#Dobrogeaetnică Laudatio contraamiralul Horia Macellariu (1894 - 1989)

La propunerea Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, Laudatio a fost citit de lt. col. Cătălin Popa

 

Destinul contraamiralului Horia Macellariu este legat de orașul Constanța mai mult decât al oricărui alt amiral român. Oltean prin locul nașterii, Craiova, 10 mai 1894, cu rădăcini transilvănene – unul dintre străbunii săi, după cum afirma cu mândrie, a fost Ilie Macellariu, primul președinte al Partidului Național Român din Transilvania. 

 

După finalizarea cursurilor primare în orașul natal, a urmat Liceul “Mihai Viteazul” din București. Când a fost să plec pe cărarea vieții – scria amiralul – vocația mea a fost către cea mai frumoasă carieră: Marina și să trăiesc în ea potrivit curate și furtunoasei mele eredități, în mulțumirea datoriei împlinite față de Neam și Țară (adevăr, dreptate și ordine). Pentru a deveni ofițer de marină a studiat la Școala de Artilerie, Geniu și Marină. La absolvire, în anul 1915, a fost avansat în grad de sublocotenent și numit adjutant al comandantului Diviziei de Dunăre, iar la intrarea României în Războiul de Reîntregire, se afla în poziția de adjutant al comandantului Flotei de operații, contraamiralul Nicolae Negrescu, și comandant al navei-amiral -  Principele Nicolae. Tânărul ofițer s-a arătat de un calm imperturbabil în conducerea navei sub ploaia de obuze de toate calibrele la Turtucaia, de două ori la Rasova, o data la Hârșova. De aceea a fost decorat.

 

După război, a fost numit comandantul militar al portului Fetești, iar din 1920, comandantul Școlii de pilotaj și hidrografie de la Dunăre. La mare, în anul 1923, a primit comanda canonierei Lt.Remus Lepri, funcție pe care a deținut-o timp de doi ani. După un scurt stagiu la Statul Major al Marinei, a susținut examenul de admitere la Școala de Război Naval din Paris, ale cărei cursuri le va urma în anii 1927-28, absolvind cu calificativul de Foarte bun și decorat cu Legiunea de Onoare. La 5 decembrie 1932, nota amiralul, sunt mutat de la Marină în cadrele Școalei Superioare de Război a Armatei, ca inspector de studii și conducător al Secției de marina, organizată și înființată de mine, pe care am condus-o până la 7 noiembrie 1936. Comandantul Școlii, generalul Ion Antonescu, îl caracteriza: Ofițer distins din toate punctele de vedere…Profesor foarte bun. 

 

La 18 aprilie 1938, i s-a încredințat comanda distrugătorului Regina Maria, cu care va îndeplini onorante misiuni internaționale. Pe timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost atașat pentru scurt timp pe lângă Misiunea Navală Germană din București, iar din ianuarie 1942, a primit comanda Escadrilei de distrugătoare. Îndeplinirea cu succes a misiunilor de luptă i-a fost răsplătită cu înalte ordine române și germane. 

 

Din anul 1943, a fost comandantul Forțelor Navale Maritime, iar în martie 1944, a fost avansat la gradul de contraamiral.  Despre dificila Operațiune 60000, desfășurată în lunile aprilie-mai 1944, împreună cu viceamiralul Halmuth von Brinckmann, Amiral German Marea Neagră, amiralul Macellariu scria: Am efectuat împreună evacuarea capului de pod din Crimeea, sub presiune, aducând peste mare, în România, peste 150.000 ostași români și germani. Au pierit în mare 9.000 de oameni în convoaiele germane (4000 români și 5000 germani), iar în convoaiele românești, nicio pierdere omenească. Subsecretarul de stat pentru Marină, generalul de corp de armată Nicolae Șova, a notat:  În timpul acestei misiuni grele, contraamiralul a stat neclintit zi și noapte la postul său de comandă și și-a dirijat unitățile cu pricepere și abilitate.

 

La 23 august, datorită calmului, tactului și relațiilor sale personale cu șefii marinei germane din Marea Neagră, a reușit să evite declanșarea unei agresiuni  la Constanța, care ar fi costat vieți omenești și imense pagube material. În calitatea sa de comandant militar al întregii Dobroge, a primit plicul cu ultimatumul amiralului sovietic Oktiabriski, prin care i se cerea predarea navelor militare românești. Răspunsul său a fost un nu ferm. 

 

La începutul lunii septembrie, amiralul Macellariu a fost chemat la București, unde i s-a încredințat comanda Școlilor Marinei, dispersate la fluviu, în localitățile Zimnicea și Turnu Măgurele. De-a lungul anilor, H. Macellariu a publicat cursuri și studii de specialitate pentru ofițerii de marină, a tradus din franceză și italiană numeroase materiale referitoare la marină. Din păcate, la nici 51 de ani, în februarie 1945, amiralul a fost scos la supranumerar din cadrele Marinei. Conștient că noul drum al României este unul contrar principiilor sale, s-a înscris în Mișcarea Libertății Românești. A fost condamnat, în lipsă, la muncă silnică pe viață. A fost arestat și a executat peste 16 ani de temniță grea în închisorile de la Jilava,  Aiud, Râmnicu Sărat și Gherla, de unde a fost eliberat prin Decretul de amnistie 411/1964. I-a fost dat să mai trăiască un sfert de veac, alături de familia sa, în București. A decedat la 11 iulie 1989, fiind înmormântat cu onoruri militare, în cripta familiei din cimitirul de la Mânăstirea Cozia.