#citeşteDobrogea Mehmet Niyazi - poetul naţional al tătarilor crimeeni din România (1878 -1931)

                                                                                         
Poemele izvorâte din inima sa care a ars pentru patria pierdută, înveşmântate cu măiestrie în bogata, poetica şi expresiva limbă tătară crimeeană, au învins timpul, judecător absolut, aşternându-se pe culmea cea mai înaltă a culturii şi a istoriei tătare din întreaga lume, în special, din Dobrogea.
 

 
Poetul nostru  naţional, călătorind între cele două ţări, pentru patria şi poporul său, a câştigat nemurirea, până la sfârşitul veacurilor, dăruindu-se  idealului scump, în a sa viaţă atât de scurtă. Influenţa educaţiei, suprapunerea culturală, adăugându-se peste o inteligenţă nativă şi sensibilitate profundă, au creat o personalitate prometeică, care poate sta alături de marile genii ale istoriei  şi culturii universale.
 
Nenorocul tătarilor crimeeni, ca şi al lui Mehmet Niyazi, este acela că, în epoca aceasta recentă a istoriei lumii, noi ne-am aflat la margine. Istoria este scrisă de învingători!
 
Dacă noi ne-am fi luptat precum strămoşii, cu mijloacele epocii contemporane, înlocuind biciul cu operele create, împrăştiindu-le în cele patru zări, poeţii noştri (Iusuf Has Habib (mijlocul sec.al XI-lea); Mahmud Kărămlă (sfârşitul sec. al XII-lea); Ali, fiul lui Halil (poet al veacului al XIII-lea); Domnul Abdulmegit; Seyfi Sarayi, Menli Gheray-han întâiul; Muhammed Gheray – han al patrulea; Aşîk Umer (Omer Îndrăgostitul) ; Mehmed Fazîl; Mehmed Nuzet ; Seyhiyi ; Hamdiyi ; Şair Edib (Poetul Edib); Orlă Seyt – Halil (Seit-Halil din Orlu);Ismetiyi; Ayder Keday (Ayder Bardul);Abdurefi Bodaninski ; Asan Nuri ; Dl. Ismail Gaspirinski; Asan Cergheev;Asan Sabri  Ayvazov; Abibulla Odabaş; Mehmet Niyazi; mai recent, în trecerea câtorva  nume doar, Noman Celebi Gihan ; Geafer Seydamet  Kărămer ; Umer Ipci ; Bekir Cioban zade, Amdy Geraybay; Amet Ozenbaşlă; Eşref Şemi–zade; Şamil Alyadin; Geangazi Şerfedin; Idris Asanin; Sabriye Seyitova; Şakir Selim; Yuri Osmanov; Yunus Kandim; Venera Ibraymova; Vasfiye Kîpceakova) ar fi fost cunoscuţi precum Ovidiu, Vergiliu, Petrarca, Dante, Byron, Gothe, Lermontov, Puşkin...
 
Regretabil este faptul că tinerii noştri tătari, mai ales cei din Dobrogea, negăsindu-ne în cărţile celor care ne-au uitat, consideră că nici nu existăm în istoria culturii universale… De fapt, vedem că poporul nostru a creat şi creează poeţi vestiţi, în seria cărora, Mehmet Niyazi al Dobrogei, străluceşte ca un luceafăr.
 
S-a născut în data de 30 noiembrie 1878, chiar la sfârşitul războiului ruso-româno-turc, în satul Aşcilar – Vânători, aflat la o distanţă de 12 km de Mangalia, într-o familie normală de emigranţi crimeeni. Tatăl se numea Ismail, iar mama – Azize.
 
La vârsta de 11 ani, familia poetului se mută la Istanbul, unde viitorul poet va alege calea studiului pedagogic. Faptul că, absolvind şcoala pedagogică se îndreaptă spre Crimeea, dovedeşte cât de puternic ardea în pieptul lui dorul de patrie, încât, anul 1898 îl prezintă în calitate de învăţător, în Crimeea.
 
Omul care călătorise de trei ori în Crimeea, revenind tot de atâtea ori în România, vizitase Istanbulul de nenumărate ori; cu toate că-şi iubea familia, cu toate că devenise soţ şi tată, nu reuşise să-şi procure o casă.
 
În istoria omenirii, au fost prea puţini “Mecena” despre care noi să fi aflat, de aceea se cere o inimă  nobilă şi generoasă pentru a putea deveni Mecena, care, înţelegându-i pe artişti, pe poeţi, pe scriitori, crezând în mesajul operei lor, să se afle alături  ca ocrotitori!
 
În istoria literaturii universale, în istoria literaturii române, se cunosc prea mulţi poeţi, artişti, care s-au luptat cu sărăcia. În perioada interbelică, de fapt între anii 1918-1941, are loc o relansare economică în România, în cadrul acestei revigorări economice şi noi, tătarii stabiliţi aici, suntem cuprinşi în procesul ştiinţific, literar. Salvaţi de grija “pâinii cea de toate zilele”, ne dedicăm culturii noii patrii, România.
 
Doi oameni foarte bogaţi din satul Azaplar, azi Tătaru, domnii Abdulveli Mennan şi Osman Nuri, au cumpărat şi au dăruit o casă în Medgidia, spunând marelui poet aceste cuvinte devenite istorice: „Până la moarte, poete, dăruim casa aceasta, ţie şi copiilor tăi!”
                                                                                   
Marele poet împlinea venerabila vârstă de 50 de ani în 1928, studenţii din Bucureşti, intelectualii influenţaţi şi emancipaţi de recent absolvent în Drept, Mustecep Ulkusal, se hotărăsc să aniverseze semicentenarul poetului. O delegaţie porneşte la Medgidia pentru a-i expune propunerea. Răspunsul poetului ne cutremură şi azi, ne întrebăm dacă obosise inima marelui tătar, inimă care a bătut atât de sublim pentru poporul său.
 

„Arzând pentru patrie, mi-am neglijat familia. E târziu, acum, eu nu pot veni la Bucureşti…Vă mulţumesc, tineri!”

 
Aceste cuvinte triste au circulat prin viu grai în popor, încât, au ajuns până la mine. M. Ulkusal, în cartea sa de memorii, „O viaţă în slujba Crimeii”, evocă evenimentul, sub titlul Un Jubileu refuzat, astfel:
- Dumneavoastră aţi scris poeme în limba crimeeană tătară, impresionându-ne, atrăgându-ne spre iubirea  de patrie, spre o redeşteptare naţională, spre un sentiment patriotic ardent; sunteţi poetul nostru de frunte, situat alături de Eminescu, Coşbuc, Caragiale, Goga. Dorim să vă organizăm Jubileul, vă rugăm să acceptaţi, altfel ne veţi deziluziona!” i-am spus.
 
Cu ochii în lacrimi, mi-a declarat acestea:
- Nu vă mulţumesc pentru că aţi dorit să-mi atribuiţi o glorie de care nu sunt demn. (…) Ceea ce am scris eu constituie ceva lipsit de importanţă. Eu n-am putut realiza ceea ce avea nevoie poporul meu; nu sunt demn de un Jubileu. Dacă veţi organiza aşa ceva, eu n-am să  particip, n-am să vin”…
Cutremurat de situaţie, am revenit la Bucureşti. Am renunţat cu toţii la idee.”
 
 
În monumentala Istorie a literaturii tătare crimeene, Riza Fazîl şi Safter Nogaev au scris despre opera sa:
“Creaţiile poetului luminează într-o limbă dulce durerile, suferinţele, speranţele poporului, versurile lui provoacă plânsetele neamului, determinându-l să gândească, cutremurându-l, uneori liniştindu-l şi provocându-l la acţiune”.
 
Înţelegând momentul istoric, Mehmet Niyazi, Negip Hagi Fazîl şi elevul acestora, Șaip Veli Abdulla din Aqbaş/Albeşti, au cerut în versurile lor patriotice „ajutorul celor de dincolo de moarte”.
 
“Dacă eu, în viaţa mea, nu voi apuca acele zile de glorie,
  Din mormânt voi întreba de soarta ta, tătare;
  De soarta ta, voi întreba, TĂTARE, din mormânt,
  Şi dacă răspunsul nu va fi bun, voi plânge sub pământ!”
 
(Fragment din poezia „artă poetică”, „Celor care întreabă dacă mai sunt tătari” din 1918, volumul bilingv „Olîmsîz Șiirler” \ „Poeme nemuritoare”din contribuţia revistei EMEL \ IDEAL, an 2006, p.71)
 
Încheiam acest volum cu aprecierea secolului al XX-lea, care ne-a dăruit trei mari personalităţi, Mehmet Niyazi, Mustegep Ulkusal şi Negip Hagi Fazîl, întrebându-mă ce ne va oferi veacul al XXI-lea.
 
În fiecare an, la 30 noiembrie, data naşterii poetului naţional, Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani, sub conducerea şi îndrumarea preşedintelui său, dl. Eserghep Gelil, alături de vicepreşedintele, dl. Samir Mennan, comemorează acest moment de cultură prin depunerea de coroane la mormântul poetului şi la monumentul din parcul central al oraşului Medgidia, discuţiile desfăşurându-se la sediu. Plecarea va fi la ora 10,00 de la sediul central al UDTTMR din Constanţa.
 
Sursă foto: Olîmsîz Șiirler / Poeme Nemuritoare, Mehmet Niyazi (opere complete), 2007 (traducere din limba tătară - Güner Akmolla)
     

Despre Güner Akmolla

 
Poetă, prozatoare, traducătoare, membră a Uniunii Scriitorilor din România, dar şi a Uniunii Scriitorilor Tătari Crimeeni, Güner Akmolla a fost profesor de limba română, iar o parte majoră din activitatea sa, literară şi nu numai, se plasează sub semnul interculturalităţii. Provenind dintr-o familie de tătari crimeeni care a dat 8 deţinuţi politici, s-a implicat masiv în recuperarea imaginii unor personalităţi marginalizate sau persecutate de regimul comunist.
A debutat poetic după '89, în limba tătară, în revista Karadeniz. Autoarea a fost distinsă, în 2015, cu premiul filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor, pentru volumul ce cuprinde poemul eminescian Luceafărul, în trei alfabete şi limbi - română, tătară şi turcă. 
 
Citeşte şi:
 
#Dobrogeaetnică „Meritul Dobrogean“ pentru Mehmet Niyazi (1878 - 1931)

Mehmet Niyazi, simbolul luptei pentru libertatea Crimeii