#citeșteDobrogea Toate-s vechi și nouă toate. Cum se împărțea dreptatea „când turcul stăpânea în Dobrogea“

Plin de farmec și de povești adevărate despre Dobrogea de altădată este volumul „Cât trebuie să știe oricine despre Dobrogea”, apărut în 1928 sub semnătura pedagogului și publicistului român Apostol D. Culea și aflat în prețiosul fond de carte al Bibliotecii virtuale ZIUA de Constanța.

Născut la 1882, în Bărăgan, Apostol D. Culea a fost întemeietor de școli și așezăminte culturale sătești, autor de manuale și lucrări pedagogice, precum și înalt funcționar în Ministerul Instrucțiunii Publice, pe timpul a doi celebri miniștri, Dimitrie Gusti și Nicolae Iorga, care i-au fost și mentori.

Preocupat de reformarea și reorganizarea învățământului românesc, Apostol D. Culea și-a făcut o misiune din ridicarea satelor și a mahalalelor orașelor, prin inițiative, sugestii și nesfârșită dăruire în munca de organizare și conducere a școlilor sau instituțiilor culturale pe care le-a cârmuit. Pedagog desăvârșit, și-a iubit meseria de dascăl, făcând-o cu vocație și pasiune. În parcursul său didactic, a trecut și prin Dobrogea, de care a rămas profund atașat, dovadă stând și această carte fermecătoare despre pământul dintre Dunăre și Mare.

În paginile ei, autorul reconstituie din documente și imagini ale vremii, o istorie a Dobrogei vii și pitorești, pornind încă de la primele influențe romane asupra locuitorilor ținutului și trecând prin toate secolele de asuprire, dar și de rezistență și asimilare a valorilor provenite de la diversele neamuri care, în trecere sau sosite să rămână pe aceste meleaguri greu încercate, au făurit un pământ și o populație interesante și pline de resurse.

Cartea se citește cu ușurință și cu senzația, pe alocuri, că istoria se repetă, așa cum se întâmplă cu fragmentele ce istorisesc modul în care se împărțea dreptatea pe vremea stăpânirii turcești:

„În satele românești din Dobrogea, în afară de oamenii oficiali: ciorbagiul (primarul), muktarul (ajutorul de primar) și azale (consilieri), era sfatul bătrânilor alcătuit din preot (unde era) și fruntașii satului. Dacă se întâmpla vre-o neînțelegere între locuitori, aceștia mergeau la sfatul bătrânilor care împăca certurile dintre soț și soție, moștenirile, pedepsea bătăile, furturile și alte pricini.

Mai greu o duceau cu stăpânirea turcească, la care rareori găseau dreptatea cerută.

Bătrânii își mai aduc aminte din vremea când omul stăpânirii intra în sat. Turcul descăleca în fața casei, dădea calul gospodarului să-l ție, iar el intra în casă unde gospodina trebuia să-i pue masa. Când acești slujbași cutreerau satele, fetele și femeile tinere umblau cu hainele rupte într'adins, ca să pară urâte, bătrâne și bolnave.

Dacă veneai călare de undeva și vedeai venind spre tine turcul stăpânirii, apoi trebuia să te dai jos de pe cal și să stai în genunchi până trecea el, semn că te supui; altfel era vai de tine. De-te duceai cu căruța undeva și te sosea din urmă, trebuia deasemeni să dai înlături, să te dai jos din căruță, să ții caii pâ-nă trecea el, - tot în semn de supunere“.

DESCARCĂ GRATUIT CARTEA ÎN FORMAT PDF!

„Plocoanele, bacșișurile erau mai tari ca legile și poruncile, și fără ele greu căpătai o fărâmă de dreptate“

Continuă autorul:

„Prin cancelariile turcești era o neorânduială de care ne vine să râdem. Hârtiile și actele se țineau vârâte în saci agățați pe pereți. Dacă cineva avea nevoie de vre-un act, trebuia să răstoarne sacul și să caute cine știe cât până să-l găsească, - dacă-l găsea.

Hoțiile, jafurile, omorurile la drumul mare, chiar ziua, se țineau lanț. Slujbașii cârmuirii nu se osteneau cu cercetările și prinderea făcătorilor de rele; iar paza aproape că nici nu se pomenea pe undeva.

Cei mai vestiți tâlhari erau cerchejii și tătarii. Și aceștia se năpusteau cu deosebire asupra raialelor (supușilor creștini), căci știau că stăpânirea nu le face nimic. Dar era vai și amar, dacă vre-un creștin se lega de un credincios al lui Mahomed. În ajunul răsboiului din 1877, un creștin din Constanța a ucis un mahomedan (povestește colonelul Ionescu Dobrogeanu într'o carte a sa). Numai de cât cete de turci și tătari au pornit pe uliți, strigând moarte ghiaurilor! Cu multă greutate, consulii streini au putut apăra viața creștinilor de furia mahomedanilor.

Plocoanele, bacșișurile, erau mai tari ca legile și poruncile, și fără ele greu căpătai o fărâmă de dreptate. Judecata turcească a rămas de pomină și a trecut în proverbe: «judecă turcește». Judecătorul turc, așezat între perine, cu picioarele încrucișate, sorbea cafea, mai trăgea din ciubuc, întreba când pe împricinați, când pe membrii tribunalului său cam cum e pricina și de partea cui ar sta dreptatea.

Apoi arunca sentința, însoțind-o cu o vorbă în doi peri: «Dumnezeu știe care are dreptate». Aceasta numai atunci când vre-una din părți n'a avut grijă să-și asigure dreptatea mai dinainte. Judecătorul (cadiul) judeca după hatâr și hatârul trebuia dat cu bacșiș. Mai bine călca legea decât hatârul. Ci-că a venit la un cadiu (povestește colonelul Ionescu Dobrogeanu) un împricinat să-și cumpere «dreptatea».

După el vine și celălalt împricinat Ia cadiu și scoate banii pentru dreptatea lui. Cadiul, «om cinstit», îi dă bacșișul înapoi, zicându-i: «N'am ce face. Dreptatea va fi a celuilalt, care a venit înaintea ta. Eu nu pot fi șarlatan să iau bani dela amândoi».

Iar tu, cetitorule, străbătând aceste pagini, de bună seamă că vei pune vremea veche față în față cu vremea de azi, și cu tot greul prin care trece lumea, nu vei zice că era mai bine când era mai rău: Când adică turcul stăpânea în Dobrogea.”

Iată doar un fragment din valoroasa carte a lui Apostol D. Culea, care abundă în informații despre cultura, istoria sau geografia Dobrogei, și pe care puteți să o citiți și să o descărcați integral în format PDF  din Biblioteca virtuală ZIUA de Constanța.
 
Sursa foto: ilustrație din cartea „Cât trebuie să știe oricine despre Dobrogea”, de Apostol D. Culea 
 
Citește și:
 
#citeșteDobrogea Dascălul național Apostol D. Culea, de astăzi, în Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța