#RespectTeatru #citeşteDobrogea #memoriateatruluiconstănţean Seniorii teatrului constănţean. De vorbă cu actorul nonagenar Alexandru Mereuţă. Poveşti din vremea când era director la Teatrul din Bârlad (galerie foto)

Este „lunatic“ cu colega sa de la Păpuşi, Muezel Geambec, cea care împlineşte luna viitoare 82 de ani, doar că nea Alecu Mereuţă, cum îl alintă colegii, va sărbători 91 de ani.
„M-am născut pe drumul de costişă care duce la Vaslui, în comuna Bogdăneşti, satul Vlădeşti. Şi am iubit tare mult această localitate, pentru că acolo mă duceam cu vaca la păscut. Tatăl meu s-a născut în altă localitate, dar cu aceeaşi... sonoritate - Bogdăniţa.
Când eram de vreo 6 ani, i-am făcut o vizită surorii tatălui, Maria, care mi-a dat un mânz, pe care, cu anii, l-am crescut până a ajuns cal. Când a devenit armăsar, nu l-am putut călări prea mult, pentru că a făcut o îngenunchere şi m-a dărâmat. Asta apropo de drumul de costişă”, şi-a început povestea nea Alecu.
 

 
Clasele primare nu le-a urmat în satul său natal, pentru că era un învăţător pe care mama lui nea Alecu nu l-a plăcut. Şi atunci trecea dealul, în fiecare zi, la şcoala din comuna Bogdăneşti. „Iar acolo am dat peste un învăţător exigent, cu care am învăţat patru ani de şcoală primară, profesorul Bleoju. Aveam să ne revedem, peste ani, când eu devenisem director la Teatrul «Victor Ion Popa» din Bârlad, şi care a ţinut să-mi spună. «Mereuţă, tu eşti un băiat bun, dar vezi că aici, la Primărie, te cam vorbeşte lumea de rău». Am fost director în anii 1958 şi 1959, iar în 1960 am avut un conflict cu secretarul de partid al oraşului, care voia să se amestece în treburile mele directoriale. Dar el era un fost electrician, provenea din clasa muncitoare, cu o inteligenţă mediocră. Şi l-am pus la punct spunându-i că ar compromite calitatea morală a partidului, după care i-am întors spatele şi am plecat”.
 
Povestea plecării sale de la conducerea Teatrului din Bârlad s-a întâmplat pe fondul unei mari drame. „Repetam «Revizorul», când m-am trezit cu doi tovarăşi securişti care m-au anunţat că am o problemă: un coleg s-a aruncat înaintea trenului. Şi am fost luat la întrebări ce ştiam despre defunct. Le-am povestit că trăia o poveste de dragoste cu secretara dactilografă, dar că avea nişte complexe din copilăria lui, fără tată. Presupuneam că a avut o depresie puternică. Am decis să suspend spectacolul, în memoria colegului nostru. Şi din acest motiv, când primul secretar a auzit că am luat această decizie, pentru a cinsti memoria unui sinucigaş, a zis: «Mereuţă nu are ce căuta la teatrul din Bârlad»“.
 

Aventura primului rol pe scena de la mare

 
Astfel avea să înceapă, în anul 1960, în luna august, aventura pe scena de la mare. „Şi am făcut foarte bine, pentru că Bârladul e una, iar Constanţa e ceva cu totul deosebit. Am dat concurs pe 22 august. A doua zi fiind programate defilările acelea clasice, tovarăşul care răspundea de asta mi-a spus să vin la demonstraţie următoarea zi.
 
După aceea, am avut activităţi diferite, până la apariţia maestrului Sică Alexandrescu la Constanţa, care a montat piesa «Papa se lustruieşte» cu un mare talent al colectivului nostru - Constantin Morţun, Titică, cum îi ziceam noi. Şi s-a repetat această piesă de la sfârşitul lunii mai până în august, când a fost premiera.
 
În perioada repetiţiilor, m-am dus la maestrul Sică, pe care îl ştiam de când eram student la Bucureşti, şi i-am spus că vreau să fac rolul ăsta. Şi atunci mi-a ţinut un discurs despre comedie, încercând să-mi demonstreze că nu poate fi jucată comedia de orice actor. Nediminuând valoarea mea de actor. Eu am avut, totuşi, un rol în distribuţie... Şi se pleacă în turneu în ţară, iar Titică Morţun a venit la mine şi mi-a zis «Măi Alecule, tu ştii rolul meu?». «Da, nea Titică». «Băi, învaţă-l bine, că eu nu pot să fac tot turneul ăsta, că e foarte greu pentru mine». Avea 52 de ani, dar era foarte obosit, pentru că pierdea nopţile jucând poker la disperare.
Şi s-a jucat la Brăila, Galaţi, Tecuci, iar la Bacău, Morţun îi spune regizorului Constantin Dinischiotu că nu mai poate juca, din cauza oboselii. «Vorbeşte cu Mereuţă, că ştie rolul». Şi-atunci Dinischiotu mi-a spus să vin a doua zi de dimineaţă, la Casa de Cultură din Paşcani, să repet rolul şi seara să joc. Colegii au rămas uimiţi cum de ştiu tot textul? Şi mi s-a propus să joc la matineu şi seara. Am jucat la matineu, dar una e să ştii textul şi alta e relaţia cu partenerul. Abia atunci mi-am dat seama, că aceea era adevărata repetiţie. Aşa că seara a fost excelent. După spectacol, directorul Casei de Cultură, confundându-mă cu distribuţia de pe afiş, mă întreabă «Tovarăşe Morţun, da ce aţi avut la matineu că nu prea aţi fost în apele dvs?» Şi i-am răspuns că am avut o oboseala... «Da, dar seara aţi fost fenomenal», m-a complimentat directorul».
 
Şi de acolo a mai jucat Morţun la Iaşi, după care, la Botoşani, i-a spus lui Dinischiotu să nu mai conteze pe el. Medicul care l-a consultat la Botoşani i-a spus lui Morţun ca la Cluj să meargă la un doctor să-i vadă plămânii. Şi acolo i s-a spus că nu mai are ce căuta în munca aceasta, pentru că are cancer”.
 
După o lună de turneu, nea Alecu Mereuţă se aştepta să joace acest rol şi la Constanţa, dar cineva „cu spate“ reuşise să i-l confişte. Altcineva, totuşi, de la Primărie, care îl iubea foarte mult pe Mereuţă, a venit şi s-a interesat de ce nu joacă tocmai cel care a susţinut un turneul şi, astfel, din luna ianuarie 1962 începe o serie de spectacole cu săli arhipline.
 
„La unul dintre spectacole asistase şi poeta Veronica Porumbacu, cu care a doua zi mă întâlnesc pe holurile teatrului, iar omul care o însoţea ne-a făcut cunoştinţă. Reacţia dânsei a fost: «Vai de mine ce tânăr eşti şi ce bun ai fost! O să îţi dedic un articol în România Liberă». Iar aceasta a fost a doua confirmare. În luna martie, când a venit Sică Alexandrescu să monteze o altă piesă, a asistat şi la spectacolul cu cel pe care îl refuzase să joace, într-o sală arhiplină. Iar după spectacol m-a căutat la cabină să-mi spună «Domnule, ai de ce să mă crezi că te iubesc! Bravo, bravo!». Aceasta a fost cea mai mare realizare din cariera mea, pentru că ştiam cât de mulţi s-au opus să obţin acest rol“.
 

Anul şi rolul

 
Alexandru Mereuţă a absolvit Institutul de Arte, Facultatea de Teatru, promoţia 1952, fiind studentul unor mari actori ca Nicolae Bălţăţeanu sau Costache Antoniu. În peste 60 de ani de teatru, a întruchipat cam câte un rol pe an, în spectacolele „Orfeu în Infern”, „Interesul general”, „Nunta din Perugia”, „Nevestele vesele din Windsor”, „Trei surori”, „Gaiţele”, „Rinocerii”, „Căsătoria”, „Tache, Ianke şi Cadâr”, „Livada de vişini”, „Îmblânzirea scorpiei”, „Inimi cicatrizate”, „Vrăjitoarele din Salem” sau recentul „Cabinierul”.
 
„La Constanţa, Alecu Mereuţă a realizat o impresionantă galerie de personaje, cu precădere bătrâni plini de pitoresc şi sensibilitate, sfătoşi şi înţelepţi, blajini, sentimentali şi calzi. E destul să-i chemăm din memorie pe Procopie Colauzo, rol pe care l-a jucat alternativ cu Constantin Mortun, Marcel Anghelescu şi Costel Rădulescu în vestita piesă grecească „Papa se lustruieşte” sau pe Conu’ Grigore din „Muşcata din fereastră” sau pe Bergamin din „Romanţioşii”. A jucat şi pe Nae Ipingescu din „O noapte furtunoasă” şi pe Georges din „Gaiţele”. Actor înzestrat cu talent şi cu o mare plăcere de a juca, Alecu Mereuţă îşi iubeşte personajele ca pe propriile-i progenituri. Un moldovean cu inimă largă, vibrând necontenit pentru toţi şi tot ce-l înconjoară”, consemnează Georgeta Mărtoiu şi Anaid Tavitian în lucrarea „Thalia ex Ponto. La cumpăna de milenii”.
 
La ora actuală, pe scena Teatrului de Stat Constanţa, actorul Alexandru Mereuţă mai joacă în spectacolele „Scaiul”, „Omul, bestia şi virtutea”, „Escrocii”, „Trei surori”.
 
 

Galerie foto: