#sărbătoreșteDobrogea141 „Jurnal intermitent“ - Pericle Martinescu, o nouă carte în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanța

Martor subiectiv al epocii sale, Pericle Martinescu alcătuiește, în „Jurnal intermitent“, o frescă a două perioade distincte din istoria culturală a României, intervalul 1945-1947, precum și cel cuprins între deceniile 7 și 9 ale secolului trecut. Momentele consemnate în scris au autenticitatea și farmecul vieții trăite, fragmentele memorialistice fiind completate de autor ulterior, cu note de subsol ce lămuresc cititorul cu detalii riguroase și utile despre locuri, persoane și întâmplări.
 

 
Jurnalul debutează cu mișcările zilei de 8 noiembrie 1945, când populația Bucureștiului, folosind pretextul aniversării onomastice a regelui Mihai, se coagulează într-o manifestare anti-guvernamentală, în fruntea căreia se mobilizează studenții. Se produc arestări, iar protestele se încheie dramatic cu moartea a șapte muncitori, care sunt transformați de către autorități în „eroi căzuți la datorie pentru apărarea democrației și a poporului”.
 
Iarna anului 1945 este marcată de vremea foarte rea, cu viscole, zăpezi enorme și temperaturi siberiene, care aduc izolare în case și lipsa oricăror vești despre ce se întâmplă în restul lumii. Mijloacele de transport circulă greu sau deloc, chiar și pe vreme mai bună, iar lupta zilnică de a prinde un loc, fie și pe scara tramvaiului, este epuizantă pentru autor și soția lui, Luchi.
 
 
Pericle Martinescu este invitat să ia parte la o întrunire a comuniștilor din Ministerul Propagandei, unde lucrează - un fel de preludiu pentru viitorii aderenți, cărora li se explică avantajele intrării în Partid. Presat din toate părțile, Pericle Martinescu face compromisul de a deveni membru PCR, la 35 de ani.
 
În ajunul anului nou – un an pe care autorul îl consideră infertil, căci n-a reușit să scrie nici o pagină de literatură -  are prilejul să revadă pelicula lui Charlie Chaplin, Goana după aur, unul dintre primele filme pe care le vizionase în copilărie și care îi trezește amintiri nostalgice din urmă cu 20 de ani, când timpul avea mai multă răbdare.
 

DESCARCĂ GRATUIT CARTEA ÎN FORMAT PDF

 
Un moment de mare agitație este surprins cu ocazia vizitei de trei zile a președintelui Iugoslaviei la București, eveniment care întoarce toată capitala pe dos. Circulație întreruptă cu strictețe, febrilitate maximă la biroul de presă, cordoane de agenți ai poliției pretutindeni, magazine închise, lume evacuată, Calea Victoriei pustie ca după bombardament – sunt doar câteva dintre măsurile extreme ce îl nedumeresc pe publicist. „Tito nu s-a întrebat și el, străbătând artera principală a Bucureștiului, unde este populația acestui oraș, despre care ziarele scriu că l-a primit cu atâta bucurie?”

 
Prima parte a jurnalului se încheie cu abdicarea regelui Mihai, veste primită de populație cu un amestec de consternare, bucurie sau indignare, dublată de curiozitatea de a afla detalii, care rămân încă misterioase.
 
„Hiatusul” de mai mulți ani în parcursul jurnalului se explică prin faptul că autorul, temându-se de noua putere instaurată în România, a ținut cu regularitate o serie de însemnări tainice, acoperind o perioadă de șapte ani – între 1948 și 1954 – ce aveau să fie publicate mai târziu în volumul „7 ani cât 70”, un titlu exprimând cruzimea anilor de dictatură proletcultistă, „de suferințe cumplite, materiale, intelectuale și morale”.
 
Memorabil este momentul din noiembrie 1968 când, după Congresul Uniunii Scriitorilor din România, Comitetul Central al Partidului a oferit un banchet impunător, unde a participat însuși Nicolae Ceaușescu, venit să ia masa cu obștea scriitoricească. „Șeful statului părea, acolo, în capul mesei, la lumina becurilor din sală, cel mai tânăr și mai aranjat din întreaga asistență. Ai fi zis că e un artist de cinematograf, îmbrăcat foarte corect, cu guler alb și cravata bine legată, cu părul lui bine coafat, cu chipul ca de june-prim.” 
 
Este un episod în care autorul se hrănește cu iluzia că totul urma să revină la normal, „după trei decenii de cenzură, obscurantism, spaime, terori și vindicte”. Se definitivează și legea pensiilor pentru scriitori, membrii USR - aflați până atunci la mila statului – urmând să primească sume consistente și un statut onorabil.
 

Făcând un bilanț al anilor trăiți și vorbind despre „secretul tinereții”, autorul ne împărtășește credința sa că nu va îmbătrâni cu adevărat niciodată, având deprinderea de a privi totul detașat și de a se ridica deasupra „frecușurilor care uzează spiritul și organismul. Mi-am păstrat tinerețea sufletească – aș zice și spirituală – numai datorită faptului că nu m-am legat de nimic ce este trecător și pieritor: glorie, avuție, rang social etc”.
 
Citește și celelalte volume ale lui Pericle Martinescu disponibile în Biblioteca digitală ZIUA de Constanța!

#sărbătoreşteDobrogea141  De astăzi, în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanța - „7 ani cât 70. Jurnal“ - Pericle Martinescu

„Confesiune patetică. Pagini de jurnal intim 1936-1939. Vulcanul Iubirii“, de Pericle Martinescu

„Uraganul istoriei. Pagini de jurnal intim. Anul 1940”, de Pericle Martinescu

#sărbătoreşteDobrogea141 Un nou titlu în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanța - Pericle Martinescu, „Uraganul istoriei. Bombe și boemă. Pagini de jurnal intim 1941-1945”
 
#sărbătoreșteDobrogea141 „Figuri în filigran“, de Pericle Martinescu - un nou titlu în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanța