#citeşteDobrogea Vasile Pârvan atestă originea dobrogeană a celui mai mare dascăl ascet al lumii creştine - Ioan Casian

Zilele trecute, un cititor se întreba de ce alegem să străbatem sute de kilometri pentru a ne ruga la părintele Arsenie Boca, iar la o distanţă mult mai mică, dobrogenii creştini îl au pe cel considerat sfânt încă din viaţă, ca urmare a numeroaselor minuni înfăptuite. Este vorba despre marele teolog Ioan Casian, cel pe care mâine Biserica Ortodoxă Română îl cinsteşte prin săvârşirea Sfintei Liturghii.
 

 
În lucrarea „Sfântul Ioan Casian. Scrieri alese”, la pagina 33 găsim consemnat faptul că în 1913, cu prilejul unei importante comunicări făcute la şedinţele Academiei Române despre noile descoperiri din Dobrogea, istoricul Vasile Pârvan vorbeşte despre două inscripţii greceşti din pădurea de la Şeremet - astăzi Casian - gravate pe două stânci: II - III cu mărimea de 1,90 şi 1,28 pe stâncă, pe două linii fiecare. Prima inscripţie dăltuită are sensul: „Hotarele Casienilor şi peşterile”, iar a doua „Hotarele peşterilor Casienilor”, adică „Hotarele şi peşterile Casienilor”.
 
Aşadar, Ioan Casian s-a născut în anul 360, în Dacia Pontica, la 40 de km de Tomis, în „hotarele Casienilor şi ţinutul Peşterilor” şi se spune despre el că descrie în lucrările sale cu atâta pricepere mişcările pătimaşe ale sufletului, încât aproape sileşte pe cititor să-şi descopere greşelile şi să le ocolească, de unde înainte nu le vedea decât ca printr-o ceaţă.
 

A murit cu regretul de a nu mai fi văzut ţinutul natal

 
Dobrogea este plină de istorie. De pe platoul Casienilor cuprinzi toată pustia Sciţiei Minor, până la Cheile Dobrogei sau la străvechea cetate Histria. Amintirea Sfântului e pretutindeni. Dealul şi pădurea de stejari pitici îi poartă numele, ca şi valea dimpreună cu stâncile ce o străjuiesc. Totul aparţine neamului Casienilor: locurile de păşune, iarbă şi potecile, satul de peste râul Casimcea, din care acum nu a mai rămas decât un pâlc de trei case - un sat cândva de ţărani nobili, mândri de obârşia şi libertatea lor.
 
În aceste locuri se aflau în secolul al IV-lea zeci de mănăstiri. Dobrogea era o şcoală teologică înaltă, locul în care renumiţii călugări sciţi au formulat pentru prima oară dogma teopasita, cea a pătimirii lui Dumnezeu în trup. Dealul Casienilor e centrul unor situri arheologice în parte necercetate, un ansamblu de grote şi adăposturi uitate, lăsate de izbelişte. Cu totul uimitoare este îndărătnicia cu care frânturi de nume şi de întâmplări s-au mai păstrat încă în legendele şi povestirile oamenilor. Spre Cheile Dobrogei se află Peştera Liliecilor sau Grota Sihastrului.
 
După o perioadă de ucenicie în peştera unor pustnici sciţi, celebri pentru trăirea lor, Sfântul a plecat la Bethleem, împreună cu un alt dobrogean, mai vârstnicul său prieten, Gherman, care va şi scrie o brumă de biografie a sa. Trăind în asceză şi rugăciune, cei doi vor ajunge în sihăstriile Egiptului şi Antiohiei - leagănul monahismului creştin.
 
Cercetând călugări şi isihaşti, egumeni şi dascăli renumiţi ai pustiei, va scrie în 24 de cărţi „Convorbiri duhovniceşti“ (Collationes) - o transcriere emoţionantă şi plină de miez a sfaturilor şi a înţelepciunii marilor pustnici din acea perioadă de început monahal.

 
Tot mai cunoscut prin cultura, dar şi prin trăirea sa ascetică, prieten şi sfătuitor al Sfântului Ioan Gură de Aur, Cuviosul Casian ajunge la Roma şi, de acolo, mai departe, în sudul Franţei, la Marsilia, unde este sărbătorit pe 23 iulie. Vreme de 30 de ani, până la mutarea sa la ceruri, Sfântul Ioan Casian va ctitori două mănăstiri falnice chiar pe muntele ce străjuieşte intrarea în portul Marsiliei: una de călugări şi alta de călugăriţe, care există şi astăzi, identificate cu cea de la Saint Victor şi de la Saint Sauveur.
 
Dar, peste toate, va organiza pentru prima dată în apusul Europei temeiul de obşte călugărească, după modelul şi regulile aduse din Răsăritul Sinaiului, al Tebei, Nitriei şi Cappadociei. Străbunul nostru a fost considerat sfânt încă din viaţă, săvârşind o mulţime de vindecări miraculoase şi de convertiri la dreapta credinţă.
 
Mutându-se la cele veşnice în 435, va lăsa în urmă sute şi sute de ucenici, deopotrivă cu regretul, scris pe un capăt de pergament, că nu a mai apucat să revadă ţinutul părinţilor şi al copilăriei sale, Scitia Minor.
 
Vor mai trece peste 1500 de ani până ce, prin medierea Sfântului Părinte şi a Patriarhului Teoctist, mâna şi capul Sfântului Ioan Casian vor reveni câteva clipe, într-un pelerinaj unic, pe pământurile Dobrogei, acolo unde amintirea părinţilor şi a învolburatei Dunări l-a aşteptat mereu.
 

La doar câteva zeci de metri de mănăstire, o placă indică „Spre Izvor”. O cărare tăiată printre arbuşti ajunge în Poiana Crucii, la un izvor. Dintr-o firidă apă iese în jet zgomotos: apa e rece, limpede şi bună, o adevărată minune pentru pământul uscat al Dobrogei. Amenajat în anul 2006, izvorul folosit odinioară de ciobani a revenit la viaţă; a fost curăţat, zidit, iar locul amenajat pentru odihnă şi reculegere.
 
Lângă izvor, o cruce ridicată de vrednicul de pomenire Arhiepiscop al Tomisului Lucian Florea reaminteşte că Sfântul Ioan Casian este originar de pe aceste meleaguri.
 
Sursa text: ioancasian.ro