#Dobrogeaetnică „Meritul Dobrogean“ pentru Mihai Irimia (25 octombrie 1942 - februarie 2011)

La 140 de ani de la reintegrarea Dobrogei la România, cotidianul ZIUA de Constanța a organizat evenimentul „Etniile împreună pentru Dobrogea”, prilej cu care a reluat ceremonia de acordare a 10 distincții „Meritul Dobrogean“, însoțite de medalia „Colonel Marin Ionescu Dobrogianu”.
 
De data aceasta, la alcătuirea listei ne-au sprijinit Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, Arhiepiscopia Tomisului și colega de la cotidianul „Adevărul” Sînziana Ionescu.
 
Cele 10 personalități readuse în atenție anul acesta au fost:
Vasile Canarache
Comandor Constantin Costăchescu
Ion Drugan
Jean Ionescu
Mihai Irimia
Garabet Kumbetlian
Contraamiral Horia Macellariu
Mehmet Niyazi
Preot Nicolae Paveliu
Simion Tavitian
 
Prof. univ. dr. Tasin Gemil, reputat istoric și ambasador, cetățean de onoare al municipiului Medgidia, descendent al primului primar de la 1878, Abdul Hagi Kerim, a rostit un Laudatio, iar fiica, Monica Irimia (foto), a primit distincția.
 
Despre Mihai Irimia se spune că lucra neobosit, lucra cu plăcere, lucra din obişnuinţă; era la întrecere cu timpul şi cu sine însuşi. Deopotrivă  exigent  şi generos, modest, dar şi autoritar, Mihai Irimia a oferit, înainte de toate, exemplul unui înalt profesionalism.
S‐a născut la 25 octombrie 1942, în comuna Urecheni, județul Neamț.
După absolvirea (în 1960) a Liceului „Ştefan cel Mare” din Târgu Neamț, urmează (între 1960‐1965) cursurile Universității „Al. I. Cuza” din Iaşi, Facultatea de Istorie şi Filozofie, specializarea Istorie.
Participă, ca student, pe  şantierele arheologice de la Târpeşti (Neamț), Gârbovăț  (Galați), Stânceşti (Botoşani) şi Cucuteni „Cetățuie” (Iaşi) sub coordonarea unor nume consacrate în arheologia românească: profesorii Vladimir Dumitrescu şi Hortensia Dumitrescu, cercetătorii științifici Silvia Marinescu Bâlcu şi Adrian Florescu sau prof. Mircea Petrescu‐Dâmbovița.

La terminarea facultății este angajat prin repartiție guvernamentală  la Muzeul de arheologie (acum Muzeul de istorie națională şi arheologie Constanța). Consecvent profesiei alese se dedică meseriei şi instituției, desfăşurând aici aproape trei decenii de activitate (din 1965 până în 1992). În 1985 obține titlul de doctor în istorie al Universității Bucureşti cu teza „Arheologia  şi istoria populației autohtone din Dobrogea în a doua epocă  a fierului”. Publică  trei cărți  şi peste 100 de studii ştiințifice în reviste prestigioase din  țară şi din străinătate.
A fost șef de catedră la Facultatea de istorie a Universității „Ovidius” din Constanța (1992‐1995) şi apoi decan (1995‐2004); titular al unor discipline fundamentale, opționale şi de specialitate în domeniul istoriei şi arheologiei.