Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:42 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeşteDobrogea „Boris Caragea era un om senin, foarte frumos şi generos”. 114 ani de la naştere

ro

11 Jan, 2020 00:00 5618 Marime text

Din păcate, sculptura pe care o vedeţi în imaginea ce ilustrează articolul In Memoriam sculptorul Boris Caragea nu mai există demult, ca de altfel multe dintre lucrările acestui prodigios artist, legat de mare încă de la naşterea sa, la Balcic, pe 11 ianuarie 1906.
 


Crescând pe terasele Mării Negre, printre vestigiile arheologice de la Cap Caliacra, cu puţin timp înainte de a se stinge din viaţă (8 august 1982, la Bucureşti), Boris Caragea a făcut o donaţie către Muzeul de Artă din Constanţa. Atunci, criticul de artă Doina Păuleanu a ales împreună cu artistul piesele din atelier care au făcut actul donaţiei. „Boris Caragea era un om senin, foarte frumos şi generos, preocupat de direcţiile pe care le urma evoluţia artei contemporane”, îl descrie criticul de artă dr. Doina Păuleanu.
 
Revenind la destinul său artistic, de menţionat este faptul că la vârsta de 11 ani rămâne orfan. Ucenic apoi într-o fabrică, s-a străduit din greu, cu ambiţie şi stăruinţă, să deprindă meşteşugul artelor.
 
La 20 de ani reuşeşte să plece de la Balcic şi în 1926 devine student la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti. Prima expoziţie personală o deschide în 1933, în atelierul sculptorului Paciurea, care-i fusese şi profesor, după ce studiase iniţial cu Frederic Storck. Adevărata revelaţie în sculptura sa o va avea în 1935, când îl cunoaşte pe Mestrovici şi, apoi, devine subjugat de arta lui Bourdelle, ca şi de un cult pentru antici.
 
Din 1951 până în 1957 a fost preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici şi profesor la Institutul de Arte Plastice „N. Grigorescu”. A participat la toate Saloanele de stat de arte plastice. A participat de mai multe ori la Bienala de la Veneţia (1954, 1956 şi 1964). A fost prezent în numeroase expoziţii organizate în străinătate (R.D. Germană, Bulgaria, Austria, Egipt, Moscova, Cehoslovacia, Polonia, Budapesta, Minsk, Belgrad, Cairo, Bratislava, Leningrad, Sofia, Alexandria, Paris, Torino, la Middelhein-Anvers, în 1967). A fost desemnat Maestru Emerit al Artei (1951) şi apoi Artist al Poporului (1962). A fost ales (1955) membru corespondent al Academiei. A primit premiul de Stat în 1951 şi 1953.
 
Caragea este cel mai reprezentativ sculptor al epocii socialiste, după august 1944. Se spune că la contactul cu sculptoriţa sovietică Vera Muhina, el a renunţat şi a distrus în parte ceea ce sculptase înainte de august 1944, pentru a se dedica sculpturii realist socialiste.
 
Deşi a fost preşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici, „Artist al poporului” şi a beneficiat de tot ceea ce socialismul îi putuse oferi, el a rămas un om simplu, popular şi săritor, purtându-se ca un flăcău romantic cu reveria Mării Negre. A fost un romantic, în sensul complex al cuvântului. Pentru elevii săi, fiind profesor din 1949 până în 1974, la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, el şi-a dobândit denumirea de maestru formând o generaţie de artişti talentaţi (Paul Vasilescu, Mihai Buculei, Constantin Lucaci, Alexandru Gheorghiţă etc.).
 
A fost atras, în special, de gestica mâinilor, creând un limbaj special. În afara preocupărilor pentru tema socialistă, prin sculptura sa a ştiut să asimileze experienţa înaintaşilor şi, în cele din urmă, a căutat să se elibereze de conservatism pentru a face o sculptură liberă şi pasională, elocventă.
 
A primit numeroase comenzi oficiale, realizând importante lucrări plastice, printre acestea numărându-se: Durere, monumentul Aruncătorul de disc (opera lui Boris Caragea din 1958 este amplasată pe faleza din Constanţa), lucrarea monumentală George Enescu, reliefurile Muzica şi Monumentul Constanţei, amplasat la Constanţa; Statuia lui Lenin, dezvelită la 21 aprilie 1960, care, până la Revoluţia Română din 1989 a stat în faţa Casei Scânteii, a fost realizată de executată sculptorul Boris Caragea din bronz rezultat din topirea statuii ecvestre a regelui Carol I; statuia în bronz Rod (Maternitate) a fost amplasată în anul 1964 pe faleza din Eforie Nord, în zona Debarcader; Monumentul Victoriei, realizat din bronz şi inaugurat în 1968 în Parcul Primăriei Constanţa, glorifică lupta antifascistă a poporului român, realizată în stilul specific realismului socialist.
 
Citeşte şi:
 
Sculptorul român Boris Caragea, cel care a adus Constanţei şi Dobrogei „Aruncătorul de disc“ şi „Monumentul Victoriei“

#citeşteDobrogea 112 ani de la naşterea sculptorului dobrogean Boris Caragea

In memoriam Boris Caragea. A sculptat Monumentul Victoriei din Constanţa

Boris Caragea, sculptorul oficial al unei epoci intunecate

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari