#RespectTeatru La mulți ani, Alecu Mereuță! Și la cât mai multe amintiri proaspete!

Născut pe 14 iunie 1927, unul dintre cei mai îndrăgiți actori ai scenei constănțene, Alexandru Mereuță, mărturisea marți, 12 iunie, la evenimentul „Incredibila memorie a teatrului constănțean“, organizat de ZIUA de Constanța, cu prilejul decernării medaliei Jean Ionescu și a plachetei #RespectTeatru, că cel mai important pentru el este să aibă amintiri frumoase, să se bucure de ele, dar și să le împrospăteze. „Vă invit să mai revedem, când se va mai putea vreodată, «Tanke Ianke și Cadîr»“, a lansat invitația nea Alecu, fiind rolul cu care a debutat.
 
 

 
 
Alexandru Mereuţă a absolvit Institutul de Artă Teatrală din Bucureşti în 1952, şi-a făcut ucenicia în corp-ansamblul Teatrului Naţional din Bucureşti, deşi debutase la Teatrul Tineretului cu un an înainte. Un scurt periplu la teatrul din Ploieşti, unde joacă alături de Toma Caragiu, apoi la teatrul din Bârlad. Primul rol serios - Cadîr, din „Take, Ianke şi Cadîr“, de Victor Ion Popa. În perioada 1958 - 1960 a fost directorul Teatrului „V.I. Popa“ din Bârlad.
 
Și pentru că în Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța se găsește deja cartea „Dulcea povară“, semnată Jean Badea, iată cum îl descrie autorul: „Peste 70 de ani de activitate teatrală, din care 50 la actualul Teatru Dramatic din Constanţa. Peste 100 de roluri numai în acest teatru: asistent de regie şi regizor artistic al unui număr de 12 spectacole. A format şi îndrumat trupe de actori amatori la Sulina, Tulcea, Hârşova, Medgidia, Eforie Sud, Mangalia, Năvodari, Constanţa, multe distinse cu premii ale festivalurilor de gen din a doua jumătate a secolului trecut. O „fişă de actor“ sumară, prea sumară pentru o viață dedicată scenei cu credinţă şi pasiune. A celei constănţene cu precădere.
 
Dacă te uiţi pe lista de roluri a lui Alecu Mereuţă, prima constatare este „specializarea“ actorului în rolurile de mică întindere, numite fără îndreptăţire secundare. Doar că omul nostru, ca şi artistul emerit Ion Manu, de la Teatrul Naţional din Bucureşti (ca să mă rezum doar la un singur exemplu), a făcut din fiecare partitură un adevărat giuvaier artistic, fiind atent la nuanţele glasului, ale gestului sau ale unei simple priviri. Aşa a ajuns la cizelarea rolurilor din „D-ale carnavalului“ (Un ipistat), „Centrul înaintaş a murit în zori“ (Vagabondul), „Trei surori“ (Ferapont), „Adam şi Eva“ (Tacu), „Muşcata din fereastră“ (Conu' Grigore), „Răzvan şi Vidra“ (Hoţul 1), „Take, Ianke şi Cadâr“ (Ilie), „Nevestele vesele din Windsor“ (Simple), „Visul unei nopţi de vară“ (Manole), „Sosesc deseară“ (Poştaşul) şi
multe altele...
 
Pensionat în anul 2001, nu s-a resemnat, n-a acceptat „odihna binemeritată după... ani de muncă etc. etc.“ şi, bucurându-se de înţelegerea (sau nevoia) directorilor care s-au tot succedat în cabinetul lui Jean Ionescu şi Ion Maximilian, a continuat să joace, să se bucure şi să-i bucure pe alţii. Este însă foarte greu de înţeles indiferenţa cu care administraţia teatrului trece pe lângă sărbătorirea unui actor prezent de atâţia ani în viaţa teatrală a cetăţii. Bani pentru un premiu de fidelitate nu sunt, putem pricepe. Hârtia pentru tipărirea unei diplome este scumpă şi nu se decontează la contabilitate. Pricepem şi acest lucru. Dar câteva vorbe, bine meşteşugite, ca să-l ungă la suflet, rostite înainte de o reprezentaţie, n-ar fi costisitoare. Iar efectul lor ar întrece orice aşteptare. Nici acum nu este prea târziu pentru înfăptuirea acestui gest de recunoştinţă faţă de un actor atât de devotat „firmei“ Ovidius.

P.S. Prezenţa sa în premierele Teatrului Dramatic constănţean (îl numesc aşa pentru că „Teatrul de Stat" este o titulatură caducă, amintind de anii 1948-1950, când rolurile apăreau precum „floricele pe câmpii" ... ), ca un actor aproape nonagenar, dar „tânăr şi ferice", nu este deloc întâmplătoare. Nici instituţia nu-l foloseşte doar ca efigie de carton, nici „nea Alecu“ nu urcă pe scenă din interese pecuniare. Pensia şi câte o reclamă pentru ocrotirea Regiei de Apă şi Canal îi asigură un trai decent. O face din dragoste pentru teatru şi pentru spectatori. Această iubire e însăşi viaţa lui.
 
Citeşte şi:
 
#RespectTeatru #citeşteDobrogea #memoriateatruluiconstănţean Seniorii teatrului constănţean. De vorbă cu actorul nonagenar Alexandru Mereuţă. Poveşti din vremea când era director la Teatrul din Bârlad (galerie foto)