Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:01 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#RespectTeatru #CiteșteDobrogea #Thalia Ex Ponto. La cumpănă de milenii Dr. Romeo Profit. Cu gândul și cu fapta la un semicentenar (galerie foto)

ro

21 Jun, 2018 00:00 2423 Marime text

„Clepsidra timpului a cernut nisipul tomitan vreme de cinci decenii de când aici, la malul mării, activitatea teatrală a îmbrăcat forme instituționalizate. E mult, e puțin? Greu de spus.

E puțin față de cele două milenii de când un ilustru fiu al Romei și bard al poeziei latine, exilat din cetatea eternă, a scris și a făcut să răsune pe străvechile meleaguri dobrogene neuitate versuri. Și totuși, e mult, chiar foarte mult, dacă estimăm ceea ce teatrul constănțean a realizat cu gândul și cu fapta, în această jumătate de veac de creație culturală și artistică.



Pornit la drum cu un colectiv restrâns, cu speranțe firave, dar cu o mare dăruire în muncă și încrezător în ursita sa norocoasă, a ajuns treptat acolo unde la început nu îndrăznea decât să viseze. Predestinat să prolifereze valori românești și de pretutindeni, acest teatru s-a afirmat ca un factor de promovare și sădire în mintea și inima oamenilor a prețuirii și atașamentului față de arta scenică și tot ceea ce este frumos.

Diversitatea mare și amplitudinea deosebită a repertoriului derulat în această jumătate de veac stau mărturie caracterului universal al actului de cultură realizat. Astfel, de la «O scrisoare pierdută» și până la tragediile antice, de la lucrările clasice și până la operele contemporane și chiar postmoderniste, registrul spectacolelor a îmbrățișat tot ce a fost mai de valoare în dramaturgie. De la Eschil și Sofocle la Shakespeare și Goldoni, de la Schiller și Ibsen până la Pirandello și Arthur Miller, au fost prezenți pe scena teatrului toate numele celebre ale literaturii universale.

Dramaturgia românească a fost și cea mai din plin abordată prin tot ce a avut mai valoros. Actele de cultură și artă făurite de teatrul constănțean au alcătuit pagini de înaltă ținută și ele s-au datorat în primul rând calităților artistice și culturale ale slujitorilor lui, care au dăruit întreaga lor putere de muncă și creație acestui locaș al Thaliei.

Ca unul dintre cei ce au contribuit la înființarea instituției, slujind-o cu pasiune și credință, cer îngăduința de a aduce un cuvânt de mulțumire tuturor celor care au pus umărul la aceste împliniri. Bucuriile trăite în cadrul colectivului teatral s-au datorat în mare măsură și colaboratorilor mei, care totdeauna s-au străduit a fi la înălțimea actului scenic. Îmi exprim încrederea că toți cei care își desfășoară activitatea în cadrul acestui templu de cultură nu vor ezita să facă mereu mai mult și mai bine, spre satisfacția celor care îi înconjoară și le prețuiesc munca, seară de seară. Urez celor care vor purta în continuare stindardul acestei arte un drum cât mai glorios.

Și acum, în încheiere, să privim și să simțim, ca la teatru, acel moment minunat și unic, când scena și sala devin una. Luminile pâlpâie, scad în intensitate până se sting, rămânând aprinse numai cele care inundă scena. Cortina se ridică. Începe un nou spectacol, probabil mai frumos, care va dura alți cincizeci de ani.




Când se va stinge ecoul ultimei replici, poate unii își vor șterge o lacrimă de nostalgie, duioșie sau extaz. E sigur însă că toți vor izbucni în aplauze furtunoase. Vor fi aplauzele binemeritate ale centenarului.“

Textul face parte din antologia teatrală „Thalia Ex Ponto. La cumpănă de milenii“disponibilă în Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța.

Despre Romeo Profit
Iată cum îl descrie pe Romeo Profit autorul cărții „Dulcea Povară. Schițe de portret din lumea teatrelor constănțene“, Jean Badea: „(…) A intrat în Teatrul de Stat Constanța încă din anul înființării acestuia, 1951, ca actor provenit din colectivele de amatori ale orașului. Puțini dintre cei care l‑au cunoscut în funcția de secretar literar al teatrului, cu studii de specialitate și doctorat în teatrologie, și‑l pot imagina interpretând roluri de plan secund. (…) Nu numai rolurile erau minore, ci și cele mai multe dintre cele 15 piese de teatru în care Romeo Profit a fost distribuit până în anul 1955, când s‑a hotărât să se retragă de pe scenă, dar nu și din instituție. 


Ca secretar literar, a fost «eminența cenușie» a directorilor care s‑au succedat vreme de 30 de ani, încercând și de multe ori reușind să strecoare în grila repertorială impusă de la centru texte de valoare din dramaturgia românească și universală (Titanic Vals, Slugă la doi stăpâni, Bolnavul închipuit, Profesiunea doamnei Warren, Intrigă și iubire, Omul cu mârțoaga, Vlaicu Vodă, Cum vă place, Trei surori, Don Carlos, Femeia îndărătnică, Anna Christie (n.r. vezi foto), Henric al IV‑lea, Femeia Mării, Azilul de noapte, Diavolul la Boston (n.r. vezi foto), Noaptea Iguanei ș.a.).

(…) A inițiat și a participat la organizarea unor festivaluri teatrale la Constanța (de teatru antic, de teatru istoric, de teatru de păpuși).

Între anii 1979 și 1986 a condus Teatrul de Păpuși, în anul 1988 s‑a pensionat, în anul 2002, într‑o lună, ianuarie, care «a secerat» multe vieți de actori constănțeni, a plecat pe drumul veșniciei. În ultimii ani trăise într‑o suferință nemeritată pentru un om dăruit cu un suflet atât de generos. Cei care l‑au cunoscut și prețuit sunt mângâiați de gândul că Bebe Profit are un loc important în istoria semicentenară a teatrului constănțean“.

Puteți citi tot portretul lui Romeo Profit, realizat de Jean Badea, AICI

#citeștemaideparte
#memoriateatruluiconstănțean
#Thalia Ex Ponto. La cumpănă de milenii
#Autoare - Anaid Tavitian, Georgeta Mărtoiu 
 
Dacă în urmă cu 119 ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ VIRTUALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“ .

DREPTURI DE AUTOR 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA DE CONSTANȚA (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA DE CONSTANȚA sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.

Citește și: 

#RespectTeatru# CiteșteDobrogea #Thalia Ex Ponto. La cumpănă de milenii Dr. Aurelia Lăpușan. De veghe la memoria teatrului constănțean

#citeşteDobrogea #memoriateatruluiconstănţean Zbuciumata istorie a Teatrului „Fantasio“ se identifică cu destinul lui Demostene Tranulis

#RespectTeatru #CiteşteDobrogea #Thalia Ex Ponto. La cumpănă de milenii 1951. Constanţa sovietică şi înfiinţarea Teatrului Dramatic (galerie foto)

#RespectTeatru Au construit din iubire, iar ZIUA de Constanţa le-a oferit... nemurire. Digitalizarea celor şapte cărţi despre comunitatea teatrală constănţeană a provocat un proiect unic în România (galerie foto)

Fondul Documentar DOBROGEA DE IERI SI DE AZI

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii