#citeşteDobrogea Universitarul Mihael Chircor - „Omul şi profesorul erau una - Garabet Kumbetlian“ (document)

Motto: „Cunoaşterea este puntea care ne conectează cu toţi cei care au trăit vreodată înaintea noastră. De la civilizaţie la civilizaţie şi de la viaţă la viaţă, contribuim cu poveştile individuale care devin istoria noastră colectivă.
Indiferent cât de bine păstrăm informaţiile despre trecut, cuvintele din aceste povestiri nu sunt decât «informaţii» până la momentul în care le dăm un înţeles. Modul în care aplicăm ceea ce ştim despre trecutul nostru devine înţelepciunea prezentului”. (Gregg Braden)
 

 
Profesor universitar, conferenţiar, şef lucrări; prodecan Facultatea de Inginerie Mecanică (2000); şef Catedra de Tehnologii şi Inginerie Mecanică, cancelar general Universitatea „Ovidius” Constanţa (2000-2004), Mihael Chircor (vezi CV complet în secţiunea Documente) a fost extrem de ataşat de profesorul Garabet Kumbetlian, căruia îi poartă un nepreţuit respect.
 
De altfel, la evenimentul organizat de cotidianul ZIUA de Constanţa pe 23 noiembrie 2018, cu prilejul Zilei Dobrogei, universitarul Chircor a dat citire unui Laudatio ce a însoţit decernarea plachetei Meritul Dobrogean, instituit de organizator în onoarea celor care au marcat evoluţia acestei provincii dintre Dunăre şi Mare.
 
„Pentru mine, imaginea Profesorului Garabet Kumbetlian a fost dintotdeauna aureolată. Când eram mic, în casă se vorbea cu foarte mare respect despre familia Kumbetlian. Când am făcut primii paşi în cariera universitară, am apelat la experienţa şi sfaturile sale. Eu eram la începutul drumului, în timp ce el era deja o figură consacrată. Cu dragoste şi pricepere, m-a sfătuit şi m-a îndrumat. Nu ştiu şi nici nu pot să-mi imaginez cariera mea academică fără îndrumarea profesorului Garabet Kumbetlian.
 
Ca toţi marii profesori pe care i-am cunoscut (şi am cunoscut câţiva) de la el nu plecai niciodată cu mâna goală. Veneai să ceri un mic sfat şi plecai încărcat până la refuz cu sfaturi, idei, cărţi. Şi îmi era ruşine să spun: «Ajunge, Domnule Profesor, că nu pot să duc mai mult”. Indiferent de domeniul abordat, de moment, găsea întotdeauna ceva pentru tine. Şi, pe lângă expertiza sa, îţi dăruia şi multă dragoste. Rareori l-am văzut încruntat, şi atunci pentru că cineva făcuse, gândise sau sugerase lucruri de neînchipuit pentru el. Avea setul lui de principii morale care erau la fel de ferme şi de neclintit ca legile mecanicii. La început nu am înţeles prea multe, dar cu timpul am început să înţeleg mai mult din ceea ce era în mintea şi în sufletul său. Şi nu îmi este ruşine să o recunosc, căci, pentru a tinde către înălţimea valorilor sale academice şi umane, drumul este lung, greu şi imposibil de scurtat. Ca să te apropii de el trebuia să urci «muntele» pas cu pas. Nu am ştiinţă să fi refuzat vreodată să ajute pe cineva. Nu l-am văzut niciodată să se plângă de nerecunoştinţa şi mizeriile venite de la mulţi din cei pe care îi ajutase. Era mereu cu fruntea sus şi faţa luminoasă, semn al unei păci interioare pe care din ce în ce mai puţini o au şi care astăzi nici măcar nu mai reprezintă un ideal pentru oameni.
 
A făcut foarte mult nu numai pentru mine, ci pentru toţi care au respirat pe lângă el. Nu am să-i înţeleg niciodată pe cei care l-au tratat cu lipsă de respect, pe cei care au ignorant mâna lui mereu întinsă. Chiar şi în momentele grele, a rămas echilibrat şi demn.
 

Sunt momente în care regret că nu i-am fost mai aproape, că nu am făcut mai mult pentru el, nu ca să mă revanşez, căci nu aş fi putut să o fac niciodată. Nu pot să nu amintesc şi despre «jumătatea sa», Ana Kumbetlian. Fiică de preot moldovean, ea a fost stâlpul care a susţinut tot timpul monumentul Garabet Kumbetlian.
 
Odată cu dispariţia lui, lumea a devenit mai mică şi mai săracă. O epocă se stinge încet şi sper ca spiritul şi valorile acestei lumi, căreia el i-a aparţinut, să dăinuie prin crâmpeiele pe care noi le depunem astăzi. Era cald şi bun nu numai ca profesor, ci şi ca om. Nu ştiu ce m-a impresionat mai mult: omul sau profesorul, cu toate că nu se putea trage o linie de demarcaţie între cele doua ipostaze ale sale. Omul şi profesorul erau una: Garabet Kumbetlian“.