opera lui Mihai Eminescu, prezenta diafilme și diapozitive cu imagini din viața familiei poetului sau din viața lui Eminescu și a iubitei lui, Veronica Micle. A fost atât de îndrăgostit de Eminescu, încât își transformase casa în muzeu. Rămăsese sărac, dând din bruma lui de leafă pe manuscrise și acte vechi sau alte obiecte aparținând marelui poet. Până când cumpărase și rochia de mireasă a Veronicăi de la căsătoria cu Micle și o pusese la expoziție. Nu știu ce s-a ales de toate acestea după moartea lui și a soției. Ar fi fost bine (sau poate că a și făcut-o) să le predea Muzeului Literaturii Române, pentru că nu a avut niciun urmaș.
 
Plecând de la numeroase materiale de arhivă și documente, unele inedite, Augustin Z.N. Pop realizează în anii următori și alte lucrări importante: “Din Eminescu necunoscut” (1942), “Glosări în opera lui Dosoftei” (1943), “Aglae Eminovici - sora poetului” (1943), “Corespondența lui M. Kogălniceanu” (1959), “Contribuții documentare la biografia lui M. Eminescu” (1962), “Contribuții la biografia lui N. Bălcescu” (1963), “Eminescu - noi contribuții documentare la biografia lui” (1969). Lucrarea “Mărturii… Eminescu – Veronica Micle”, apărută în 1967 și reeditată în 1969, este “o lucrare documentară și constituie o replică la romanțările insuficient informate, care au făcut din iubita lui Eminescu un personaj frivol” (A.Z.N.P.).
 
Publică și o ediție critică comentată a poeziilor poetei Veronica Micle, realizându-i “un portret intim bogat”. La cererea editurii “Sport-turism” a publicat câteva cărți de succes: “Pe urmele lui Eminescu” (1978), “Pe urmele lui Kogălniceanu” (1979),“Pe urmele Veronicăi Micle” (1980), iar la “Dacia” Cluj-Napoca publică “Veronica Micle Corespondență” (1979).
 
În contribuțiile lui documentare (trei volume masive) despre Eminescu, Augustin Z.N. Pop a extins cercetările despre poet până la al nouălea neam, a descins în Ipotești, Călineștii lui Cuparencu, Greațca, Vasilache, Șerbăuți, Calafendești, Grămești, București, Brașov, Viena, Iași etc. Autorul a întreprins anchete pe teren la Dumbrăveni, la Ipotești, la Cucorăni, la Botoșani, la Bănești, scrutând arhive și stând de vorbă cu informatori utili.
 
A schițat istoria Ipoteștilor între anii 1849 și 1878, a reconstituit istoria familiilor părinților lui, a colaborat cu ultimul descendent al lui Eminescu, colonelul Gheorghe Eminescu, fiul lui Matei, cu Ecaterina Perșu, născută Eminescu, nepoții marelui poet. Piesele autografe incriminează pentru perioada 1880-1882 obstrucționismul tenace al lui Titu Maiorescu față de căsătoria lui Eminescu cu Veronica Micle și față de chemarea lui în învățământ. El aduce în relief prezența lui Eminescu și colaborarea lui în diferitele societăți culturale, cum ar fi România Jună, Românismul și Carpați.
 
S-a stins din viață la 1 aprilie 1988.