Constantin Novac, prozatorul împătimit de mare

Astăzi se împlinesc 82 de ani de la nașterea celui care a fost Constantin Novac, scriitor împătimit al mării și al Constanței, orașul unde s-a născut, a trăit, a scris și, în cele din urmă, a trecut în neființă.

Absolvent al Liceului „Mircea cel Bătrân” (1955) și al Facultății de Limba și Literatura Română și Teoria și Practica Presei – Universitatea București (1962), Constantin Novac a devenit redactor al revistei „Tomis” în 1966, parcursul său literar identificându-se, practic, cu publicația constănțeană, căreia i-a condus destinele din 1981 până în 2002.

Mi-amintesc cu emoție anii în care, tânără absolventă de litere, intram în redacția prestigiosului Tomis, având nesperata șansă de a colabora cu nume deja consacrate ale literaturii române. Constantin Novac a fost unul dintre ei și mi-a rămas în memorie cu umorul său fin și ironia inteligentă, cu exigența și echilibrul său, cu verva și darul minunat de povestaș, căci era capabil să contureze rapid și precis, din câteva vorbe, imagini, scene, portrete absolut memorabile. Mi-amintesc deopotrivă de rafinamentul și eleganța de care dădea dovadă, descurcându-se printre valurile de veleitari care aspirau să-și vadă numele publicate în revistă sau să devină membri ai Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor, filială înființată din inițiativa sa și al cărei președinte și emul a fost timp de un deceniu, conturând în jurul ei un climat de ținută intelectuală, de demnitate și recunoaștere profesională. 

Prozator, reporter și scenarist, și-a făcut debutul editorial în 1970 cu volumul de nuvele „Cheltuieli de reprezentare.” A colaborat cu Radiodifuziunea și cu Televiziunea română, semnând scenariile la filmele realizate de Studiourile cinematografice București : „La porțile țării” (1971) – documentar artistic, „Furtună în Pacific” (1984) – lung metraj artistic, „Puterea calorică a lemnului de palisandru” (1985). Printre cărțile publicate se numără ”Cheltuieli de reprezentare” (povestiri, București, Editura Albatros, 1970); „Adio, Robert !” (roman, București, Editura Eminescu, 1974); „Separația bunurilor” (roman, București, Editura Eminescu, 1975); „Cocorul de pază” (nuvele, București, Editura Eminescu, 1976); „Fericit cel care, ca Ulise …” (Însemnări de călătorie, București, Editura Eminescu, 1978); „Plutind avan pe marea cea adâncă” (roman, București, Editura Eminescu, 1987); „Punctul mort”  (roman, Constanța, Editura Ex Ponto, 1996).  Cel mai citit volum al său a fost însă „Vară nebună cu bărci albastre”, apărut în 1983, în 70.000 de exemplare, la editura Eminescu și având ca personaj central marea, tema sa predilectă și dragostea lui cea dintâi.

Ca redactor-șef și președinte al filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România, Constantin Novac a organizat Colocviile Tomitane, singura manifestare literară de anvergură a Constanței, care, an de an, a acordat premii la nivel național, adunând la întâlnirile cu publicul din cetatea Tomisului vocile reprezentative ale culturii și scrisului românesc.

Iată ce scria în 1997 Ovidiu Dunăreanu, în ziarul Cuget liber: „Ceea ce este remarcabil la Constantin Novac este faptul că nu s-a cramponat de o formulă în care cu siguranță ar fi făcut carieră, ci, de fiecare dată, a venit cu ceva nou în construcția cărților sale, cu un recital de procedee, ținând pasul cu ceea ce se întâmplă la zi în literatura noastră. Astfel, romancierul ne oferă o carte («Punctul mort», n.n.) scrisă cu mare dezinvoltură (…). Stilul fluent, cu rupturi de ritm și schimbări de registre, presărat cu expresii din argoul marinăresc și de port, pe alocuri confesiv-eseistic, face lectura captivantă. O carte plină de întrebări esențiale, puse de scriitor cu o sinceritate și o ironie dezarmante, care trimite direct la condiția omului modern, dar și la condiția creatorului de la sfârșitul acestui mileniu ciudat și confuz.”

De asemenea, criticul Geo Vasile îi face un portret măgulitor, găsind cele mai onorante filiații prozei sale: „Performanțe de autor total dă la iveală Constantin Novac prin nesfârșitul joc de ipostaze stilistice; scriitorul are o impecabilă fidelitate față de autenticitatea colocvială. (…) «Punctul mort» este o structură polifonică de proceduri narative, a căror originalitate constă în răfuiala constructivă a romancierului român cu strategiile adaptate de romanul modern, începând cu Butor, Durrell și terminând cu Panait Istrati, Țepeneag sau Breban. Asimilând și subminând simultan ultimii douăzeci de ani de proză, Constantin Novac își îngăduie să imagineze un simulator în care narațiunea de succes, comercială, melo, eseistică, de artă trivială se preface într-o lungă relatare mozaicată despre falsa viață și operă a scriitorului vampirizat de autenticitatea ficțiunilor sale” (Geo Vasile, revista Luceafărul, 1997).

Volumele lui Constantin Novac au fost încununate de premii acordate de Uniunea Scriitorilor, de saloane naționale și internaționale de carte, de reviste prestigioase, scriitorul fiind de asemenea distins cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor pentru activitatea literară și publicistică.

Constantin Novac a murit în orașul natal, la 30 septembrie 2016, la vârsta de 79 de ani. În semn de omagiu și recunoaștere, cotidianul ZIUA de Constanța i-a acordat, post-mortem, în noiembrie 2017, distincția Meritul Dobrogean, pentru contribuția la promovarea Dobrogei pe plan național și internațional.

Sursa foto: ZIUA de Constanța

Citește și :

Dobrogea 139 de ani Laudatio Constantin Novac 

#SărbătoreșteDobrogea Distincția Meritul dobrogean și medalia comemorativă Remus Opreanu pentru scriitorul Constantin Novac

#citeșteDobrogea Fondatorul revistei „Tomis“ ar fi împlinit astăzi 81 de ani. In memoriam Constantin Novac