#Dobrogeaetnică Mesajul prof. dr. Kemal Hașim Karpat, citit de lect. univ. dr. Denis Ibadula

Aflat la mii de kilometri depărtare de casă, prof. dr. Kemal Hașim Karpat, istoric de talie mondială, specializat pe subiectele Imperiului Otoman, stabilit din anul 1950 în Statele Unite, a acceptat invitația cotidianului ZIUA de Constanța de a transmite un mesaj scris. De un real sprijin ne-a fost jurnalistul Sînziana Ionescu, de la cotidianul „Adevărul”, cea care a mijlocit această corespondență.
La eveniment, el a fost citit de lect. univ. dr. Denis Ibadula, directorul Laboratorului de cercetări matematice româno-turc „Grigore Moisil”, Universitatea „Ovidius”.
 
„Este, într-adevăr, o onoare și un privilegiu să sărbătoresc Anul Centenarului și să spun câteva cuvinte despre Dobrogea și comunitatea sa musulmană de origine turco-tătară.
Localizată între Dunăre și Marea Neagră, Dobrogea este un miracol geografic. Este cel mai rapid traseu către vechiul Constantinopol (Istanbul) de aceea Dobrogea a fost folosită de fiecare grup etnic și coloniști pentru a ajunge la Orașul de Aur. Traversarea a atât de multe grupuri etnice, cu limbi și culturi diferite, a creat omul dobrogean cu caracteristici speciale cum ar fi personalitate distinctă, minte creativă, prietenos și deschis la interacțiunea cu alte persoane. Ocupată temporar de bulgari, pecenegi, cumani, menționând aici doar o parte din stăpânitorii temporari, a intrat sub dominația turco-otomană în perioada lui Baiazid I în (1395) și a lui Mehmet I (1447). Creștinii au trăit împreună cu musulmanii a căror religie islamică era deschisă și liberală așa cum s-a văzut în învățăturile lui Sari Saltuk (d. 1293), cel care a întemeiat orașul Babadag (1262-4). Pământurile Dobrogei, în timpul dominației otomane, erau majoritatea “sub tribut”, ceea ce însemna că veniturile mergeau către elita tătară (din Crimeea și Imperiul Otoman sau convertită), în timp ce țăranii lucrau pământul precum chiriașii. Dobrogea, în timpul ocupației otomane, avea peste 200 de sate așa cum este indicat în recensămintele secolelor 16 și 17.
Liniștea și siguranța relativă din Dobrogea a fost zguduită de războiul ruso-turc dintre anii 1764-1877. Dobrogea a fost invadată în mod repetat de armatele țariste care au distrus moschei, școli și au ars sate întregi. Populația musulmană, care a fost majoritară până în 1870, s-a diminuat devenind aproape o minoritate nesemnificativă. Dobrogea de nord care găzduia o comunitate musulmană de turci (inclusiv Kizilbas) și tătari a fost dezintegrată aproape în totalitate. Multe din pământurile Dobrogei au rămas necultivate așa cum se vede în rapoartele lui Ion Ionescu de la Brad (aprox. 1855).
 
În 1878, după ce Dobrogea a devenit parte a României, viața s-a îmbunătățit considerabil. Turcii și tătarii, deși reduși la statutul de minoritate, s-au bucurat de siguranță și protecție, întrucât Dobrogea a început în mod constant să se dezvolte și să își recâștige vechiul statut. În județul Constanța a apărut o clasă de nivel mediu de turci, în mare parte emigranți din Crimeea. Seminarul de la Medgidia a fost modernizat și a oferit educație musulmanilor, devenind o cale de mobilitate ascendentă. În ciuda progresului înregistrat, cât și a suportului și normelor guvernului român, comunitatea turco-tătară duce lipsă de o conducere luminată și capabilă. Cu doar câteva excepții, ei par a fi interesați în principal de bunăstarea proprie. Comunitatea are nevoie de lideri care pot să o reîntinerească și o pot aduce în perioada actuală.
Vă urez toate cele bune și La mulți ani la aniversarea Independenței!
 
Prof. Dr. Kemal H. Karpat , Madison, WI, USA”