#scrieDobrogea Sistemul educaţional islamic. Seminarul musulman din Medgidia (I) - galerie foto

Turcii au fost interesaţi, încă de la preluarea controlului asupra Dobrogei, de a ridica, pe lângă aşezăminte religioase, spirituale, aşezăminte destinate educaţiei tinerei generaţii. Acest lucru este demonstrat de existenţa unor şcoli menţionate în relatările călătorilor străini, care au cutreierat Dobrogea de-a lungul şi de-a latul, lăsându-ne preţioase informaţii.
 
Aici putem menţiona relatările călătorului sultanal Evlyia Celebi de la jumătatea secolului al XVII-lea, care aminteşte de existenţa a şapte şcoli islamice la Karasu, vechea denumire a Medgidiei. La început, pe lângă geamii se învăţau scrisul, socotitul, bunul mers al societăţii în care trăiau, cum să cultive câmpurile şi când să le culeagă. Geamiile suplineau lipsa şcolilor din Dobrogea.
 
O şcoală musulmană exista în Dobrogea la începutul secolului al XX-lea, destinată atât copiilor din familii înstărite, cât şi celor săraci. Existau şcoli primare (mektebi sübyan) şi gimnazii (rüştiye), precum cel de la Medgidia, unde plata profesorilor era făcută de stat. Acestea au existat până la Primul Război Mondial, fiind înlocuite cu şcoli elementare de şapte ani. Materia de bază era studierea Coranului. Membri ai „Junilor turci“, refugiaţi din cauza autoritarismului sultanului Abdul Hamid al II-lea, îşi vor găsi slujbe în cadrul gimnaziilor din Dobrogea, în calitate de profesori, unul dintre aceştia fiind şi dr. Ibrahim Themo.
 
După anul 1878, existau la Medgidia şase geamii, fiecare având şi o şcoală mahomedană în subordine. Actul de educaţie se făcea în două şcoli, una de băieţi şi alta de fete, construcţii trainice din cărămidă, având două institutoare şi doi institutori, iar numărul elevilor fiind de 126-128, pentru fiecare categorie în parte. Clădirea şcolii fusese ridicată în anul 1880. Mai existau şi cinci şcoli turceşti.
 
Cea mai veche medresă se deschisese la Babadag în 1484, iar Seminarul musulman luase fiinţă în 1610, după unii, sau în 1691, după alţii, reînfiinţat de autorităţile române în anul 1891, în oraşul Babadag din judeţul Tulcea, respectându-se astfel articolul 21 din Legea de organizare a Dobrogei.
 
Acest institut de învăţământ avea rolul de a pregăti personal religios şi didactic pentru şcolile confesionale musulmane. La Babadag, Seminarul avea teren în proprietate, bălţi, cariere de piatră, din veniturile Zebilului, donat în acest sens de către Gazi Ali Paşa. În 1877-1878, îşi întrerupe activitatea, urmând o perioadă de tranziţie între 1878-1881. Din 1889, devine oficial instituţie de stat, funcţionând pe baza art. 21 din legea Organică a Dobrogei din 7 martie 1880.
 
În perioada 1889-1901, Seminarul avea patru clase şi trei profesori, doi ocupându-se cu studiile musulmane, iar unul cu studiile româneşti. Scăderea populaţiei şcolare a determinat adoptarea măsurii de a muta Seminarul la Medgidia, în anul 1901, funcţionând după un nou regulament începând cu 1904. În 1907, se deschidea şi o şcoală musulmană ce purta numele fostului primar Kemal Efendi (Kemal Agi Amet).
 
Localul şcolii a fost construit de comunitatea musulmană, fiind cedat Casei Şcoalelor şi administrat de statul român. De altfel, statul român a acordat o atenţie sporită acestui institut teologic şi pedagogic musulman, prin Regulamentul de funcţionare publicat în Monitorul Oficial nr. 111/17 august 1904, modificat ulterior prin Decretul regal nr. 832 din 1925 şi Decretul Regal nr. 699/1928.

 
Regulamentul şi programa au suferit modificări, ultima fiind în 1948, prin Legea nr. 177. Seminarul musulman devine o şcoală de învăţământ religios, cu patru ani de studii, cu programă adecvată învăţământului teologic şi pedagogic. Elevii (softa) şi dascălii (muderris) seminarului studiau învăţătura islamică.
 
Încă din anul 1892, apărea un articol în presa constănţeană în care se scotea în evidenţă necesitatea şcolilor secundare. La Medgidia, exista o şcoală normală unde pregătirea revenea hogilor, iar elevii musulmani erau relativ puţini. Uneori îşi trimiteau copiii să studieze la Istanbul, cu toate că Seminarul musulman funcţiona la Babadag, fiind întreţinut de statul român. După părerea unor specialişti, la Babadag nu ar fi existat un seminar şi o şcoală pe lângă geamia din Babadag, iar despre un testament lăsat de Gazi Ali Paşa, care să prevadă acest lucru, nu poate fi vorba. Seminariştii se plângeau de numirea pe post în sistemul de învăţământ şi în cel religios. De acest lucru erau acuzaţi muftiii, pentru că nu erau respectate gradele ierarhice de muezin, imam şi hatip. Hogii de la Medgidia erau remuneraţi de către statul român.
 
Un rol important în decizia de a transfera Seminarul musulman de la Babadag, la Medgidia, în anul 1901, i-a revenit doctorului Ibrahim Themo. Seminarul avea opt clase şi dormitoare, fiind ridicat de locuitorii urbei prin donaţii. Acesta a deţinut funcţia de cadru didactic în perioada 1908-1923, timp de 15 ani implicându-se în actul educaţional. Preda seminariştilor medicina populară, reguli de îngrijire şi sănătate. S-a implicat şi în construirea unei şcoli pentru fetele locuitorilor turci şi tătari, ce îi va purta numele. A propus acordarea unor burse anuale, la licee din România, pentru elevii musulmani săraci din provincie. A publicat două volume ale „Dicţionarului turc-român“ şi lucrarea „Conducătorul conversaţiunei“ în limba română şi limba turcă (în anul 1915). În anul 1939 publica la Medgidia, „Amintirile mele în legătură cu înfiinţarea Asociaţiei Uniune şi Progres şi cu serviciile mele în slujba patriei şi a revoluţiei naţionale“.
 
La iniţiativa lui Take Ionescu, va lua fiinţă o catedră de Limba Română în cadrul Seminarului, în anul 1895, fiind numit pe această catedră Alexandru Alecu, cunoscător al limbii turce. Ministrul Instrucţiunii Publice, Spiru Haret, în anul 1904, îl însărcinează pe directorul Seminarului să realizeze un Regulament de organizare şi funcţionare, prin care seminariştii să capete instrucţiune cât mai intensă. Prin „educaţia morală şi adaptarea elevilor trebuinţelor noastre de stat, va face, bineînţeles, obiectul celor mai vii preocupări din partea comisiunii“, după cum spunea ministrul Spiru Haret. Se considera că „acela care a dat viaţă seminarului musulman este nemuritorul Spiru Haret“.
 

Construcţia Seminarului respecta arhitectura unei medrese otomane, având o curte interioară cu porticuri pe laturi, având sala de rugăciune pe latura sudică. Materialele au fost de slabă calitate, iniţial construcţia având un caracter temporar. Ulterior, se va realiza mica geamie (mesgid), la câţiva ani de la construcţia medresei, probabil prin anul 1904. Acestei construcţii i se adaugă şi un vestibul, la o dată ulterioară.
 
Clădirea avea amprentă la sol, pe un singur nivel, având o curte interioară cu un portic (prispă) ce se regăsea pe toate cele patru laturi ale curţii interioare. Prispa avea o balustradă traforată, cu portiţe de acces în dreptul treptelor şi stâlpi cu capiteluri, din scândură traforată, la un interval de circa 2,50 m. Sălile de clasă aveau dimensiuni aproape egale de 4,00 x 4,00 m, în care se intra prin vestibuluri care erau poziţionate aproape la jumătate şi aveau 4,00 x 1,80 m. Mai târziu, datorită faptului că a crescut numărul elevilor, au fost operate modificări ale spaţiilor, desfiinţându-se sălile mici. O parte a porticului a fost închisă cu zidărie, consolidarea planşeelor s-a limitat doar la asigurarea grinzilor cu tiranţi susţinuţi de cleşti, ducând la curbarea acestora, din cauza greutăţii, în condiţiile noilor recompartimentări. Latura de est a Seminarului avea ferestrele spre curte, zidite cu excepţia unei uşi şi a unei ferestre.
 
Primii directori ai Seminarului au fost Alexandru Alecu şi Ali Hagi Mustafa, pentru studii clericale. Directorul Seminarului, Demirgean Hagi Mahmut, a cărui activitate a fost recunoscută de statul român, va fi recompensat cu acordarea decoraţiilor „Coroana României“ şi „Serviciul credincios“.
 
Manualele erau aduse de la Constantinopol (pentru limba turcă şi arabă), dorindu-se scutirea de taxe pentru aceste cărţi. Recrutarea clericilor musulmani se făcea din rândul fiilor de turci şi tătari ce locuiau în Dobrogea. Directorul Alecu, care era administratorul Seminarului musulman, era autorizat să-şi continue munca şi să se îngrijească de locul viran ce aparţinea şcolii, pentru a face plantaţii pe el.
 
Între anii 1920-1967 s-au înscris la Seminar 504 elevi şi au absolvit 402. Au fost 42 de generaţii de absolvenţi, într-un secol de existenţă. În anii şcolari 1931-1932; 1940-1941; 1962-1963; 1964-1965 şi 1965-1966, seminarul nu a avut absolvenţi.
 
Primul Regulament de funcţionare al Seminarului din anul 1892 prevedea: primirea la Seminar a fiilor de cetăţeni români, în orele de dimineaţă se vor studia cursuri de limba arabă şi interpretarea Coranului, predate de profesori musulmani, în orele de după prânz vor fi admişi la şcoala publică primară din localitate, iar absolvenţii vor avea dreptul să fie numiţi în clerul musulman.
 
La 17 august 1904 se adoptă un nou Regulament de funcţionare al Seminarului. Durata studiilor era de opt ani, cu examen de absolvire la final în faţa unei comisii speciale, formată din reprezentanţi ai Ministerului şi din profesori ai şcolii. Diploma de absolvire conferea absolvenţilor dreptul de a ocupa posturi de imami şi de învăţători în limba turcă. Studiile de cultură generală se realizau în limba română, fiind predate materiile: limba română, istoria românilor, istoria universală, geografia, ştiinţele naturii, ştiinţele fizico-chimice, matematică, drept administrativ, drept constituţional, igiena, medicina populară, cultura pomilor, a zarzavaturilor, muzica, desen, gimnastică şi pedagogie. În limba turcă studiau: limba şi literatura turcă, istoria religiei şi a Islamului, iar în limba arabă: Coranul, interpretarea Coranului, muzica bisericească.
 
Între anii 1904-1933 se publică Anuarul Seminarului musulman din Medgidia, ce oferă importante date statistice şi informaţii despre evoluţia şcolii, despre profesori, elevi şi investiţii. Regele Carol I a acordat o atenţie deosebită atât Seminarului musulman, cât şi personalului său, iar în timpul vizitei din 1913, a conferit decoraţia „Răsplata Muncii“.

Despre prof. dr. Adrian Ilie
 
Licenţiat şi masterat în istorie - Universitatea „Ovidius“ Constanţa;
Doctor în istorie şi cursuri postuniversitare - Universitatea din Bucureşti;
Director adj. - Școala Gimnazială „Constantin Brâncuşi“ Medgidia;
Metodist, responsabil Cerc pedagogic şi membru în Consiliul Consultativ (ISJ Constanţa);
Autorul mai multor lucrări şi studii despre Medgidia şi Dobrogea; 
Membru în Comisia Naţională de Istorie din cadrul MEN;
Membru în grupurile de lucru pentru realizarea programelor şcolare pentru gimnaziu în cadrul MEN (Istorie / Istoria minorităţii turce în România).
 
Citeşte şi: 
 
ZIUA de Constanţa lansează, în curând, Îndreptarul de iubire
 
Zi după zi, până la Ziua Dobrogei, ZIUA de Constanţa va fi semnalul, apelul, conştiinţa care #sărbătoreşte Dobrogea

Ziua Dobrogei, 139 de ani. 14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
 
Ziua Dobrogei

#sărbătoreşteDobrogea George Vâlsan - „Dobrogea ne-a unit direct cu Marea, atât de necesară oricărui stat modern“

#citeşteDobrogea „Pe timpuri şi în mod excepţional, se formase un slab curent de emigrare în elementul musulman din Dobrogea“ (document)