1 Decembrie 1918 - ziua când Dumnezeu „a auzit întâia oară «Deșteaptă-te, române!»“

Așa a considerat țăranca Rafila Balut din satul Ghirbom, Alba, că s-a întâmplat la Marea Adunare Națională, la 1 decembrie 1918, la Alba Iulia, unde a participat pe când avea 18 ani în delegaţia satului său. Dumnezeu i-a auzit și voința lor s-a împlinit, iar 130.000 de români prezenți au probat decizia celor 1.228 de delegați cu drept de vot prin cântecul lor de suflet, „Desteaptă-te române", imnul pe care l-au adoptat încă din 1848 și care i-a îmbărbătat și pe militarii Regimentului 9 Vânător când luptau la Amzacea, la începutul lui septembrie 1916, pentru apărarea Dobrogei de iureșul invadatorilor Puterilor Centrale.
 
Acolo, pe Câmpul lui Horea, s-a împlinit UNIREA CEA MARE, de la Nistru până la Tisa, din nordul Bucovinei până la Dunăre.
La relizarea celui mare eveniment din Istoria românilor, dobrogenii au fost prezenți în prima linie a frontului în anii Marelui Război. Regimentul 9 Vânători a pornit în august 1915 de la Ecrene, din sudul Dobrogei, și a încheiat epopeea glorioasă în octombrie 1919, la Budapesta.
 
Câtă dreptate au avut Marile Puteri ale Europei când au decis la Berlin, în iulie 1878, Unirea Dobrogei la România, venind în întâmpinarea dobrogenilor, români, musulmani, greci, evrei, bulgari ş.a. În 38 de ani, Dobrogea a făcut progrese remarcabile și-a fost capabilă să-și ridice oastea întru apărarea țării și împlinirea idealului național.
 
Centenarul României Mari ne arată, rememorând drumul parcurs, că generația lui 1918 ne-a lăsat o țară pe care n-am păstrat-o cum a fost împlinită în 1918 doar 22 de ani, neputând răspunde provocărilor statelor revanșarde în anii 1940 -1941. Am intrat din nou în luptă, în Al doilea Război Mondial, tot pentru refacerea României Mari. Nu s-a putut readuce decât Transilvania. Basarabia, Bucovina și Dobrogea de Sud au fost luate de vecini cu acordul Marilor Puteri învingătoare.
Țelul unității românilor nu se mai poate gândi astăzi decât în parametrii Uniunii Europene.
Bilanțul la Centenar ne arată multele și grelele probleme pe care le are Țara. La întrebarea unui post de televiziune: De ce are nevoie România? Răspunsul meu este de „Cap sau de capete"; de sus până jos capabile, lucide și cu simțul patriotic și responsabil pentru a construi un „Proiect de țară", pe consens și decizie de susținere necondiționată de către toate forțele politice.
 
Poate așa îi vom readuce pe cei din Diaspora acasă până nu este prea târziu. Acesta este unul dintre obiectivele majore pentru a opri scăderea dramatică demografică a populației. Dar... sunt multe.
La ceas aniversar, mă plec în fața eroilor știuți și neștiuți, a generație și a marilor politicieni care au făcut România Mare.
La mulți ani România!, cu speranța că vei deveni „Romania felix", cum își dorea regretatul istoric și mare patriot academicianul Florin Constantiniu.
 

Despre istoricul Valentin Ciorbea

S-a născut în localitatea Întregalde, judeţul Alba, a absolvit cursurile Facultăţii de Istorie şi Filosofie, specialitatea Istoria României, la Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iaşi, secţia Istorie. În 1995, prin concurs, s-a titularizat profesor universitar în cadrul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân“ din Constanţa, apoi, din 2002, a fost reconfirmat profesor universitar doctor la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa. Din anul 2008 este conducător de doctorat, mai întâi în cadrul Şcolii Doctorale, domeniul Istorie, iar după reorganizare, la Şcoala Doctorală de Ştiinţe Umaniste, domeniul Istorie.
A publicat 32 de cărţi (zece ca unic autor), între care se află: „Portul Constanţa de la antichitate la mileniul III“; „Portul Constanţa 1896-1996“; „Istoricul Navelor Şcoală «Mircea», vol. I „Bricul «Mircea»“, 1997; „Istoricul Navelor Şcoală «Mircea», vol. II“, 1999; „Evoluţia Dobrogei între 1918-1944. Contribuţii la cunoaşterea problemelor geopolitice, economice, demografice, navale şi ale vieţii politice şi militare“, 2005, ediţia a II-a, revăzută şi reîntregită, Cuvânt-înainte Florin Constantiniu, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2008; „Din istoria secolului XX. Volumul I: 1918-1939, Vol. II - 1939-1945. Principalele teatre de operaţiuni militare“; Istoricul navei-şcoală «Mircea». Epopeea 75 (17 mai 1939-mai 2014)“; Nava-şcoală «Mircea». Epopeea 75 - O istorie în imagini; Istoricul bricului «Mircea»“.
Pentru cercetările sale istorice, a fost deseori răsplătit cu premii şi distincţii. Premiul „Gheorghe I. Brătianu“, acordat de Biroul Executiv al Societăţii de Ştiinţe Istorice pentru lucrarea „Studii istorice dobrogene“ (2004); premiul „Mihail Kogălniceanu“, acordat de Academia Română, Bucureşti, 2007, pentru lucrarea „Evoluţia Dobrogei între 1918-1944. Contribuţii la cunoaşterea problemelor geopolitice, economice, demografice, navale şi ale vieţii politice şi militare“, cea de-a doua lucrare premiată de acest for suprem al autorităţii intelectuale unei monografii a Dobrogei, prima fiind a lui Marin Ionescu Dobrogianu.
 Adăugăm premiul „Colonel de marină Mihail Drăghicescu“ în domeniul Istoria navigaţiei, geografie maritimă şi fluvială, acordat de Clubul Amiralilor, Bucureşti, 2008, pentru volumul colectiv „Portul Constanţa între trecut, prezent şi viitor“; premiul „Alexandru D. Xenopol“, acordat de Biroul Executiv al Societăţii de Ştiinţe Istorice, Bucureşti, 2008, pentru volumul colectiv „Portul Constanţa între trecut, prezent şi viitor“; premiul de excelenţă „Colonel de marină Mihai Drăghicescu“, Bucureşti, 2009, acordat de Clubul Amiralilor pentru volumul „Dobrogea 1878-2008. Orizonturi deschise de mandatul european“; premiul de excelenţă „Colonel de marină Mihai Drăghicescu“, Bucureşti, 2014, acordat de Clubul Amiralilor pentru volumul „Generalul adjutant Paul (Pavel) Teodorescu (1888-1891). Vocaţia creativităţii“.
 
Citeşte şi:
 

#citeșteDobrogea De vorbă cu istoricul Valentin Ciorbea. Legătura dintre generalul Paul Teodorescu, Mănăstirea Dintr-un Lemn și marinari