#citeșteDobrogea Horia Agarici, eroul care a sfidat moartea și a iubit poezia

Celebrul aviator a venit pe lume la 6 aprilie 1911, în Elveția, la Lausanne, acolo unde familia sa se afla în trecere.

A rămas orfan de mamă încă înainte de a împlini trei ani, Valeria Russo (rudă cu scriitorul Alecu Russo) stingându-se în prima zi a anului 1914 și lăsându-l pe micuțul Horia în grija bunicilor și a celorlalte rude materne.

Când a venit vremea studiilor, Agarici a ales Politehnica și a plecat la Timişoara. Dar și-a dat seama curând că vocația lui e zborul, aşa că s-a înscris la Şcoala de Ofiţeri de Aviaţie din Bucureşti.

„Un tip timid, tolbă de carte”, îl descriau colegii săi. Juca fotbal, călărea, făcea scrimă. Era un mare iubitor de lectură și, în afară de cărțile tehnice pe care era obligat să le parcurgă, citea enorm, scria poezii, traducea din engleză, franceză, germană și italiană, limbi străine pentru care avea și atestat de traducător.

În 1933, a fost repartizat la Flotila de la Pantelimon, iar un an mai târziu și-a luat brevetul de aviator. Legenda spune că, în 1940, la Băneasa, au ajuns nişte avioane „Hawker Hurricane”. Pentru că citise şi ştia totul despre ele, reușește să asambleze unul cap-coadă. 

Ofițerul Horia Agarici și-a câștigat notorietatea în anii celui de-al Doilea Război Mondial, mai precis la 23 iunie 1941, chiar a doua zi după intrarea României în război, când a doborât, singur, în doar câteva minute, trei bombardiere sovietice.

La acel moment, Dobrogea era lipsită de aviație de vânătoare. Cu o zi înainte, Escadrila 53 decolase de pe aerodromul Mamaia și aterizase la Buzău, în vederea unei misiuni de protecție a unui grup de bombardament. Horia Agarici nu plecase însă cu escadrila, pentru că avionul său se afla în reparații. În hangarele de la Mamaia mai era însă un al doilea aparat Hurricane, care avea probleme cu supraîncălzirea motorului, dar putea fi folosit pentru zboruri scurte. 



A fost avionul în care Agarici s-a urcat, fără a mai sta pe gânduri și fără a mai aștepta vreun ordin, intuind pericolul pe care cinci bombardiere rusești îl aducea deasupra Constanței.

A fost o inițiativă care a salvat orașul, căci atacul aerian era menit să distrugă portul și obiectivele strategice din zonă. Din cele cinci aparate sovietice care au străpuns norii deasupra mării, Agarici a doborât trei, celelalte două renunțând la misiune.

Legendele despre această curajoasă incursiune, dar mai ales celebra melodie a lui Gherase Dendrino, pe versurile lui Păstorel Teodoreanu („A plecat la vânătoare Agarici / A plecat ca să vâneze bolșevici”) l-au făcut faimos pe eroul nostru, notorietate care urma să-i aducă însă serioase neajunsuri, odată cu venirea la putere a noului regim. Comuniștii i-au mușamalizat meritele și i-au aruncat familia, cu cei șase copii, în sărăcie și umilință.

A fost „reabilitat” abia în 1965, după ce un pilot rus (atașat militar al ambasadei URSS la București), căruia Agarici îi cruțase viața în război, a cerut să-l vadă și să-i mulțumească. El a intervenit la conducerea țării și fostul erou al Constanței a fost repus în drepturi.