#sărbătoreșteDobrogea141 De astăzi, în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanța - „Trei decenii de dobrogenism“
#sărbătoreșteDobrogea141: De astăzi, în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanța - „Trei decenii de dobrogenism“În cele 99 de pagini ale lucrării sunt cuprinse cuvântările prilejuite de acest eveniment, dar și telegramele de felicitare primite din țară, precum și reflectarea activității acestui prestigios ziar dobrogean în articole din presa națională.
„Apărută în toamna anului 1904, în împrejurări politice excepționale sub regimul unor curioase libertați publice, a serbat cele trei decenii în toamna anului 1934, la o masă care adunase acolo toate energiile dobrogene, dela generația eroică următoare anexiunii, până la aceea tânără a zilelor noastre. O scară uriașă de generații, pe care urcase «Dobrogea Jună»”, sunt primele rânduri ce deschid acest volum jubileu.
Copleșit de emoție și de laudele ce i-au fost aduse, directorul Constantin N. Sarry afirma:
„Această pasiune, onorată asistență, mă făcea să întemeiez la 4 Decembrie 1904 «Dobrogea Jună» și această pasiune m-a făcut să urc calvarul cu ea, timp de 30 de ani.
Bilanțul material după un așa lung răstimp? Toată agonisirea mea scoasă în vânzare și numai în ullimii 8 ani aproape 6.000.000 lei în restanțe de abonamente, din cari cel puțin jumătate bani efectiv plătiți de mine pe hârtie și marci poștale.
DESCARCĂ GRATUIT CARTEA ÎN FORMAT PDF
Dacă este o minune că, totuși, «Dobrogea Jună» se menține, e fiindcă tot ea a realizat și minunea de a avea abonați, cari de 30 de ani îi plătesc regulat abonamentul. Ar trebui să-i scot acum la pensie, dar atunci ar trebui să dispară «Dobrogea Jună» fiindca tot ei și numai ei îi întrețin existența. Și sunt sigur că ei, cei dintâi, s’ar opune la aceasta.
Bilanțul moral al celor 30 de ani ? Satisfacțiunea de a fi văzut atâtea din problemele ridicate de «Dobrogea Jună» rezolvate în sensul preconizat de ea; de a vedea tineretul dobrogean -- Dobrogea Jună în came și oase - tineret care aproape întreg s’a folosit de această tribună de ascensiune, astăzi așezat la posturi înalte de răspundere și de cinste.
Patima politica a silit poate uneori «Dobrogea Jună» să ia atitudine împotriva unora dintre acești tineri. Erau mustrări de părinte, care lovea cu mâna și plângea cu sufletul! Că ei înșiși n’au privit și n’au primit altfel aceste adrnonestări, dovada o face în mod strălucit înălțătoarea cuvântare de astăzi, a lui Ion Dinu.
În afară de acea a ziaristicei, m’a stăpânit însă o a doua pasiune, nu mai puțin aprinsă, nu mai puțin fanatică: Pasiunea pentru Dobrogea! (...)
Acest suflet mă îndeamnă, onorată azistență, ca în acest moment solemn să strig unicului meu copil, care se află aci la masă: „Când voiu muri și ori unde voiu muri și când nu-ți voiu lăsa poate decât un loc pe care-l posed de veci în cimitirul din Constanța, acolo și numai acolo să mă îngropi.
Și aceeași îndatorire o dau și succesorului meu la direcția «Dobrogei June» lui Dan AIecu, acest copil sufletesc al meu, singurul care n-a desmințit niciodată bunele lui sentimente față de mine”.
Citește și:
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp