#citeșteDobrogea Constănțeanul Suren Cedighian - „Părintele magneţilor permanenţi din România“ -, 119 ani de la naștere

• După obţinerea titlului de doctor inginer, în Germania, lui Suren Cedighian i s-au propus imediat angajamente ferme la firme renumite ca Simens, AEG, etc., dar a renunţat la ele pentru a se întoarce în ţară, la familia sa.
• Renumitul amiral Macellariu i-a încredinţat lui Suren Cedighian sarcina de a preda cursuri de electrotehnică şi telecomunicaţii ofiţerilor şi maiştrilor din marina militară.

 
În urmă cu nouă ani, Adunarea Generală anuală a Academiei de Știinţe Tehnice din România s-a reunit la Bucureşti pentru a vota primirea de membri de onoare în rândurile sale, printre aceştia, post-mortem, şi marele om şi inginer constănțean Suren Cedighian.
În felul acesta se încheie un capitol important al ştiinţei şi tehnicii din România, cu reparaţia faptului că s-a acordat lui Suren Cedighian un drept şi un merit de care ar fi trebuit să se bucure în timpul vieţii.
 
Cu prilejul primirii înaltei distincții post-mortem, prof. univ. dr. ing. Garabet Kümbetlian și prof. univ. dr. ing. Wilhelm Kappel, discipol, au redactat un referat care a stat la baza dosarului de primire. Și pe care îl prezentăm în continuare.
 
Suren Cedighian s-a născut la 17 martie 1902 în oraşul Constanţa, unde a urmat cursurile şcolii primare armene şi cursurile secundare la şcoala germană. După anul 1915, familia Cedighian s-a stabilit în următorii doi ani în localitatea Nahicevan, unde Suren a urmat din nou cursuri elementare în limbile rusă şi armeană.
După încheierea primului război mondial, familia Cedighian a revenit în Constanţa. Anul următor, în 1919 (când împlinise 17 ani), fratele său mai mare, Manuc, care absolvise între timp Academia comercială la Dresda, a hotărât să-l aducă şi pe Suren în Germania, pentru a-i asigura o instruire superioară. La Dresda, Suren a fost admis – cu dispensă –  la o şcoală care se ocupa în special de tinerii care pierduseră anii de studii din cauza războiului. Aici a absolvit cu succes cursurile liceale în anul 1923, obţinând locul doi la examenul final.
În acelaşi an 1923 în care absolvise liceul, S. Cedighian s-a înscris la „Technische Hochschule Dresden“, specializarea „Elektro Ingenieur. Aici, profesorul Barkhausen, şeful catedrei de „curenţi slabi“ (viitoarea electronică), descoperitorul, în anul 1919, al „efectului“ care-i poartă şi astăzi numele a reuşit să-i insufle tânărului Cedighian dragostea pentru meserie transmiţându-i primele noţiuni şi cunoştinţe de bază în tainele proprietăţilor magnetice ale materialelor, radiocomunicaţiilor şi lămpilor electronice.
 
În anul 1928 (la vârsta de 26 de ani), Suren Cedighian a absolvit facultatea obținând titlul de „Diplom Ingenieur“ cu lucrarea „Entwurf von elektrischen Einrichtungen für die Petroleum – Industrie“ („Proiectarea instalaţiilor electrice pentru industria petrolieră“).
 
În anul următor (1929) la vârsta de 27 de ani, Suren C. a obţinut titlul de „Doktor Ingenieur“ cu dizertaţia „Schutzumfang und Auslegung von Patenten im Verletzungsstreit“ („Protecţia şi asigurarea patentelor în condiţii de divergenţă“) sub conducerea profesorului dr. jurist Felix Holldack şi profesorului dr. inginer Ludwig Binder (lucrare publicată în editura Universităţii din Leipzig, în acelaşi an).
 
După obţinerea titlului de doctor inginer, lui Suren Cedighian i s-au propus imediat angajamente ferme la firme renumite ca Simens, AEG, etc., dar a renunţat la ele pentru a se întoarce în ţară, la familia sa.
 
Sosit în ţară, a fost chemat să-şi satisfacă stagiul militar la artilerie, dar în urma unui aranjament al autorităţilor militare a fost repartizat la marină. Odată ajuns aici, renumitul amiral Macellariu, om de mare deschidere şi cultură, şi-a dat imediat seama cu cine are de-a face şi i-a încredinţat sarcina de a preda cursuri de electrotehnică şi telecomunicaţii ofiţerilor şi maiştrilor din marina militară. Cedighian a devenit astfel lector la „Şcoala de ofiţeri de marină“, unde a predat timp de doi ani (1929 – 1931) cursuri de specialitate la cel mai înalt nivel, însoţite de aplicaţii practice şi experimente, aşa cum învăţase în Germania.
 
La 21 mai 1930 (la vârsta de 28 de ani) a devenit membru al VDI („Verein Deutscher Ingenieure“ – „Asociaţia Inginerilor Germani“), înfiinţată în anul 1856 la „Alexisbad“ (Băile Alexis) în munţii Harz, „în scopul promovării progresului şi bunăstării în rândurile societăţii“.
 
În curând, ca urmare a activităţii sale profesionale, a devenit cunoscut în Constanţa ca mare specialist în domeniu. Mai multe firme străine prezente în România, ca Philips, Varta, Tungsram, etc, i-au făcut propuneri concrete de colaborare, dar a refuzat ofertele lor. În acelaşi an (1930), renumita firmă I.T.T. şi-a realizat prima unitate de producţie în România sub denumirea de „Standard – Fabrica de Telefoane şi Aparate de Radio“, dar dezvoltarea activităţii ei în domeniul radio-comunicaţiilor în România era puternic concurată de puternicele firme Marconi şi Telefunken.
 
În acest context, Suren Cedighian a primit la 2 iunie 1931 din partea Primăriei Constanţa, în calitate de cetăţean român, „Cartea de identitate“ cu numărul 815 şi şi-a deschis „Biroul tehnic Dr. Ing. Cedighian S.“.
 
Aici manufactura la scară mică radio­receptoare şi anumite aparate de măsură utile în telecomunicaţii, ca cele pentru măsurarea caracteristicilor lămpilor electronice şi altor componente din componenţa radio-receptoarelor.
 
În anul 1932 (când împlinea vârsta de 30 de ani), conducerea din Anglia a corporaţiei I.T.T. i-a propus – prin unitatea sa de producţie „International Marine Radio Co.“ din Southampton o colaborare, care urmărea pătrunderea companiei pe piaţa românească de telecomunicaţii. Cedighian a acceptat şi s-a supus unui amplu program de instruire şi specializare, cu stagii de practică, în aproape toate unităţile I.T.T. din Europa. Timp de aproape doi ani s-a specializat în „Laboratorul de Măsurări pentru Radiocomunicaţii“ din Paris, în laboratoarele „MBLE“ din Belgia, la Philips în Olanda, Lorenz din Germania şi bineînţeles, în laboratoarele firmei din Anglia.
 
În anul 1934 s-a organizat o licitaţie pentru instalarea a două staţii de radio­comunicaţii pentru „Radio-Coasta Constanţa“, lucrare majoră şi pretenţioasă. Cedighian a participat la licitaţie din partea I.T.T. şi a câştigat-o.
 
Aceasta a fost şi prima pătrundere a I.T.T. pe piaţa românească de radiocomunicaţii. Ca urmare, I.T.T. şi-a propus să realizeze o lucrare de calitate şi performanţe tehnice deosebite, încredinţând realizarea ei lui Suren Cedighian. Lucrarea a fost finalizată la termen şi în bune condiţiuni, în condiţiile unei recepţii tehnice deosebit de exigente şi amănunţite. Din echipa tehnică de recepţie făcea parte şi un tânăr competent şi capabil, care urma să devină peste ani renumitul profesor universitar Cartianu. Ca urmare a calităţii tehnice deosebite a lucrării, I.T.T. a primit ulterior toate comenzile pentru echipamente şi instalaţii de radiocomunicaţii din România prin atribuire directă, fără licitaţii. Au mai fost instalate încă 7 staţii de radio-coastă şi numeroase staţii de radio-comunicaţii pe navele militare şi civile (inclusiv pe yacht-ul Regal).
 
În anul 1935, S. Cedighian a vizitat şi fabrica Lorenz / I.T.T. din Germania. Ca urmare, o bună parte din echipamentele fabricate la Lorenz pentru România, au fost asimilate în fabricaţie la uzina „Standard“– Bucureşti (ulterior „Electromagnetica“).
 
La 18 martie 1936, S. Cedighian a devenit membru al „Asociaţiei Generale a Inginerilor din România“ (AGIR), iar în anul 1941, membru al „Verband Deutscher Elektrotechniker“, V.D.E. (Uniunea Electro­tehnicienilor Germani).
 
În acelaşi an 1941 (la vârsta de 39 de ani), Suren Cedighian a devenit angajat direct al fabricii „Standard“ Bucureşti, unde a ocupat succesiv funcţiile de „Şef al laboratoarelor“, „Şef CTC“, „Tehnolog şef“, „Director cu aprovizionarea“ şi „Director tehnic“. În această perioadă, care coincidea cu cea de război, la „Standard“ se fabricau echipamente mobile de radio-comunicaţii în diverse configuraţii, pentru armată. Datorită stării de război, în anul1943 a devenit imposibilă aprovizionarea fabricii „Standard“ cu magneţii permanenţi necesari traductoarelor electro-acustice, releelor polarizate, magnetourilor, etc. Ca urmare, Suren Cedighian a primit de la I.T.T. sarcina de a găsi o soluţie tehnică alternativă. În urma unor cercetări, cu ajutorul unui inginer al Uzinelor Malaxa, Suren Cedighian a reuşit într-un final să fabrice la Malaxa magneţii permanenţi deficitari, asigurând astfel pentru cel puţin un an aprovizionarea fabricii „Standard“ cu magneţii permanenţi necesari. Datorită calităţii lor deosebite, magneţii realizaţi la Bucureşti, în România, erau exportaţi la un moment dat şi în Ungaria, pentru firma I.T.T. (similară fabricii „Standard“) din Budapesta. În felul acesta s-au pus bazele fabricării în anul 1943 a primilor magneţi permanenţi din România, sub conducerea, supravegherea şi controlul tehnic al lui Suren Cedighian.
 
După război, în anul 1945, sub noul regim, Suren Cedighian, care era pe atunci director cu aprovizionarea, a propus păstrarea în continuare a fabricaţiei specifice a uzinei sugerând concret în acest sens realizarea unor contoare de energie electrică. Ca urmare, Suren Cedighian a realizat într-un timp record proiectul tehnic al contorului de energie electrică, o schiţă tehnologică pentru fabricaţia de serie, caietul de sarcini conţinând condiţiile tehnice impuse şi un prototip funcţional.
 
În anul 1947 Suren a devenit membru al „Colegiului Inginerilor“ la Secţia de Mecanică şi Electricitate, specialitatea Electricitate. În acelaşi an, Ministerul Energiei Electrice (MEE) a lansat o cerere de ofertă pentru fabricaţia în ţară a contoarelor de energie electrică.
 
În anul 1948, MEE a organizat licitaţia sub auspiciile unei comisii conduse de prof. univ. M. Bercovici. Licitaţia a fost câştigată de fabrica „Standard“ reprezentată de Suren Cedighian, datorită calităţii caietului de sarcini, condiţiilor tehnice cele mai severe şi prototipului care a fost singurul ce a satisfăcut exigenţele unui aparat de măsură, în ciuda celui mai mare preţ de cost şi termen de livrare propus.
 
Ca urmare, Suren Cedighian a fost însărcinat să realizeze proiectul unei noi fabrici specializate pentru producerea contoarelor de energie electrică şi în luna martie1949 a reuşit să obţină şi finanţarea construcţiei obiectivului şi procurării utilajelor specifice. Fabrica de contoare de energie electrică s-a realizat în continuare după proiectul lui (după doi ani şi trei luni), la sfârșitul anului 1950  livrându-se primele produse româneşti de acest gen  Contoarele de energie electrică proiectate de Suren Cedighian au constituit ani de zile producţia de elită a Uzinelor „Electromagnetica“, cantitatea lunară a contoarelor produse depăşind uneori numărul de 20.000, multe dintre ele fiind destinate exportului.
 
După aprilie 1949, Suren Cedighian a fost convocat la Ministerul Energiei Electrice la insistenţa ministrului Gastor Marin, care i-a solicitat să se concentreze asupra fabricaţiei în ţară a magneţilor permanenţi, ce deveniseră între timp deficitari. Magneţii permanenţi erau urgent necesari pentru grupurile electrogene care se fabricau la „Electroprecizia“ Săcele, pentru tractoarele a căror fabricaţie începuse la „Sovromtractor“ (Tractorul) Braşov. Ca urmare, Suren Cedighian s-a angajat în iulie 1949 la „Electroprecizia“ Săcele, experimentând la „Tractorul“ turnarea unor aliaje ALNI şi obținând după şase luni primele rezultate certe cu un aliaj ALNI 28 (Fe-Ni-Al-Cu, fără cobalt). Ca urmare acestui succes, a început fabricarea de serie a magneţilor permanenţi româneşti şi care îi înlocuiau pe cei „sovietici“. În felul acesta s-a deblocat şi criza cauzată de livrarea defectuoasă a acestora de către URSS, asigurându-se magneţii necesari atelierelor CFR, fabricii „Radio-Popular“ şi uzinelor „Steagul Roşu“ (Autocamioane) Braşov.
 
În paralel a început şi activitatea ştiinţifică a inginerului Suren Cedighian, prin participarea în anul 1950, la elaborarea capitolelor R, S, T, U şi V din „Manualul inginerului electrician“.
 
Începând cu luna mai 1953, fabricaţia magneţilor a fost transferată la „Turnătoria Magnet“ de la Brăneşti. În următorii trei ani, numărul aliajelor pentru magneţi a crescut de la 3 la 4, fabricându-se magneţi într-o varietate de 18 tipo-dimensiuni, destinaţi traductoarelor electro­acustice, magnetourilor, filtrelor magnetice şi – bineînţeles – contoarelor de energie electrică.
 
Începând cu ianuarie 1957, fabricaţia magneţilor proiectaţi de Suren Cedighian s-a mutat de la Brăneşti la Uzina „Grigore Preoteasa“ (Electromagnetica) Bucureşti, devenită între timp beneficiarul principal al acestora, iar din august 1960 într-o altă locaţie a aceleiaşi uzine, din calea Rahovei 266.
 
Între anii 1963 şi 1968, Suren Cedighian a continuat să scrie şi să publice lucrări ştiinţifice de mare valoare. Astfel, în anul 1963, a scris capitolele 3 şi 8 din „Tehnologia generală în industria electronică“. În anul 1966 i-a apărut primul volum, „Ferite“, în Editura Tehnică din Bucureşti, iar în anul 1968, volumul „Materiale magnetice“, în aceeaşi editură.
 
S-a pensionat în anul 1970 (la 68 de ani), dar a continuat să lucreze, să scrie şi să publice şi după această dată.
 
După pensionare a fost angajat cu jumătate de normă la Institutul de Cercetări şi Proiectări Electrotehnice (până în anul 1977), unde a colaborat strâns cu Prof. Univ. Dr. Ing. Wilhelm Kappel (viitorul director general al ICPE) şi  dr. ing. Liviu Palii.
 
În acest interval de timp a publicat (simultan) în editura Tehnică Bucureşti şi VDI Verlag din Düsseldorf volumul „Die magnetischen Werkstoffe“ (Materiale magnetice) în anul 1972, respectiv 1973, apoi în anul 1974, volumul „Materiale magnetice – Îndreptar“ (în Editura Tehnică Bucureşti), iar în anul 1976, volumul „Materiale electrotehnice – proprietăţi şi utilizări“ . A mai publicat şi numeroase articole cu aceeaşi tematică, majoritatea dintre ele în revista Electrotehnica.
 
Suren Cedighian a fost o autoritate în domeniul magneţilor permanenţi şi materialelor magnetice şi un veritabil deschizător de drum şi formator de şcoală naţională în domeniul materialelor magnetice. Era numit – încă în viaţă – „Părintele magneţilor permanenţi din România“.
A murit la 9 martie 1995, la vârsta de 93 de ani.
 
Sursa text și foto: araratonline.ro
 
Citește și:

#citeșteDobrogea „Armeni de seamă din România”, de Simion Tavitian: „Renumitul Magnet-Pașa din România” a refuzat să devină membru al Academiei Române
 

Galerie foto: