Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:00 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#sărbătoreşteDobrogea George Vâlsan - „Dobrogea ne-a unit direct cu Marea, atât de necesară oricărui stat modern“

ro

24 Oct, 2017 00:00 3019 Marime text
„Nu există ţinut românesc mai puţin cunoscut de români decât Dobrogea. Şi totuşi nu există ţinut românesc mai original ca înfăţişare fizică şi etnică, mai preţios pentru rolul pe care îl îndeplineşte în statul actual românesc, mai plin de amintiri străvechi şi mai demn de cercetat decât acest pământ dispreţuit al Dobrogei. 
 
Creşterea populaţiei dobrogene sub stăpânire românească, întrece, proporţional, creşterea populaţiei Bucovinei, cu care se lăudau Austriecii. Şi colonizarea românească nu s-a făcut prin adunătură de elemente disparate, ci prin curată populare românească, mai ales de ciobani şi de plugari olteni. De la început se poate vedea cât de prielnică a fost pentru acest pământ alipirea lui la România. Nici nu se putea altfel. DOBROGEA ne-a unit direct cu Marea, atât de necesară oricărui stat modern. Oricât ne-am îngriji de restul ţării, de nevoie va trebui să păzim şi să îmbunătăţim Dobrogea, căci prin ea se deschide poarta noastră către lume.
 
Avem şi alte porţi, dar acestea dau spre vecini. Ca să poţi trece, trebuie să ceri voie vecinului. Marea singură e drumul tuturor. Am deschis poartă la drum mare. Nu o vom lăsa niciodată zăvorâtă. Sunt pământuri care la început atrag şi încântă, deşi de aproape nu realizează visurile cu care veniseră spre ele. Nu din acestea este Dobrogea care mai mult îşi ascunde frumuseţile. Trebuie să te apropii şi să o cercetezi atent şi cu iubire ca să-şi descopere însuşirile pe care le are numai ea. Dar atunci te răsplăteşte neaşteptat. Căci sub liniile domoale ale acestui pământ obosit, culcat leneş în mijlocul apelor, se ascunde o lume deosebită de forme, o viaţă surprinzătoare de plante şi animale, privelişti nebănuite de sate şi oraşe, precum şi comori ale trecutului, care apar din belşug, îndată ce zgârii pământul, fie în chipul unui torso sau unui cap de statuă, fie sub înfăţişarea unui sarcofag sau a unui capitel cu frunze nobil sculptate, crâmpeie de armonie, fixate în piatră divină.
 
Cine cunoaşte Dobrogea, o iubeşte pentru totdeauna. Dobrogea a fost un pământ românesc înainte de a fi făcut parte din statul românesc. Nici un alt popor nu are drepturi mai multe şi mai justificate decât poporul românesc asupra Dobrogei. Un colţ de ţară clasică pe care îl strânge din nou în braţe România, singura cu drept de moştenire prin dubla sa origine traco-latină.“
 
Buletinul Societăţii Regale Române de Geografie, 1935
 
(„Dobrogea 1878-2008. Orizonturi deschise de mandatul european“, volum coordonat de Valentin Ciorbea, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2008, pagina 45)
 
Citeşte şi: 
 
ZIUA de Constanţa lansează, în curând, Îndreptarul de iubire

 
Zi după zi, până la Ziua Dobrogei, ZIUA de Constanţa va fi semnalul, apelul, conştiinţa care #sărbătoreşte Dobrogea

Ziua Dobrogei, 139 de ani. 14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
 
Ziua Dobrogei

#citeşteDobrogea „Pe timpuri şi în mod excepţional, se formase un slab curent de emigrare în elementul musulman din Dobrogea“ (document)


#scrieDobrogea Sistemul educaţional islamic. Seminarul musulman din Medgidia (I) - galerie foto
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii