#citeşteDobrogea Pericle Martinescu… „Umbre pe pânza vremii“. 108 ani de la naşterea unuia dintre cei mai interesanți scriitori dobrogeni

„Dacă aş fi murit la 36 de ani, ca Rafael, poate aş fi ocupat un loc în Istoria literaturii” (Pericle Martinescu, „Visul Cavalerului”)
 
Spirit erudit, prozator, poet, memorialist şi critic literar, cu o vastă activitate publicistică în perioada interbelică, Pericle Martinescu s-a remarcat în fiecare dintre aceste domenii, într-un mod inegal, fără a reuşi să depăşească, în timpul vieţii, limitele unui cvasianonimat, cu toate că întreaga sa creaţie trădează imaginea unui scriitor complex. Operele sale demonstrează interesul scriitorului pentru mai multe forme literare: Adolescenţii de la Braşov (1936, roman reeditat în 1991); Sunt frate cu un fir de iarbă (Pseudopoeme), 1941; Costache Negri, (monografie), 1966; Umbre pe pânza vremii, (amintiri), 1985; Odiseea editării „Poeziilor” lui Eminescu în prima sută de ani, 1884 - 1984 (critică), 2000; Jurnal intermitent,1945-1947,1964-1984, Ed. Ex Ponto, 2001; Visul cavalerului, Ed. Ex Ponto, 1998; Vulcanul iubirii (pagini de jurnal intim, 1936-1939), 2004; Uraganul istoriei. Anul 1940, 2005, Uraganul istoriei. Pagini de jurnal intim, 1940-1945, Bombe şi boemă,2007.
 

 
Deşi a debutat în presă, recunoaşterea a obţinut-o prin apariţia romanului Adolescenţii de la Braşov. Jurnalele, memoriile, autobiografiile, însemnările de călătorie aparţinând scriitorului fac posibilă descoperirea lumii româneşti interbelice, a celei din perioada comunistă, cât şi în etapa postdecembristă. Cu toate acestea, de numele lui Pericle Martinescu se leagă, în primul rând, textul jurnalier în care diaristul surprinde istoria cu regularitate sau cu intermitenţă sub forma unei autentice literaturi de sertar, pană în decembrie 1989.
 
Jurnalul intim aparţinând lui Pericle Martinescu nu a fost în întregime editat, părţile componente ale acestei scrieri au fost tipărite în cinci volume, surprinzând evenimente din perioada 1936-1985. Tematica şi intervalul de timp surprinse în fiecare volum sunt sugerate de subtitluri semnificative, atrăgând atenţia asupra conţinutului: Confesiune patetică (1936-1939) - Vulcanul iubirii; Anul 1940; Bombe şi boemă (1941-1944); 7 ani cât 70 (1948-1954)- sau Jurnal intermitent (1945-1947),(1964-1985).
 
Cele cinci volume se încadrează în diaristică de sertar, dacă se are în vedere faptul că opera nu a fost editată integral. Supravieţuirea acestor însemnări, graţie formei de conservare numite literatura de sertar, face posibilă descoperirea lumii româneşti interbelice şi a celei din perioada comunistă, prin portretizarea personalităţilor pe care le întâlneşte în aproximativ o jumătate de secol, şi oferă astfel modele culturale, demascând personajele ce au influenţat negativ scena politică sau culturală a vremii.
 
Vocaţia lui Pericle Martinescu pentru consemnarea fenomenologiei istorice, potrivit unui weltanschauung marcat de erudiţie, imaginaţie, profunzime şi talent, este redată dintr-o dublă ipostază, cea de martor al istoriei, şi totodată rolul de observator lucid, atent să surprindă spiritul evenimentului şi atmosfera locală.
 
Lectorul descoperă imaginea dramatică a creatorului de literatură, epuizat şi dezamăgit de propriile limite, dar şi surprins în momente de împăcare şi de detensionare. Oscilând între condiţiile de homo viator, homo cogitans, zoon erotikon sau homo politicus, instanţa auctorială îşi exprimă interesul pentru tematizarea vieţii sociale, intime sau politice. Dorind ieşirea din sfera dominaţiei totalitariste, diaristul îşi păstrează cu grijă scrierile, refuzând compromisul de a le publica. Textele jurnaliere evidenţiază, în mod autentic, istoria tumultoasă, drama scriitorului însuşi, decepţiile sau realizările creatorului, cât şi ale omului Pericle Martinescu.

 
Vizionarismul este o altă trăsătură a acestei scrieri, evidenţiată de observaţiile privind evoluţia istoriei. Notaţiile sunt tranşante, riguroase, şi fixează trăsăturile esenţiale ale evenimentelor. Cu fiecare pagină, lectorul descoperă o imagine vie şi amplă a epocii comunismului, de la debut, care a adus cu sine, în plan politic şi social, evenimente crâncene, devastatoare: abolirea libertăţii, cenzura, dar şi eliminarea elitelor româneşti ceea ce conduce la o stare de nemulţumire colectivă. Cu toate acestea, Jurnalul intermitent nu este lipsit de micile glume, cu substrat ironic, vizând viaţa politică, înţeleasă ca spectacol.
 
Este de datoria noastră să rememorăm contribuţia unei personalităţi rămase în cvasianonimat, deşi cărţile sale compun imaginea unui scriitor complex, care se cere descoperit, având în vedere faptul că imaginea omului, martor al istoriei româneşti aproape un secol, este dublată de cea a unui artist care a ştiut să transfigureze, cu modalităţile specifice, această lume.
 
Despre prof. Mihaela Matache
 
Şi-a început activitatea la Şcoala Gimnazială nr. 3 Năvodari, în anul 2002, ca profesor de limba engleză, ca mai apoi, după susţinerea concursului de Titularizare, pentru Catedra de limba şi literatura română, la care a obţinut nota 9,30, să ajungă să predea la cunoscute unităţi de învăţământ ale Constanţei, precum Şcoala Gimnazială nr. 24 „Ion Jalea”, Liceul Teoretic „Ovidius”, Colegiul Naţional de Artă „Regina Maria”.
De la 1 septembrie 2018, în urma susţinerii unui alt concurs, ocupă postul de profesor de limba şi literatura română la Colegiul Naţional Militar „Alexandru Ioan Cuza”.

Deţine titlul de doctor în Ştiinţe Filologice, specializarea Literatura română, cu teza de doctorat: „Pericle Martinescu. Studiu monografic”, susţinută la Universitatea „Ovidius“, Constanţa în anul 2013.