Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
06:00 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#Dobrogeaetnică Etniile împreună pentru Dobrogea! ZIUA de Constanţa dedică, în premieră, o campanie „modelului dobrogean“

ro

09 Nov, 2018 00:00 12264 Marime text
Dobrogeni ne-am născut, dobrogeni vom muri, indiferent pe unde ne vor purta paşii de-a lungul vieţii. Şi pentru că doar ce rezistă va dăinui, aşa se petrece şi cu istoria noastră pe meleagurile acestei provincii marcate de culturile atâtor etnii care s-au aflat în transhumanţă din toate colţurile lumii, punându-şi amprenta definitoriu asupra Dobrogei multiculturale.
 
De mult timp şi des invocat sau citat, „modelul dobrogean“ a consacrat un stil de convieţuire interetnică armonioasă, actualitatea promovării sale fiind argumentată adesea în situaţii conflictuale interetnice şi confesionale.  Ridicat la rang de exemplu, „modelul dobrogean“ a adus laolaltă autohtonii români, inclusiv aromâni şi meglenoromâni (românii balcanici), greci, turci, tătari, armeni, italieni, evrei, albanezi, ruşi-lipoveni, bulgari, germani, polonezi, motiv de mândrie pentru noi, dobrogenii, dar şi de sărbătoare.
 
În premieră pentru Dobrogea şi dobrogeni, cotidianul ZIUA de Constanţa îşi propune ca, în Anul Centenar şi la 140 de ani de la revenirea acestei provincii la patria-mamă, să aducă în prim-plan etniile conlocuitoare, asupra cărora s-au aplecat cu mult respect marii istorici în lucrările lor, dar şi contemporanii. Şi când spunem contemporani, ne referim şi la reputatul profesor Constantin Vitanos, cel care a sugerat ziarului ca în acest 2018 atât de special să aducem în centrul atenţiei etniile Dobrogei, aşa cum nu s-a mai întâmplat până acum.
 
După ce anul trecut, pe 23 noiembrie, la sărbătoarea celor 139 de ani de la revenirea Dobrogei la patria-mamă, am reuşit să aducem laolaltă, tot în premieră, autorităţile celor două judeţe - Constanţa şi Tulcea - ce alcătuiesc bătrâna provincie. După ce, recent, campania dedicată istoricului Adrian V. Rădulescu s-a încununat cu atribuirea numelui său şcolii din localitatea natală, cotidianul ZIUA de Constanţa adaugă agendei sale de evenimente o nouă pagină de istorie jurnalistică, lansând proiectul „Etniile împreună pentru Dobrogea!“.
 
Aşa încât, pe 23 noiembrie 2018, în sala „Remus Opreanu”, vom celebra Dobrogea, nu înainte de a fi părtaşi, pe scările Bisericii greceşti, aşa cum s-a întâmplat şi acum 140 de ani, la un Te Deum de cinstire a memoriei și sacrificiului înaintaşilor.
 
Apoi, în sala „Remus Opreanu”, reprezentanţii etniilor vor avea prilejul să adreseze mesajul de preţuire pentru pământul dintre Dunăre și Mare ce le-a fost leagăn de-a lungul multor generaţii.
Vom respecta tradiţia decernării plachetei şi medaliei „Meritul Dobrogean“ unui număr de 10 personalităţi care şi-au pus amprenta asupra „modelului dobrogean“, prin contribuţia importantă la dezvoltarea şi consolidarea culturii dobrogene, în ţară şi în lume, iniţiativă unică în peisajul jurnalisticii locale. La definirea celor 10 propuneri am primit sprijin din partea Academiei Navale „Mircea cel Bătrân“, a Arhiepiscopiei Tomisului, dar şi a colegelor de la Adevărul.
 
Tot cu această ocazie, vor fi lansate în Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa, în varianta digitală, o serie de cărţi dedicate Dobrogei.
 
 
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari