#citeșteDobrogea O unitate militară din Hispania și dovezile existenței sale - Ala II Hispanorum et Aravacorum (II). Veteranii din Dobrogea

În secolele II-III d.H, pe teritoriul Dobrogei antice a fost cantonată și a acționat o unitate militară de cavalerie originară din provincia Hispania Tarraconensis (Meseta Centrală din Nordul Spaniei de astăzi). Această unitate s-a numit Ala II Hispanorum et Aravacorum, inițial a fost formată din călăreți celtiberi, pentru ca ulterior să fie compusă din recruți locali din zona de acțiune.

Potrivit lui Aricescu, de la diploma din 99 p.Chr de la Oltina, cea care atestă existența alei și cantonarea sa la Carsium (Hârșova), și până în anul 200, pe teritoriul istro-pontic sunt cunoscuți efectiv cel puțin șapte militari care (unii cu certitudine, alții probabil) au făcut parte din această unitate. Aceștia sunt: Aelius Longinus, Aurelius Firmus, C. Iulius Primus, Titinius Severinus, C. Valerius Herculanus, M.Vettius Felix, și Lupus, iar dovezile existenței lor au fost descoperite în mai multe așezări rurale și urbane din provincie. Este vorba mai ales despre veterani care după încheierea serviciului militar aleg să se stabilească fie aproape de Carsium, în alte așezări de pe limes (Capidava, Cius), fie în orașele de pe litoralul pontic (Histria,Tomis). Celor șapte li se poate adăuga și C. Erucius Victor, probabil italic, fost medic al unei cohorte menționat într-o inscripție și retras probabil la Carsium, unde era cantonată ala hispanică.



Să ne concentrăm mai departe asupra inscripțiilor din Scythia Minor, ce fac referire la unitate și la foștii militari ai acesteia. Un fragment de lespede de calcar, descoperit în ruinele de la Histria, conține inscripția de fondare în anul 103 a castrului Carsium, din ordinul lui Traian. Legatul imperial de rang pretorian menționat în text este Q. Fabius Postuminus, iar unitatea care a realizat construcția apare, în interpretarea lui Vasile Pârvan, sub forma Ala II Hispanorum et Aravacorum. Stela  fragmentară a născut dispute, în sensul că au fost propuse și alte ipoteze ale unității auxiliare: ala Galorum Flaviana (Suceveanu, Matei-Popescu) sau Flavia Gaetulorum (Matei-Popescu). Un altar votiv descoperit la Hârșova în condiții necunoscute și datat sec.II-III p.Chr, îi este dedicat lui Deus Invictus (foarte probabil Mithras) și îl menționează pe Ulpius Demetrius, "singularis consularis alae II Aravacorum" și al cărui cognomen (al doilea nume, un fel de poreclă) indică ca origine posibilă o zonă unde se vorbea limba greacă. A treia dovadă de la Carsium este stâlpul miliar de care am pomenit anterior, și care se referă la porțiuni de drum refăcute de militari, în două epoci diferite. Pe o parte a lui se află inscripția din anul 200 (din vremea împăraților Septimius Severus, Caracalla și Geta) și care menționează că drumul a fost reparat de militarii din Ala II Aravacorum, "sub supravegherea lui Ovinius Tertullus, legat imperial de rang pretorian...". Pe cealaltă parte a stâlpului se află o altă inscripție referitoare la refacerea drumului, dar aceasta este datată în vremea lui Dioclețian (284-305), într-o epocă în care, cel mai sigur, ala II Aravacorum nu se mai afla în Scythia Minor.

La Capidava a fost descoperit altarul votiv al lui Aelius Longinus, dedicat zeilor Iupiter Optmus Maximus și Iunonei Regina,"pentru sine și pentru fiii săi", iar aceasta este cea mai veche atestare epigrafică în Moesia Inferior a unui veteran din această unitate (cca. 161-169 p.Chr). De la Cius provine o stelă funerară de sec.II-III p.Chr., dedicată Zeilor Mani de către G. Valerius Herculanus, fost stator al prefectului Alei II Aravacorum. Izvorul epigrafic dezvăluie că acesta a trăit 70 de ani, că a luptat 26 de ani și că era născut în "vicus Rami..." . Pârvan identifică acel "Rami..." în SV Moldovei, Gheorghe Ștefan îl localizează la Drajna de Sus,în Muntenia, în timp ce Radu Vulpe consideră că este vorba de un sat al Dobrogei antice, vicus Ramidii sau Ramidianii. Mai nou, Mihăilescu-Bîrliba susține că, fără niciun dubiu, Rami... se afla în Moesia Inferior. De la Arrubium provine epitaful funerar pus de doi frați (cu nume aparent identice -  C Iulius Primus) în memoria tatălui lor. Primul dintre ei se identifică drept decurion al alei II Aravacorum.

Regăsim veterani ai alei stabiliți după stagiu și în orașele vest-pontice. La Histria, spre exemplu, avem monumentul de calcar dedicat unui tată anonim de către fiii săi, unul dintre aceștia fiind Titinius Severinus, "sesqupliciarius al alei II Arabacorum". Al doilea text funerar histrian este închinat Zeilor Mani, este datat sec.II d.H., și îi are în prim plan pe defunctul Vettius Felix, fost decurion de escadron, și pe soția sa Aurelia Faustina, cărora le ridică monument, fiul lor Ulpius Felix, aghiotant consular al Legiunii IX Claudia. Potrivit lui Pârvan, Vettius este un fost veteran al alei de la Carsium. A treia dovadă histriană este stela dedicată de către soție și fiică lui Aurelius Firmus, "fost decurion al escadronului II de aravaci, a trăit 50 de ani...".  Ultimul exemplu vest-pontic ne parvine de la Tomis, unde o stelă fragmentară de calcar unde un anume Lupus un "veteran al escadronului II de aravaci și Tho..., fratele său" au ridicat un monument funerar în memoria părinților lor.

Emilian Popescu îl include pe lista veteranilor aravaci din Scythia Minor și pe Ulpius Victor, cavaler al alei II Aravacorum detașat la stația Saltensis (lângă Durostorum/Silistra), care a trăit 30 de ani, și a cărui stelă fragmentară a fost descoperită la Sacidava.

În baza tuturor elementelor publicate în acest articol, putem trage câteva concluzii. Astfel, în opinia noastră, acest material nu se limitează a fi doar o trecere în revistă a vestigiilor antice (deja publicate de către specialiști), și care confirmă prezența în Dobrogea antică a militarilor și a veteranilor din ala II Aravacorum. Elementul de noutate și, în același timp, de originalitate, este oferit, spunem noi, de  detaliile culese din arealul originar al tribului celtiber sau din literatura iberică de specialitate, regională și națională. Aceste informații sunt de natură să îmbogățească imaginea și identitatea unității auxiliare, cunoscută, dar nu cercetată atent la nivel etnico-identitar. Mai mult, chiar dacă în perioada petrecută în Dobrogea antică, militarii alei nu mai erau de origine hispanică, numele sub care luptau, tradiția, faima și istoria unității au reprezentat motive de mândrie pentru fiecare dintre cei ce serveau aici. Călăreții “aravaci” de la Carsium, fie ei geți, traci sau de alte neamuri, știau că trebuie să se ridice la înălțimea ancestorilor celtiberi, care luptaseră cu vitejie, cu secole bune înainte, sub comanda unui Hanibal sau a unui Marc Antonius.
Forțând un pic nota, am putea compara diversele unități auxiliare romane cu super-echipele fotbalului de secol XXI, în care nu mai contează neapărat originea sau naționalitatea jucătorului, ci faptul că acesta își desfășoară activitatea sub un nume și sub o emblemă ce sunt motive de mare mândrie. După cum s-a putut vedea, militarii și veteranii menționați în inscripțiile funerare și-au trecut numele unității lor, dorindu-și să lase posterității aceste mesaje și să le spună tuturor… că au servit în Dobrogea antică, în Ala II Aravacorum!

Bibliografie selectivă
Margaret Roxan - The auxilia of the Roman Army raised in the Iberian Peninsula, vol.1 London University, 1973.
Narciso Sentenach - Los Arevacos, De la Revista de Archivos, Bibliotecas y Museos, Madrid, 1914.
Andrei Aricescu -  Armata în Dobrogea romană, Editura Militară, București, 1997.
Florian Matei-Popescu, The roman army in Moesia Inferior, Conphys Publishing House, București, 2010.
Florian Matei – Popescu, The Roman Auxiliary Units of Moesia, revista Il Mar Nero VIII (2010-2011), Edizioni Quasar Di Severino Tognon, Roma, 2013, p.207-230.
Juan Antonio Cebrian, La aventura de los Romanos en Hispania, La Esfera de los Libros, 2004.
Cheesman G.L., The Auxilia of the Roman Imperial Army, Oxford, Clarendon Press, 1914.
Carmen Alonso Fernandez - Relaciones politicas de la tribu de los arevacos con las tribus vecinas, 1969, p.131-140.
D.J. Knight - The movements of the Auxilia from Augustus to Hadrian, "Zeitschrift fur papyrologie und epigraphic" 85, coord. Rudolph Habelt, Bonn, Germany, 1999, p.189-208.
Alexander W. Meyer - The creation, composition, service and settlement of Roman Auxliary Units Raised on the Iberian Peninsula, Department of Classical Studies, Duke University, 2012.
Jose Manuel Roldan Hervas - Los hispanos en el ejercito romano de epoca republicana, Salamanca 1991
Conor Whately - The legions and auxiliary units in Moesia, The movement and the emplacement of the legions and auxiliary units of the roman army from 29 BC to AD 235, McMaster University - Hamilton, Ontario, USA, september 2005.
ISM I - Inscripțiile din Scythia Minor vol. 1, - Histria și împrejurimile sale; culese, traduse, însoțite de comentarii și indici de Dionisie M Pippidi, Editura Academiei RSR seria a II-a București, 1983.
ISM II - Inscripțiile din Scythia Minor grecești și latine, vol.2, - Tomis și teritoriul său; culese, traduse, însoțite de comentarii de Iorgu Stoian, indici de Al. Suceveanu, Edit. Academiei RSR, seria a II-a, București, 1987.
ISM IV - Inscriptions de Scythia Mineure, volume IV, Tropaeum-Durostorum-Axiopolis, Editura Academiei Române, Editura Basilica, București, 2015.
ISM V - Inscripțiile din Scythia Minor, vol.5, - Capidava- Troesmis - Noviodunum; adunate, traduse, însoțite de comentarii și indici de Emilia Doruțiu-Boilă, Editura Academiei RSR, București, 1980.
 
Despre Cristian Cealera
Născut la data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile Școlilor Gen.12 şi 25 şi a absolvit Liceul „Decebal“, din Constanta, promoţia 1992. A urmat cursurile Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu“ din Bucuresti şi este licenţiat în Criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul militar, apoi a activat trei ani ca jurist la o societate comercială din Mangalia. În anul 2001 a intrat în presă şi timp de 15 ani a lucrat la diverse ziare, inclusiv la ZIUA de Constanţa, acoperind diverse domenii - de la Eveniment, la Social, Cultură şi Sport. A fost angajat la două televiziuni, iar la una dintre acestea, în calitate de producător şi scenarist, a realizat 19 filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea. Continuă şi astăzi realizarea de filme documentare şi publică materiale de promovare a istoriei şi culturii dobrogene.
Are un master în Antropologie şi Istorie Europeană, absolvit la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, Facultatea de Istorie. În prezent, este doctorand al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, din Iaşi. Este autorul seriei de trei volume „Poveştile Mării Negre“ şi al romanului istoric „La marginea Imperiului - Origini“, cărţi publicate în perioada 2014-2018.
 
Citește și:
#citeșteDobrogea O unitate militară din Hispania și dovezile existenței sale în Dobrogea romană - Ala II Hispanorum et Aravacorum (I) Originea, modul de recrutare și primele dovezi