#citeşteDobrogea Primul ghid, de la 1937, al exponatelor Muzeului de Arheologie Constanţa, de astăzi, în Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa (galerie foto)

Lucrarea „Călăuza vizitatorului în Muzeul Regional al Dobrogei”, apărută în anul 1937 de sub Tiparul Glasul Bucovinei Cernăuţi, purtând semnătura prof. Ioan Micu, ne prilejuieşte o incursiune în istoria Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, instituţie care, de-a lungul celor peste 100 de ani de tradiţie, a cunoscut trei mari etape: perioada 1878 - 1957 - cea mai tulbure; apoi, 1957 - 1977 şi, în sfârşit, din 1977 până în prezent.
 
 

Ghid pentru vizitator, dar şi pentru cercetător

 
Student al conferenţiarului universitar Grigore Florescu, prof. Ioan Micu ajungea la Muzeul regional al Dobrogei în anul 1935, în calitate de conservator al muzeului, la propunerea profesorului universitar Constantin Brătescu, pe atunci decan al Facultăţii de Ştiinţe din Cernăuţi şi director onorific al acestui muzeu. La vremea respectivă, muzeul se afla în incinta berăriei din faţa Cazinoului (actualul sediu al Acvariului). În 1937, secţia de arheologie avea înregistrate 272 de piese, pe care prof. Ioan Micu le-a inventariat în „Călăuza vizitatorului în Muzeul Regional al Dobrogei”.
 
Extrasă din „Analele Dobrogei”, anul XVIII, 1937, lucrarea lui Ioan Micu constituie de fapt un ghid pentru secţiunea arheologică a Muzeului Regional al Dobrogei - cel care în 1977 căpăta denumirea de Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa -, prin care autorul urmăreşte să dea informaţii „atât vizitatorului fugitiv, venit dintr-o curiozitate uşoară şi imediată, cât şi celui pe care o piesă arheologică îl interesează ca document artistic ori istoric”.
 
Aşa încât Ioan Micu oferă pieselor o explicaţie cuprinzătoare, în strânsă legătură cu studiile de specialitate făcute asupra lor. Cele mai multe studii au apărut în „Analele Dobrogei”, începând din anul 1931, semnate de Teofil Sauciuc-Săveanu - profesor de istorie antică la Universitatea din Cernăuţi, şi Grigore Florescu - conferenţiar universitar la Facultatea de Litere din Bucureşti, amândoi arheologi ai muzeului dobrogean. Câteva dintre piese sunt studiate în „Monumente inedite din Tomi”, valoroasa lucrare semnată de D. M. Teodorescu, profesor la Universitatea din Cluj, pe care o puteţi lectura în varianta digitală în Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa.
 
Iată cum îşi povesteşte demersul publicistic autorul, într-un număr din revista „Pontica”: „În 1937, am făcut un pas mai mare, şi anume, pentru secţiunea arheologică deocamdată, am întocmit şi tipărit în «Analele Dobrogei» «Călăuza vizitatorului în Muzeul regional al Dobrogei». Această «Călăuză» era, cum afirmase Sauciuc Săveanu, întâiul mic «corpus» de inscripţii realizat în cadrul unui muzeu de la noi. Au apărut atunci circa două mii de exemplare, dar acoperirea sumei pe care i-o cerea editorul în plus faţă de costul «Analelor», ceea ce însemna câteva zeci de mii de lei, îi dădea nopţi albe părintelui «Analelor Dobrogei», care îl întreba, într-o carte poştală, pe institutorul Vasile Sassu, «de unde se iau aceşti bani ?». În paranteză fie spus, Sassu era cel care prezenta în faţa oficialilor astfel de solicitări financiare.
 
În cuvântul introductiv al «Călăuzei», precizam scopul publicării ei (...). Un număr de exemplare, puse în vânzare, la un preţ modic, dar cu posibilitatea de scoatere a cheltuielilor, a fost cumpărat în foarte scurt timp de vizitatorii noştri şi de cei străini, mai ales că aveau şi o explicaţie în limba franceză. Intenţionam ca, într-o acţiune următoare, să extind editarea unor asemenea ghiduri şi pentru celelalte secţiuni ale muzeului, dar ele au rămas «în plan», fiindcă ulterior s-au ivit o serie de greutăţi, născute din pricina opoziţiei unor factori de răspundere ai vremii”.
 

De la Acvariu la noul sediu şi noua denumire

 
La vremea respectivă, muzeul, fiind regional, oglindea mai multe aspecte din următoarele domenii: ştiinţele naturii (faună şi floră dobrogeană, faună marină şi fluvială, petrografie şi stratigrafie), etnografie (tehnică agricolă şi unelte cu specific dobrogean: brăzdar de plug, parmac, plug de lemn), arheologie (ceramică preistorică, monumente arhitecturale, sculpturale şi epigrafice greco-romane, numismatică), istorie medievală şi modernă.

 
Pe 22 septembrie 1957 s-a inaugurat, parţial, muzeul în noul său sediu. După terminarea festivităţilor, lucrările de organizare au fost reluate, astfel că la finele anului obiectivul a fost atins: Muzeul de Arheologie Constanţa exista cu o expoziţie de bază, laborator de restaurare, bibliotecă de specialitate, mobilier modern.
 
În noua sa existenţă, muzeul s-a dovedit un organism experimentat, caracterizat printr-un înalt profesionalism, intervenind cu specialiştii săi atât la săpături de salvare, cât şi la cercetări sistematice pe mari şantiere. Astfel, încet - încet, muzeul a început să se transforme dintr-un simplu depozitar de valori arheologice şi istorice într-un autentic centru de cercetări. Datorită acestora, timp de 20 de ani (1957 - 1977), muzeul constănţean a devenit o instituţie de renume mondial. Dar, prin exponatele sale, muzeul constănţean îşi încheia naraţiunea la începutul Evului Mediu. Pentru o expunere a istoriei până la zi, erau necesare un alt spaţiu şi o tematică nouă.
 
Prilejul pentru o altă etapă a vieţii muzeului l-a oferit sărbătoarea Centenarului Independenţei. Pentru noua tematică, care avea să conducă şi la schimbarea numelui instituţiei, s-a oferit toată clădirea Primăriei - ea însăşi monument istoric.
Pe 25 decembrie 1977, s-a inaugurat Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, avându-l la conducere pe ctitorul Adrian V. Rădulescu.
 
Sursa text: minac.ro